Pe fondul unor dispute mai mult sau mai puţin ştiinţifice despre "Holocaust" şi noţiunea - revoluţionată de "justiţia" noastră cu ocazia arestărilor şi proceselor din anii 1989-1990 - de "Genocid" s-au întrevăzut şi se întrevăd interese care nu au nici-o legătură cu ideea de dreptate ori reparaţie istorică, ci cu aceea de profit. Profit pe seama vlăguitului popor român, incapabil de a se apăra, fie şi în cadrul "războiului imagologic", acceptând fatalist, ca vita dusă la tăiere, să pozeze în călău în speranţa iluzorie că va fi integrat, spre binele generaţiilor viitoare, în Niciunde şi în Nicăieri. Un călău, de Ia caz la caz, mai fascist decât Horthy şi Mussolini la un loc, mai bolşevic decât Stalin, potrivit propagandei interesaţilor, pentru că miza este imensă!
Jefuit secole de-a rândul de tătari, unguri, bulgaro-bizantini, otomani, romano-germani, ruşi, adus pe marginea prăpastiei de ambiţiile lui Hitler şi ocupaţia sovietică, trădat de Occident în 1920, 1940, 1944 şi 1947, minţit în 1989, readus în sapă de lemn, sistematic, de atunci încoace, pentru că, spre nefericirea lui mai posedă resurse ale solului şi subsolului, ca şi "colţuri de rai", poporul român mai poate fi, în viziunea unora, încă stors! 23 milioane de dolari, ca bază de pornire ar mai putea plăti pentru ceea ce alţii au comis cândva, pe teritoriul său! Pentru crime cărora el însuşi le-a căzut, în primul rând, victimă! Şi aceasta pentru că, mentalul său de supravieţuitor şi nu de cuceritor tradus la nivelul elitei politice prin atitudinea de slugă, 1-a împiedicat să-şi reclame calitatea de victimă şi, implicit, dreptul la profit!
Prea puţine au fost vocile care au îndrăznit să pună în discuţie "Holocaustul românilor" şi genocidul practicat sistematic în ultimele trei secole împotriva lor în spaţiul etnogenetic românesc (Nipru şi litoralul nord-pontic - Dunărea Mijlocie - Carpaţii Păduroşi şi linia Skok-Jirecek-Philippide, adică sudul Albaniei, nordul Greciei actuale - Rumelia) şi, cu deosebire, în ultimii 60 de ani ai veacului trecut, când au lovit şi teritoriul de stat, pe care cu "mărinimie" li 1-au lăsat marile puteri la 4 iunie 1920 şi 10 februarie 1947, călcând în picioare voinţa naţională, liber şi democratic exprimată la 27 martie/19 aprilie 1918 la Chişinău, la 15/28 noiembrie 1918 la Cernăuţi şi la 18 noiembrie/1 decembrie 1918 la Alba Iulia!
"Holocaust" şi "Genocid"! Două cuvinte cu încărcătură cumplită, exprimând realităţi cutremurătoare în istoria multor popoare, inclusiv a poporului român care a pierdut în vara anului 1940, ca urmare a rapturilor în folosul vecinilor 101 404 km2 cu 6 710 000 de locuitori (50 500 km2 cu 3 700 000 cetăţeni majoritar români răpiţi de Rusia sovietică, 43 492 km2 cu 2,6 milioane locuitori răpiţi de Ungaria fascistă sub presiunea Germaniei naziste şi 7 412 km2 cu 410 000 locuitori dăruit de Germania şi URSS, Bulgariei) a căror soartă nu a fost deplânsă de nimeni decât în cazul celor, puţini la număr, care nu erau etnic români! "Holocaust" şi "Genocid"! Două cuvinte care ar trebui sa intre prioritar în atenţia istoricilor români, a elitei politice, a românilor de pretutindeni, pentru ca sufletele milioanelor de români căzuţi pradă focului şi glonţului, torturilor de neimaginat, bătăilor, lagărelor de concentrare, închisorilor şi a deportărilor în regiunile cotropite, dar şi în teritoriul rămas, după instaurarea, la 23 august 1944 a ocupaţiei bolşevice, să-şi afle în sfârşit, odihna şi o dreptate istorică să se împlinească!
"HOLOCAUST".
În viziunea Academici Române, exprimată în DEX, Ediţia 1998, termenul ar fi un cuvânt preluat din limba franceză care ar însemna: 1) jertfă adusă zeilor, ofrandă, sacrificiu, în care animalul sacrificat era ars în întregime, sau; 2) uciderea prin ardere a unui număr de oameni.
Mai complet, "Webster"-ul precizează că, de origine grecească, noţiunea ar defini următoarele: 1) o mare sau completă distrugere prin foc; 2) un sacrificiu consumat complet, prin foc sau o ofrandă prin ardere; 3) măcelul sistematic, în masă, al evreilor, în lagărele de concentrare naziste, în timpul celui de-al doilea război mondial.
Potrivit definiţiilor, lucrurile sunt, aşadar, clare! Oricât ar dori unii, spre a-şi ascunde propriile crime sau înclinaţia spre hoţie, să îl vopsească în călău, poporul român nu are, din această perspectivă, nici o legătură cu "Holocaustul", întrucât nu au funcţionat "lagăre de concentrare naziste" pe teritoriul românesc, ci doar pe cele germano-slave şi românii nu au jertfit pe nimeni prin ardere, cu excepţia unui caz care, potrivit zvonurilor ar fi avut loc la Constanta, singurele cunoscute fiind cel descris de Marin Preda în "Delirul", al unui soldat antonescian, deci "fascist" în vechea viziune bolşevică reactualizată de diverşi eliewieseli, căruia i s-a dat foc în timpul rebeliunii din 1941 şi cazul sublocotenentului post-mortem de jandarmi Nicolae I. Lazăr, ars de viu în clădirea guvernului, la 25 septembrie 1991 de hoardele manipulate de "intelighenţia" de cafenea, disperată că nu ajunge mai repede la "ciolanul puterii". Ca victimă a "Holocaustului" lucrurile stau însă altfel pentru poporul-artefact, pentru ultimi "români" rămaşi în picioare în faţa furtunilor Istoriei, dar decăzuţi astăzi din drepturi -ROMÂNII!
Peste 280 000 de cetăţeni români de altă etnie sau credinţă decât ungurii, saşii şi secuii au fost trimişi în lagărele germane ale morţii, dar nu de către România, guvernul, regele sau Conducătorul său atât de hulit de urmaşii celor care i-au datorat viaţa, ci, din teritoriile cotropite de Ungaria în 1940, din ordinul azi a "democratului" Miklos Horthy şi al lui Szálassi. Mai mult de 173000 dintre aceştia erau cetăţeni români de religie mozaică, potrivit concluziilor recentei lucrări "Chestiunea maghiară" (Ed. Valahia, Bucureşti, 2001) a marelui patriot şi salvator al evreimii române, regretatul Raoul Şorban. Alţii 35000 au fost lichidaţi de "amiralul" de Bálaton la Kamenec-Podolsk. Se adaugă peste 1000 de români lichidaţi cu bestialitate în primele zile ale ocupaţiei, trimiterea la moarte a 100 000 de tineri români înrolaţi forţat în Armata ungară şi abandonaţi pe front, neinstruiţi şi fără arme, de către ofiţerii şi subofiţerii unguri spre a fi căsăpiţi de ruşi, lichidarea a 80000 de sârbi, mulţi foşti cetăţeni români, trimiterea ca sclave în Germania a 60000 de femei, din care vor supravieţui doar 8000, etc., fapte ce probează declanşarea de către unguri a unui Holocaust al românilor uniţi, ortodocşi sau mozaici, a slavilor, ţiganilor etc. Cu cei dispăruţi fără urmă cu ocazia deportărilor şi expulzărilor, numărul victimelor Holocaustului de care s-a făcut vinovată Ungaria în teritoriile româneşti cotropite, depăşeşte, după Raoul Şorban, cifra 540 000. Victime care nu aveau altă vină decât aceea că erau etnic români, evrei, sârbi, ţigani etc. Or, în această situaţie, când peste o jumătate de milion de cetăţeni români au căzut victime Holocaustului promovat de Ungaria horthystă în teritoriul cotropit, înclinăm să fim de acord cu poziţia din august 2002 a domnului Marko Bela, preşedintele UDMR că un "Muzeu al Holocaustului" nu şi-ar avea rostul la Târgu-Mureş, de pildă. Şi nici altundeva în România, ci, spre neuitare, în capitala în care a fost plănuit, străjuit fiind de statuia "democratului Horthy", cel care a pretins totuşi, la vremea respectivă şi nu fără temei, că a fost primul conducător fascist din Europa. Un muzeu care să beneficieze de serviciile experţilor Istvan Csurka şi Laszlo Tokes şi ale recenţilor discipoli ai domniilor lor. Si, ca un suprem argument, aducem ultima precizare a "Webster"-ului că "Holocaust" mai înseamnă şi "ORICE MĂCEL ÎN MASĂ SAU DISTRUGERE IRESPONSABILĂ A VIEŢII", sinonime fiindu-i cuvintele "INFERN", "CONFLAGRAŢIE", "DISTRUGERI" etc. Ceea ce ar putea crea unele confuzii în prezent, deoarece infernul trăit de popoarele-victimă ale Europei anilor 1939-1945, a fost retrăit recent de populaţia civilă din Cecenia, Somalia, Ruanda, ex-Iugoslavia, Palestina, Afganistan etc.
"GENOCIDUL"
Cuvântul, atât de drag justiţiei noastre post-revoluţionare, încă nestructurată şi nedemocratizată, ar fi, după vajnicul "DEX", o preluare în limba română tot din franceză, însemnând "CRIMA COMISĂ CU INTENŢIA DE A DISTRUGE UN GRUP UMAN, NAŢIONAL, ETNIC, etc." Mult mai nuanţat, dar şi mai precis, "Webster"-ul defineşte "Genocidul", cuvânt de origine tot grecească, drept "EXTERMINAREA DELIBERATĂ ŞI SISTEMATICĂ A UNUI GRUP NAŢIONAL, RASIAL, POLITIC SAU CULTURAL". Este ceea ce li s-a întâmplat românilor în propriul spaţiu etnogenetic în care au primit, în casa şi la masa lor, barbarii descălecători, devenind substrat şi contribuind astfel, de-a lungul istoriei, prin sânge, cultură şi civilizaţie la formarea popoarelor, astăzi vecine. Si, ca o culme a "recunoştinţei" sau a refuzului de a vedea adevărul, fie că se numesc rumâni, aromâni, rămăni, rumeri, fie că sunt încă numiţi vlahi, valahi, voloki, olahi etc., puţinilor români supravieţuitori ai masei iniţiale deznaţionalizate, NU LI SE RECUNOAŞTE SAU LE ESTE ÎNGRĂDIT ÎN STATELE POPOARELOR NOU CREATE, DREPTUL LA ETNIE, LIMBĂ, CULTURĂ PROPRIE, ÎN CIUDA RECOMANDĂRILOR CONSILIULUI EUROPEI, pretinzându-se că ar fi greci ori slavi latinizaţi cândva, nu se ştie când şi de cine. Cazul Spiros Bletsas, condamnat la Atena în 2001 la 1,5 ani închisoare şi echivalentul a 1400 USD amendă, pentru vina de a fi adus o broşură a EBLUL care atesta existenţa limbii românilor în Grecia, este edificator. Ca şi acela, foarte recent al preotului din Vidin cercetat pentru "vina" de a fi ţinut enoriaşilor slujba în limba română. Iar în Ungaria, unde rămăseseră, din voinţa marilor puteri cea. 800 000 în 1920, mai subzistă 10-15 000 de "români" ca monedă de schimb pentru pretenţiile tot mai aberante pe care "milenarii" le au de la statul român. Mai mult, deznaţionalizarea continuă, sub ochii unei Europe inculte şi indolente, ori direct interesată, chiar pe teritoriul de stat rămas, la început de mileniu III, românii catolici fiind aproape obligaţi sub numele de "ceangăi" să se declare etnic altceva! Şi pretutindeni, pe pământul cândva sau încă românesc, hoţii strigă... "Hoţul!", fiind aproape acceptată ideea fragmentării poporului român în trei: români, "vlahi" şi "moldoveni". Asupra românilor, aşadar, principiul germanului Leopold Kohr - "Tot ce este mic este minunat", care, în numele unităţii... Europei i-a divizat pe cehi, deocamdată în două şi pe sârbi în şase, funcţionează din plin, asociat principiilor descentralizării şi drepturilor comunităţilor, astfel încât nu este exclus să ne trezim în curând şi cu alte "popoare" gen "dac", "cuman", "transilvano-bănăţean", "oltean", "făgărăşean", "giuleştean" ori "calea-griviţean" etc. pe teritoriul României, cu largul concurs al unor Sabin Gherman, Vasile Barba etc. Drumul spre Iad este întotdeauna pavat cu intenţii (declarat) bune!
În aceste condiţii, departe de a fi călău, chiar în deceniile de dictatură 1938-1989, când minorităţilor li s-au asigurat procentual locuri privilegiate în viaţa socială, politică şi culturală, dovadă că unii nu stăpânesc nici astăzi limba ţării în care trăiesc, poporul român se înscrie ca victimă şi la capitolul "Genocid"! Este sugestiv, pentru definirea termenului, ceea ce s-a întâmplat în anii celui de-al doilea război mondial în teritoriul cotropit de Ungaria, unde, în locul sutelor de mii de cetăţeni de altă etnie decât ungurească, săsească şi secuiască, ucişi, trimişi în lagărele morţii sau deportaţi, au fost "implementaţi", cu rol de colonizare, în scopul schimbării realităţii etnice, peste 400 000 de fascişti unguri "puri" care, în ciuda obiecţiilor postbelice ale lui Lucreţiu Pătrăşcanu şi Petru Groza au rămas, sub presiunea sovietică, până astăzi, nesupăraţi şi neasupriţi, în România, îmbrăcându-şi vechile idei în lozinci comuniste ieri, "democratice" şi "europene" astăzi. Aceasta a fost condiţia impusă de Stalin pentru retrocedarea de către administraţia sovietică de ocupaţie, a Ardealului cotropit şi eliberat de români prin jertfa a 58 330 de eroi la 25 octombrie 1944. Ba, mai mult, la 5 ani după semnarea tratatului de pace, în dispreţul oricărui drept şi al oricărei realităţi, Stalin le-a creat coloniştilor fascişti, în centrul României, un bantustan - Regiunea Mureş Autonomă Maghiară -, dându-le posibilitatea să-i asuprească în continuare pe români în numele... idealurilor comuniste. Abia la 10 ani după eliberare, prin hotărârea de la 14 februarie 1968 privind noua împărţire administrativă pe judeţe, România a reuşit să şteargă această pată de pe obrazul ei, pentru a se vedea, astăzi, din nou supusă presiunilor regionalizatoare, în acelaşi scop distructiv, botezat... "european"!
Cât despre ţiganii pe care opusul "democratului" Horthy, "criminalul de război" (cf. Ordonanţa de guvern 31/2002) Ion Antonescu, i-a deplasat spre a-i feri, ca şi pe evreii ajutaţi să fugă în Palestina, de furia exterminatoare a ocupantului german, aceştia nu au fost scoşi în afara fruntariilor româneşti, ci sedentarizaţi, în scopul de a pune în valoare culturile şi gospodăriile părăsite de ocupantul rus, în teritoriile româneşti eliberate de la est de Nistru. Ei au fost masacraţi de sovietici, nu de armata română aşa cum ne relatau în 1982, pe şantierul arheologic de la Ostrovul Corbului, doi fii de bulibaşi de judeţ, militari în termen. Având rude care au pierit în Transnistria şi fiind buni cunoscători ai folclorului autentic ţigănesc, ei relatau că există numeroase cântece bătrâneşti pe această temă, gen "Bună ziua domnule rus/ Antonescu ne-a adus/Ne-a adus ca florile/ Şi-am ajuns ca ciorile..." etc. Dar "domnul rus" fiind cam tovarăş de felul lui, n-a stat la discuţii ci a pus mitralierele pe ei, bieţii oameni fiind nevoiţi, abandonându-şi tot ce aveau şi dobândiseră, să se retragă în grabă în 1944, pe urmele armatelor române spre România. şi nimeni nu se gândeşte la absurdul acuzelor: ce smintiţi ar fi preferat să fugă alături de "călăii" lor, din faţa "eliberatorilor"? "Eliberatori" care se fac vinovaţi de deportarea şi dispariţia, în timpul ocupaţiei lor în România (august 1944-ianuariel958), a unui număr încă necunoscut, de ordinul sutelor de mii, de cetăţeni români, în primul rând saşi dar şi români, ucraineni, ruşi etc., şi de purificare etnică în aşa-zisele "Bucovina" de Nord, "Basarabia" şi Herţa, unde rămăsese încă sub ocupaţie şi însemnând atunci 3 700 000 de locuitori.
Statisticile sunt relevante: Potrivit recensămintelor ruseşti erau 86% români în 1817, la 5 ani după primul rapt, în aşa-zisa "Basarabie" şi doar 47,58% în 1897. Iar în 1940, imediat după răpire, ruşii declarau 52,8% români, în aşa-zisele "Basarabia" şi "Bucovina" la un loc în situaţia în care, spre exemplu, de la l milion de locuitori, doar în "Bucovina" răpită, populaţia românească a scăzut, după 5 decenii de genocid etno-cultural la cca. 150 000. Se poate vorbi aşadar de "Genocid" dar şi de "Holocaust", conform "Webster"-ului şi în teritoriile răpite României de ruşi, pe seama românilor în primul rând, masacrele de la "Fântâna Albă" şi Lunca, similare celor de la Katyn, ilustrând politica de purificare etnică, clar şi pe seama altor etnii, ruşii fiind mai "generoşi" când era vorba de executat inclusiv conaţionali de-ai lor, în numele unui alt tip de "purificare", cea ideologică.
Din păcate, însă, NOI, românii, adică victimele, nu numai că nu am încercat să ne vindem pe bani buni, osemintele şi memoria martirilor şi nu am pretins vecinilor compensaţii şi scuze pentru cumplitele suferinţe îndurate, dar nici măcar nu am început, de dragul reconstituirii adevărului, culegerea de date exacte despre cei asasinaţi, torturaţi ori deportaţi atunci, pentru simplul fapt că se născuseră români. Poate, însă, că pretenţiile actuale crescânde, pretenţii individuale, de grup sau de stat, bazate pe "dreptul" prădătorului de a hăcui prada lipsită de apărare, inclusiv bizarele pretenţii ale unor aşa-zişi "concentraţionari" din Ucraina de a primi compensaţii de la statul român pentru că, odată cu armata regală retrasă în 1944 şi Conducătorul statului fiind declarat, în vechea tradiţie bolşevică şi comunistă "criminali de război", fiindcă în loc să-i execute pe teroriştii ocupantului s-a mulţumit să-i aresteze, ne vor trezi la realitate! Şi vom începe cel puţin să ne reconstituim istoria adevărată, cu toată lipsa de acces la documente, dacă nu vom avea curajul ca, renunţând la păgubosul nostru bun simţ ancestral, să pretindem ca toată lumea, de la toată lumea, că poate... ţine!
CUM DE A FOST POSIBIL?
Cum de a fost posibil ca zeci de milioane de civili de pe toate meridianele să fie torturaţi, arşi, masacraţi cu sânge rece sau alungaţi din casele şi de pe pământurile lor în anii celui de-al doilea război mondial? Cum de s-a putut ajunge la "Holocaust" şi "Genocid" şi cum de astfel de crime încă se mai petrec? Dacă la ultima întrebare doar politicienii lumii ar putea răspunde, în măsura în care omenirea ar dispune de mijloacele necesare tragerii la răspundere, indiferent de pe care parte a Atlanticului, Pacificului sau Oceanului Indian ar acţiona, la prima întrebare Istoria, ignoratul "magister vitae", a oferit deja răspunsul. A fost posibil pentru că, după uriaşul efort de război din anii 1914-1918, când nebunia statelor şi caselor domnitoare de pretenţie universală, asupritoare de popoare, a incendiat planeta, Societatea Naţiunilor democratice şi civilizate a considerat că, în urma victoriei, poate instaura, în spiritul dreptăţii, o pace durabilă. Si, preocupată de fenomenul sovietic, nu a mai acordat atenţia cuvenită celorlalte state revizioniste, în primul rând europene, de genul Germaniei şi Ungariei învinse. După cum nu a sesizat, preocupată de reconstrucţie, nici dezvoltarea, pe solul fertil al spiritului revanşard, a doctrinelor totalitariste îmbrăcate în mantii naţional-socialiste sub semnul crucilor alterate. Aşa a fost posibil ca Germania să încalce sistematic condiţiile păcii, să-şi instruiască noi trupe de elită pe teritoriul şi cu complicitatea Rusiei staliniste, să elaboreze, la concurenţă cu Ungaria horthystă legi antisemite, să proclame o "Nouă Ordine" mondială în 1936, să înghită Austria în 1938 şi Cehoslovacia, cu largul concurs al sovieticilor, în 1939! I s-a permis totul în numele păcii pentru că, epigonii marilor bărbaţi ai începutului de veac XX, politicieni de salon postbelici care priveau micile state şi milioanele lor de locuitori, ca pe nişte entităţi abstracte, sacrificabile, considerau că "pacea", în realitate, liniştea lor, merita orice sacrificiu! Şi au asistat, orbi şi surzi, la sacrificarea pe altarul Noii Ordini hitleriste, a popoarelor din Europa central-răsăriteană, până când ocuparea şi împărţirea Poloniei, în septembrie 1939 le-a demonstrat că adevărata Axă, axa Berlin-Moscova, pecetluită prin actul adiţional secret al pactului Ribbentrop-Molotov (23 august 1939) acţiona potrivit unui plan prestabilit de reîmpărţire şi dominaţie a Europei şi a lumii. Pentru că, dacă la germani visul de dominaţie continentală se transmite genetic, de când au ieşit din păduri şi au dărâmat Roma cu barda, conducând, periodic, omenirea, spre dezastru, la ruşi, eliminată de formă, odată cu ţarul, în 1917, proaspăta vocaţie imperială renăscute, drapată în mantaua internaţionalismului proletar exportat prin revoluţie. In aceste condiţii, soarta continentului şi în primul rând a popoarelor geo-strategic plasate între cele două superputeri era pecetluită.
În ceea ce priveşte România, interesat doar de petrolul său, de soarta comunităţii germane şi de potenţialul militar - strategic, în situaţia în care "Planul Barbarossa" era deja pus la punct (parcă pentru a demonstra că orice tentativă de unificare a Europei sfârşeşte prost atunci când decizia se reduce la doar două centre de putere) Hitler i-a dat, cu mărinimie, mână liberă asociatului său Stalin, să dispună de teritoriile care nu-1 interesau. Drept urmare, Rusia Sovietică a ocupat, în iunie 1940, România de N-E şi de Răsărit, însumând 50500 km2 şi 3700000 ele locuitori supuşi rapid unui proces de purificare etnică prin metodele specifice genocidului şi a impus cedarea către eternul său satelit, Bulgaria, a judeţelor Durostor şi Caliacra, însumând 7412 km2 şi 410 000 locuitori.
În ceea ce priveşte Transilvania, cel mai nefast personaj al istoriei planetare, Adolf Hitler - despre care, culmea, încă avem voie să vorbim şi să-i analizăm faptele, spre deosebire de Mareşalul căzut sub incidenţa Ordonanţei 31/2002 - nu a agreat nici ideea cedării, nici ideea împărţirii ei. Nu din dragoste faţă de români, pentru că, pe de-o parte voia să folosească potenţialul lor militar, vitejia şi ura lor împotriva ocupantului bolşevic, promiţându-le recuperarea teritoriilor răpite, după bătălia finală, cu ruşii, pentru stăpânirea Europei, iar pe de altă parte, era sincer preocupat de soarta comunităţii germane din România. Îşi baza decizia pe raportul-sinteză al lui Wilhem Fabricius, transmis de la Bucureşti, la l august 1940, prin telegrama secretă nr. 1326 din care aflăm următoarele:
" l. Istoric. Transilvania a fost de la colonizarea germană cu 800 de ani în urmă, independentă din punctul de vedere statal, sub supremaţie schimbătoare ... Abia în 1868 (anul intrării în vigoare,instituţional, a pactului dualist - n.n.) sub presiunea constrângerii, Transilvania a fost încorporată monarhiei statului maghiar şi maghiarizată sistematic. Deci, Ungaria a stăpânit Transilvania numai în mod trecător, timp de 50 de ani.
2. Etnic. Revendicarea maximală maghiară cunoscută până acum se întinde asupra Satului Mare şi a celei mai mari părţi din Transilvania cu 54 600 km2… Banatul propriu-zis, în măsura în care a revenit României în 1919, nu este revendicat de unguri, fiindcă are un procent mic de tot de unguri...
3. Economic. Transilvania formează din timpuri străvechi un spaţiu ... care, în cazul satisfacerii pretenţiilor maximale maghiare ar fi tăiat. În special ar fi separate una de alta regiunea industrială de cea agrara şi acestea ar pierde teritoriile de desfacere.
4. Biologic. Poporul român este tânăr (din punct de vedere biologic) şi în creştere. Ţărănimea este sănătoasă şi bogată în copii. Poporul maghiar stagnează de secole. Statul maghiar se menţine biologic numai prin absorbirea permanentă şi maghiarizarea a tot felul de naţiuni străine.
5. Din punctul de vedere al germanilor etnici, îndeplinirea revendicărilor maximale maghiare ar rupe grupul etnic german din Transilvania şi i-ar tăia pe germanii de la nord de valea Târnavei, în număr de 61000, de ceilalţi 192000. Prin aceasta., ambele, părţi ar fi sensibil slăbite fată de poporul statului respectiv. În nord ar fi pradă maghiarizării, iar în sud ar fi sugrumaţi din punct de vedere economic ... Germanii din Satu Mare ar trebui colonizaţi în alta parte, în măsura în care, de la dominaţia română încoace, au putut fi demaghiarizaţi circa 3000 capete ...".
Din perspectiva intereselor germane, Hitler era aşadar, împotriva pretenţiilor ungureşti argumentând consecvent până la 28 august 1940 în faţa lui Mussolini şi Ciano cei mai aprigi susţinători ai lui Horthy, iniţiatorul lor de la Budapesta, că "SOLUŢIONAREA PROBLEMEI ESTE DEOSEBIT DE COMPLICATĂ, DATORITĂ FAPTULUI CĂ, UNEI REVENDICĂRI TERITORIALE CARE SE BUCURĂ DE EXTREM DE MULTĂ POPULARITATE ÎN SÂNUL NAŢIUNII UNGARE, I SE OPUNE O REALITATE ETNO¬GRAFICĂ CU SIGURANŢĂ INCONTESTABILĂ"!
Cum de s-a ajuns, în aceste condiţii ca, în numai 2 zile, Hitler să-şi schimbe decizia, politica germană să se întoarcă la 1800, teritoriile din N-V să fie smulse României şi soarta a 2,6 milioane de cetăţeni români să fie pecetluită? Neintoxicaţi de lozincile de tip bolşevic privind "odiosul dictat fascist de la Viena", nici de cele de tip fascist privind "dreptatea istorică" înfăptuită prin "arbitrajul de la Viena", vom încerca să răspundem, în premieră, la această întrebare, prin prisma adevărului istoric.
FEŢELE LUI IANUS.
Îndopaţi cu lozinci despre istorica "misiune" civilizatoare a urmaşilor lui "Szent Istvan" (997-1038) care, de altfel, era român ortodox prin naştere şi întâiul botez, sau despre "nedreptatea" la fel de "istorică" ce s-ar fi făcut Ungariei la Trianon (4 iunie 1920) specialiştii celui de-al doilea război mondial nu s-au aplecat cu suficientă atenţie asupra revizionismului unguresc, mult mai radical decât cel german şi de o perfidie fără egal, permiţând unui întreg popor, să-şi schimbe într-o fracţiune de secundă, de dragul câştigurilor teritoriale, opţiunea politică internă şi externă. Astfel, văzând dincotro bate vântul, dacă până la abdicarea lui Carol de Habsburg (1916-1918), Ungaria era monarhistă, după l noiembrie 1918, din ordinul abilului conte Mihaly Karoly, care, ulterior se va proclama preşedinte, întreaga societate ungurească a devenit, peste noapte, "republicană" şi "antantofilă", mai democratică şi mai europeană decât toate democraţiile occidentale la un loc.
Spirit vizionar, Karoly a autorizat însă, în acelaşi timp (24 noiembrie 1918), înfiinţarea Partidului Comunist Ungar şi, constatând, la tratativele de pace, că îi este imposibil să convingă Occidentul că "UNGARIA AUTOCRATĂ DE IERI - UNGARIA GROFILOR ŞI A NEMEŞILOR, SILUITOARE DE CONŞTIINŢE, ASUPRITOARE DE NAŢII - UNGARIA ÎMPOTRIVA CĂREIA S-AU RIDICAT DE DECENII PROTESTELE ÎNTREGII LUMI CIVILIZATE, A DEVENIT PESTE NOAPTE PARADISUL NAŢIONALITĂŢILOR ŞI MAREA NEDREPTĂŢITĂ A RĂZBOIULUI MONDIAL! (Milton Lchrcr), 1-a adus de Ia Moscova pe Bela Kun, predând puterea comuniştilor, aşa cum o recunoştea însuşi Lenin: " GUVERNUL BURGHEZO-CONCILIATORIST ŞI-A DAT EL ÎNSUŞI DEMISIA, A ÎNCEPUT EL ÎNSUŞI TRATATIVE CU COMUNIŞTII, CU TOVARĂŞII UNGURI CARE SE AFLAU ÎN ÎNCHISORI ŞI A RECUNOSCUT EL ÎNSUŞI CĂ NU EXISTĂ ALTĂ SOLUŢIE DECÂT TRECEREA PUTERII ÎN MÂNA POPORULUI MUNCITOR".
Devenită instantaneu sovietică, de dragul teritoriilor pe care le pretindea pe seama vecinilor şi pe care Occidentul nu era dispus să i le recunoască, Ungaria Sfaturilor a încheiat un tratat de alianţă cu Rusia sovietică, prevăzând graniţa pe Carpaţii Orientali şi, mobilizând, la 25 martie 1919, Armata Roşie, care a atacat Slovacia, apoi, în noaptea de 15/16 aprilie 1919, România. Rezultatul se cunoaşte - ocuparea Budapestei, în urma contraofensivei, de către "opinca românească" (ilustrativ arborată pe clădirea Parlamentului ungar) la 3 august 1919 şi salvarea Europei centrale de la bolşevizare, lucru pentru care, însă, nu ne-a mulţumit încă nimeni.
După eşecul experimentului comunist, Ungaria s-a transformat din nou, peste noapte, în ceea ce inegalabilul jurnalist Fenyes Samu numea "o fortăreaţă a tranşeelor fasciste" din Europa, în speranţa că, ceea ce i-au refuzat democraţiile occidentale şi nu i-a putut asigura Lenin, îi vor pune pe tavă noile forţe nazisto-fasciste - provinciile româneşti şi slave revendicate.
Devenit şef de stat, Miklos Horthy a restructurat monarhia, proclamându-se "regent", a instaurat "teroarea alba" masacrând peste 5000 de opozanţi, aruncând în lagăre şi închisori alţi 70 000 şi obligând la emigrare 100 000, pentru a putea avea motive să se plângă de... "atrocităţile comise de valahi". A dat apoi "LEGEA PRIVIND PRIVAREA EVREILOR DIN UNGARIA DE DREPTURI CETĂŢENEŞTI", prima de acest gen din Europa, plângându-se în acelaşi timp Conferinţei de pace de la Paris despre atitudinea antidemocratică a guvernului român, prin "Memoriul cu privire la violările dreptului comise de regimul românesc în Transilvania împotriva minorităţilor naţionale, religioase şi rasiale". Totul în scopul de a apăra Europa şi "civilizaţia", post-factum, de bolşevism pe... crestele Carpaţilor Păduroşi. Evident şi Orientali, de vreme ce a tratat în secret cu guvernul francez, prin dr. Holmos şi Maurice Paleologue încheierea unei alianţe politico-militare , promiţând, între altele, cedarea exploatării bazinului carbonifer al Văii Jiului pe 99 de ani în schimbul recuperării Transilvaniei. Toate acestea constituiau însă perdeaua de fum la adăpostul căreia Horthy s-a înţeles cu cercurile revizioniste şi naziste germane, prin colonelul Bauer, omul lui Luddendorf şi ofiţerii Kunz şi Gustav Kahr, emisarii Gărzii de Apărare bavareze.
Eforturile micului Mussolini de Balaton, au fost susţinute cu entuziasm de Parlament care, întrunit în august 1920 pentru ratificarea Tratatului de pace de la Trianon a scandat "Ném, ném, sóha!", a proclamat 4 iunie "zi de doliu naţional" şi România "actualmente şi în viitorul apropiat, principalul nostru duşman" organizând ad-hoc, "brigăzile de lupta pentru învierea Ungariei milenare" cărora, arhiducele Iosif de Habsburg le-a înmânat drapelele de luptă cu urarea: "Doresc ca acest drapel să-1 împlântaţi cât mai curând pe crestele Carpaţilor Transilvaniei, de asemenea pe crestele Carpaţilor nordici şi să-1 duceţi cât mai glorios până la Adriatica"!
Nu ştim cu câte dintre aceste "brigăzi" teroriste ne-am confruntat în veacul trecut, dar planul de agresare a României la pace, în primul rând în domeniul imagologic, pe principiul "România stat izolat", elaborat de Horthy în 1921 a fost continuu îmbunătăţit până la capodopera înaintată de Henric Werth, ministrul de război ungar, Amiralului, la 8 mai 1939, care prevedea agresarea României în trei etape: 1) la pace, prin sabotarea economică, a vieţii politice, culturale şi stabilităţii sociale în interior, concomitent cu deteriorarea imaginii ei în afară; 2) etapa încordării în relaţiile internaţionale, când asupra României trebuiau să se abată acuze nefondate şi 3) etapa mobilizării şi a războiului declanşat prin rebeliunea internă a organizaţiilor paramilitare secrete ungureşti, camuflate în "ligi" şi "asociaţii" culturale şi sportive.
Adolf Hitler a fost, desigur, la curent cu toate acestea dar, ceea ce nu putea bănui era că ungurii auto-declaraţi primii şi cei mai fervenţi susţinători ai fascismului şi nazismului în Europa, jucau în taină, de dragul teritoriilor râvnite şi cartea sovietică. Aflată la Moscova, la începutul lunii august 1940, misiunea secretă a contelui Istvan Bethlen, perfecta un pact ungaro-sovietic ce prevedea alianţa, inclusiv militară a celor doua state şi graniţă comună pe... Carpaţii Orientali. Alertat de agenţii din teren, Ciano a luat imediat avionul spre Berlin, pentru a-1 avertiza pe Fuhrer că cel mai recent semnatar al Pactului anticomintern, Ungaria, trădează şi se va trezi, prin ştergerea de pe hartă a României Mari, cu ruşii, ia propriile frontiere.
În aceste împrejurări, obligat să acţioneze rapid, Adolf Hitler şi-a schimbat, la sfârşitul lumi august 1940, opţiunea şi, chemând la "arbitraj" reprezentanţii Ungariei şi României şi-a "dictat" la 30 august, la Viena, voinţa: - împărţirea Transilvaniei în două, pentru a păstra în siaj, în războiul deja pregătit împotriva Uniunii Sovietice, ambele state, urmând ca, după victorie, să ia decizia finală. Acesta este adevărul în privinţa pierderii N-V României, asupra locuitorilor căruia ungurii, redeveniţi fascişti zeloşi după scurtul "intermezzo" cu ruşii au dezlănţuit "Genocidul" căruia i-au căzut pradă peste 540000 de cetăţeni români de alta etnie şi credinţă decât ungurii, germanii şi secuii. Şi pentru că metodele "Kozlodui" şi "Roşia Montană" nu fuseseră încă inventate, marea lor majoritate a fost trimisă în lagărele morţii de la Auschwitz şi Birkenau. Locul lor a fost luat, pentru "îmbunătăţirea" componenţei etnice ungureşti de cei peste 400000 horthyşti, elemente sigure, a căror existenţă pe pământ românesc istoriografia noastră continuă să o ignore cu pudicitate.
Ulterior, când Armata Roşie a ocupat prin sacrificiul... armatei române, Budapesta în 1945, ungurii fascişti au redevenit peste noapte... comunişti zeloşi, zelul fiindu-le răsplătit de Stalin prin acordarea cetăţeniei române celor 400000 de colonişti şi crearea "Regiunii" Mureş A.M.
ÎN LOC DE CONCLUZIE
Din fericire, ca şi România şi celelalte state scăpate din gulag-ul roşu, şi Ungaria, deja membră NATO, este astăzi un stat democratic european, chiar excesiv de european, cel puţin declarativ, fasciştii revizionişti fiind reduşi la tăcere de bunul simţ şi legislaţia democratică europeană. Mai scot însă capul, în special în campaniile electorale, pentru că moştenirea trecutului se şterge greu. De pildă, în campaniile lui Laszlo Tokes sau în campania domnului Viktor Orban cel care, recurgând la vechea perfidie revizionistă a tot încercat, de pildă, să ne bage pe gât, pe post de simbol al "Libertăţii" şi "Reconcilierii" un monument al compromisului ungaro-germano-austriac, pe seama slavilor şi românilor, gândit la 1867, înălţat la Arad în deceniul serbării "Millenium"-ului unguresc şi care, de la l decembrie 1918 şi până la desfiinţarea sa de către Ionel Brătianu şi Regele Ferdinand I întregitorul (1914-1927) în 1925, a funcţionat ca simbol al revizionismului şi iredentismului - monumentul "Hungariei Milenare".
Iată de ce nu trebuie uitate Istoria şi lecţiile ei! Pentru ca vechii fascişti, astăzi deghizaţi în supereuropeni, să fie demascaţi şi nimeni să nu poată strecura în Europa Unită şi profund democratică, a tuturor europenilor, bocceaua urii şi ambiţiilor demente care i-ar putea periclita, prin explozie, existenţa.
Dr. Mircea DOGARU
Jefuit secole de-a rândul de tătari, unguri, bulgaro-bizantini, otomani, romano-germani, ruşi, adus pe marginea prăpastiei de ambiţiile lui Hitler şi ocupaţia sovietică, trădat de Occident în 1920, 1940, 1944 şi 1947, minţit în 1989, readus în sapă de lemn, sistematic, de atunci încoace, pentru că, spre nefericirea lui mai posedă resurse ale solului şi subsolului, ca şi "colţuri de rai", poporul român mai poate fi, în viziunea unora, încă stors! 23 milioane de dolari, ca bază de pornire ar mai putea plăti pentru ceea ce alţii au comis cândva, pe teritoriul său! Pentru crime cărora el însuşi le-a căzut, în primul rând, victimă! Şi aceasta pentru că, mentalul său de supravieţuitor şi nu de cuceritor tradus la nivelul elitei politice prin atitudinea de slugă, 1-a împiedicat să-şi reclame calitatea de victimă şi, implicit, dreptul la profit!
Prea puţine au fost vocile care au îndrăznit să pună în discuţie "Holocaustul românilor" şi genocidul practicat sistematic în ultimele trei secole împotriva lor în spaţiul etnogenetic românesc (Nipru şi litoralul nord-pontic - Dunărea Mijlocie - Carpaţii Păduroşi şi linia Skok-Jirecek-Philippide, adică sudul Albaniei, nordul Greciei actuale - Rumelia) şi, cu deosebire, în ultimii 60 de ani ai veacului trecut, când au lovit şi teritoriul de stat, pe care cu "mărinimie" li 1-au lăsat marile puteri la 4 iunie 1920 şi 10 februarie 1947, călcând în picioare voinţa naţională, liber şi democratic exprimată la 27 martie/19 aprilie 1918 la Chişinău, la 15/28 noiembrie 1918 la Cernăuţi şi la 18 noiembrie/1 decembrie 1918 la Alba Iulia!
"Holocaust" şi "Genocid"! Două cuvinte cu încărcătură cumplită, exprimând realităţi cutremurătoare în istoria multor popoare, inclusiv a poporului român care a pierdut în vara anului 1940, ca urmare a rapturilor în folosul vecinilor 101 404 km2 cu 6 710 000 de locuitori (50 500 km2 cu 3 700 000 cetăţeni majoritar români răpiţi de Rusia sovietică, 43 492 km2 cu 2,6 milioane locuitori răpiţi de Ungaria fascistă sub presiunea Germaniei naziste şi 7 412 km2 cu 410 000 locuitori dăruit de Germania şi URSS, Bulgariei) a căror soartă nu a fost deplânsă de nimeni decât în cazul celor, puţini la număr, care nu erau etnic români! "Holocaust" şi "Genocid"! Două cuvinte care ar trebui sa intre prioritar în atenţia istoricilor români, a elitei politice, a românilor de pretutindeni, pentru ca sufletele milioanelor de români căzuţi pradă focului şi glonţului, torturilor de neimaginat, bătăilor, lagărelor de concentrare, închisorilor şi a deportărilor în regiunile cotropite, dar şi în teritoriul rămas, după instaurarea, la 23 august 1944 a ocupaţiei bolşevice, să-şi afle în sfârşit, odihna şi o dreptate istorică să se împlinească!
"HOLOCAUST".
În viziunea Academici Române, exprimată în DEX, Ediţia 1998, termenul ar fi un cuvânt preluat din limba franceză care ar însemna: 1) jertfă adusă zeilor, ofrandă, sacrificiu, în care animalul sacrificat era ars în întregime, sau; 2) uciderea prin ardere a unui număr de oameni.
Mai complet, "Webster"-ul precizează că, de origine grecească, noţiunea ar defini următoarele: 1) o mare sau completă distrugere prin foc; 2) un sacrificiu consumat complet, prin foc sau o ofrandă prin ardere; 3) măcelul sistematic, în masă, al evreilor, în lagărele de concentrare naziste, în timpul celui de-al doilea război mondial.
Potrivit definiţiilor, lucrurile sunt, aşadar, clare! Oricât ar dori unii, spre a-şi ascunde propriile crime sau înclinaţia spre hoţie, să îl vopsească în călău, poporul român nu are, din această perspectivă, nici o legătură cu "Holocaustul", întrucât nu au funcţionat "lagăre de concentrare naziste" pe teritoriul românesc, ci doar pe cele germano-slave şi românii nu au jertfit pe nimeni prin ardere, cu excepţia unui caz care, potrivit zvonurilor ar fi avut loc la Constanta, singurele cunoscute fiind cel descris de Marin Preda în "Delirul", al unui soldat antonescian, deci "fascist" în vechea viziune bolşevică reactualizată de diverşi eliewieseli, căruia i s-a dat foc în timpul rebeliunii din 1941 şi cazul sublocotenentului post-mortem de jandarmi Nicolae I. Lazăr, ars de viu în clădirea guvernului, la 25 septembrie 1991 de hoardele manipulate de "intelighenţia" de cafenea, disperată că nu ajunge mai repede la "ciolanul puterii". Ca victimă a "Holocaustului" lucrurile stau însă altfel pentru poporul-artefact, pentru ultimi "români" rămaşi în picioare în faţa furtunilor Istoriei, dar decăzuţi astăzi din drepturi -ROMÂNII!
Peste 280 000 de cetăţeni români de altă etnie sau credinţă decât ungurii, saşii şi secuii au fost trimişi în lagărele germane ale morţii, dar nu de către România, guvernul, regele sau Conducătorul său atât de hulit de urmaşii celor care i-au datorat viaţa, ci, din teritoriile cotropite de Ungaria în 1940, din ordinul azi a "democratului" Miklos Horthy şi al lui Szálassi. Mai mult de 173000 dintre aceştia erau cetăţeni români de religie mozaică, potrivit concluziilor recentei lucrări "Chestiunea maghiară" (Ed. Valahia, Bucureşti, 2001) a marelui patriot şi salvator al evreimii române, regretatul Raoul Şorban. Alţii 35000 au fost lichidaţi de "amiralul" de Bálaton la Kamenec-Podolsk. Se adaugă peste 1000 de români lichidaţi cu bestialitate în primele zile ale ocupaţiei, trimiterea la moarte a 100 000 de tineri români înrolaţi forţat în Armata ungară şi abandonaţi pe front, neinstruiţi şi fără arme, de către ofiţerii şi subofiţerii unguri spre a fi căsăpiţi de ruşi, lichidarea a 80000 de sârbi, mulţi foşti cetăţeni români, trimiterea ca sclave în Germania a 60000 de femei, din care vor supravieţui doar 8000, etc., fapte ce probează declanşarea de către unguri a unui Holocaust al românilor uniţi, ortodocşi sau mozaici, a slavilor, ţiganilor etc. Cu cei dispăruţi fără urmă cu ocazia deportărilor şi expulzărilor, numărul victimelor Holocaustului de care s-a făcut vinovată Ungaria în teritoriile româneşti cotropite, depăşeşte, după Raoul Şorban, cifra 540 000. Victime care nu aveau altă vină decât aceea că erau etnic români, evrei, sârbi, ţigani etc. Or, în această situaţie, când peste o jumătate de milion de cetăţeni români au căzut victime Holocaustului promovat de Ungaria horthystă în teritoriul cotropit, înclinăm să fim de acord cu poziţia din august 2002 a domnului Marko Bela, preşedintele UDMR că un "Muzeu al Holocaustului" nu şi-ar avea rostul la Târgu-Mureş, de pildă. Şi nici altundeva în România, ci, spre neuitare, în capitala în care a fost plănuit, străjuit fiind de statuia "democratului Horthy", cel care a pretins totuşi, la vremea respectivă şi nu fără temei, că a fost primul conducător fascist din Europa. Un muzeu care să beneficieze de serviciile experţilor Istvan Csurka şi Laszlo Tokes şi ale recenţilor discipoli ai domniilor lor. Si, ca un suprem argument, aducem ultima precizare a "Webster"-ului că "Holocaust" mai înseamnă şi "ORICE MĂCEL ÎN MASĂ SAU DISTRUGERE IRESPONSABILĂ A VIEŢII", sinonime fiindu-i cuvintele "INFERN", "CONFLAGRAŢIE", "DISTRUGERI" etc. Ceea ce ar putea crea unele confuzii în prezent, deoarece infernul trăit de popoarele-victimă ale Europei anilor 1939-1945, a fost retrăit recent de populaţia civilă din Cecenia, Somalia, Ruanda, ex-Iugoslavia, Palestina, Afganistan etc.
"GENOCIDUL"
Cuvântul, atât de drag justiţiei noastre post-revoluţionare, încă nestructurată şi nedemocratizată, ar fi, după vajnicul "DEX", o preluare în limba română tot din franceză, însemnând "CRIMA COMISĂ CU INTENŢIA DE A DISTRUGE UN GRUP UMAN, NAŢIONAL, ETNIC, etc." Mult mai nuanţat, dar şi mai precis, "Webster"-ul defineşte "Genocidul", cuvânt de origine tot grecească, drept "EXTERMINAREA DELIBERATĂ ŞI SISTEMATICĂ A UNUI GRUP NAŢIONAL, RASIAL, POLITIC SAU CULTURAL". Este ceea ce li s-a întâmplat românilor în propriul spaţiu etnogenetic în care au primit, în casa şi la masa lor, barbarii descălecători, devenind substrat şi contribuind astfel, de-a lungul istoriei, prin sânge, cultură şi civilizaţie la formarea popoarelor, astăzi vecine. Si, ca o culme a "recunoştinţei" sau a refuzului de a vedea adevărul, fie că se numesc rumâni, aromâni, rămăni, rumeri, fie că sunt încă numiţi vlahi, valahi, voloki, olahi etc., puţinilor români supravieţuitori ai masei iniţiale deznaţionalizate, NU LI SE RECUNOAŞTE SAU LE ESTE ÎNGRĂDIT ÎN STATELE POPOARELOR NOU CREATE, DREPTUL LA ETNIE, LIMBĂ, CULTURĂ PROPRIE, ÎN CIUDA RECOMANDĂRILOR CONSILIULUI EUROPEI, pretinzându-se că ar fi greci ori slavi latinizaţi cândva, nu se ştie când şi de cine. Cazul Spiros Bletsas, condamnat la Atena în 2001 la 1,5 ani închisoare şi echivalentul a 1400 USD amendă, pentru vina de a fi adus o broşură a EBLUL care atesta existenţa limbii românilor în Grecia, este edificator. Ca şi acela, foarte recent al preotului din Vidin cercetat pentru "vina" de a fi ţinut enoriaşilor slujba în limba română. Iar în Ungaria, unde rămăseseră, din voinţa marilor puteri cea. 800 000 în 1920, mai subzistă 10-15 000 de "români" ca monedă de schimb pentru pretenţiile tot mai aberante pe care "milenarii" le au de la statul român. Mai mult, deznaţionalizarea continuă, sub ochii unei Europe inculte şi indolente, ori direct interesată, chiar pe teritoriul de stat rămas, la început de mileniu III, românii catolici fiind aproape obligaţi sub numele de "ceangăi" să se declare etnic altceva! Şi pretutindeni, pe pământul cândva sau încă românesc, hoţii strigă... "Hoţul!", fiind aproape acceptată ideea fragmentării poporului român în trei: români, "vlahi" şi "moldoveni". Asupra românilor, aşadar, principiul germanului Leopold Kohr - "Tot ce este mic este minunat", care, în numele unităţii... Europei i-a divizat pe cehi, deocamdată în două şi pe sârbi în şase, funcţionează din plin, asociat principiilor descentralizării şi drepturilor comunităţilor, astfel încât nu este exclus să ne trezim în curând şi cu alte "popoare" gen "dac", "cuman", "transilvano-bănăţean", "oltean", "făgărăşean", "giuleştean" ori "calea-griviţean" etc. pe teritoriul României, cu largul concurs al unor Sabin Gherman, Vasile Barba etc. Drumul spre Iad este întotdeauna pavat cu intenţii (declarat) bune!
În aceste condiţii, departe de a fi călău, chiar în deceniile de dictatură 1938-1989, când minorităţilor li s-au asigurat procentual locuri privilegiate în viaţa socială, politică şi culturală, dovadă că unii nu stăpânesc nici astăzi limba ţării în care trăiesc, poporul român se înscrie ca victimă şi la capitolul "Genocid"! Este sugestiv, pentru definirea termenului, ceea ce s-a întâmplat în anii celui de-al doilea război mondial în teritoriul cotropit de Ungaria, unde, în locul sutelor de mii de cetăţeni de altă etnie decât ungurească, săsească şi secuiască, ucişi, trimişi în lagărele morţii sau deportaţi, au fost "implementaţi", cu rol de colonizare, în scopul schimbării realităţii etnice, peste 400 000 de fascişti unguri "puri" care, în ciuda obiecţiilor postbelice ale lui Lucreţiu Pătrăşcanu şi Petru Groza au rămas, sub presiunea sovietică, până astăzi, nesupăraţi şi neasupriţi, în România, îmbrăcându-şi vechile idei în lozinci comuniste ieri, "democratice" şi "europene" astăzi. Aceasta a fost condiţia impusă de Stalin pentru retrocedarea de către administraţia sovietică de ocupaţie, a Ardealului cotropit şi eliberat de români prin jertfa a 58 330 de eroi la 25 octombrie 1944. Ba, mai mult, la 5 ani după semnarea tratatului de pace, în dispreţul oricărui drept şi al oricărei realităţi, Stalin le-a creat coloniştilor fascişti, în centrul României, un bantustan - Regiunea Mureş Autonomă Maghiară -, dându-le posibilitatea să-i asuprească în continuare pe români în numele... idealurilor comuniste. Abia la 10 ani după eliberare, prin hotărârea de la 14 februarie 1968 privind noua împărţire administrativă pe judeţe, România a reuşit să şteargă această pată de pe obrazul ei, pentru a se vedea, astăzi, din nou supusă presiunilor regionalizatoare, în acelaşi scop distructiv, botezat... "european"!
Cât despre ţiganii pe care opusul "democratului" Horthy, "criminalul de război" (cf. Ordonanţa de guvern 31/2002) Ion Antonescu, i-a deplasat spre a-i feri, ca şi pe evreii ajutaţi să fugă în Palestina, de furia exterminatoare a ocupantului german, aceştia nu au fost scoşi în afara fruntariilor româneşti, ci sedentarizaţi, în scopul de a pune în valoare culturile şi gospodăriile părăsite de ocupantul rus, în teritoriile româneşti eliberate de la est de Nistru. Ei au fost masacraţi de sovietici, nu de armata română aşa cum ne relatau în 1982, pe şantierul arheologic de la Ostrovul Corbului, doi fii de bulibaşi de judeţ, militari în termen. Având rude care au pierit în Transnistria şi fiind buni cunoscători ai folclorului autentic ţigănesc, ei relatau că există numeroase cântece bătrâneşti pe această temă, gen "Bună ziua domnule rus/ Antonescu ne-a adus/Ne-a adus ca florile/ Şi-am ajuns ca ciorile..." etc. Dar "domnul rus" fiind cam tovarăş de felul lui, n-a stat la discuţii ci a pus mitralierele pe ei, bieţii oameni fiind nevoiţi, abandonându-şi tot ce aveau şi dobândiseră, să se retragă în grabă în 1944, pe urmele armatelor române spre România. şi nimeni nu se gândeşte la absurdul acuzelor: ce smintiţi ar fi preferat să fugă alături de "călăii" lor, din faţa "eliberatorilor"? "Eliberatori" care se fac vinovaţi de deportarea şi dispariţia, în timpul ocupaţiei lor în România (august 1944-ianuariel958), a unui număr încă necunoscut, de ordinul sutelor de mii, de cetăţeni români, în primul rând saşi dar şi români, ucraineni, ruşi etc., şi de purificare etnică în aşa-zisele "Bucovina" de Nord, "Basarabia" şi Herţa, unde rămăsese încă sub ocupaţie şi însemnând atunci 3 700 000 de locuitori.
Statisticile sunt relevante: Potrivit recensămintelor ruseşti erau 86% români în 1817, la 5 ani după primul rapt, în aşa-zisa "Basarabie" şi doar 47,58% în 1897. Iar în 1940, imediat după răpire, ruşii declarau 52,8% români, în aşa-zisele "Basarabia" şi "Bucovina" la un loc în situaţia în care, spre exemplu, de la l milion de locuitori, doar în "Bucovina" răpită, populaţia românească a scăzut, după 5 decenii de genocid etno-cultural la cca. 150 000. Se poate vorbi aşadar de "Genocid" dar şi de "Holocaust", conform "Webster"-ului şi în teritoriile răpite României de ruşi, pe seama românilor în primul rând, masacrele de la "Fântâna Albă" şi Lunca, similare celor de la Katyn, ilustrând politica de purificare etnică, clar şi pe seama altor etnii, ruşii fiind mai "generoşi" când era vorba de executat inclusiv conaţionali de-ai lor, în numele unui alt tip de "purificare", cea ideologică.
Din păcate, însă, NOI, românii, adică victimele, nu numai că nu am încercat să ne vindem pe bani buni, osemintele şi memoria martirilor şi nu am pretins vecinilor compensaţii şi scuze pentru cumplitele suferinţe îndurate, dar nici măcar nu am început, de dragul reconstituirii adevărului, culegerea de date exacte despre cei asasinaţi, torturaţi ori deportaţi atunci, pentru simplul fapt că se născuseră români. Poate, însă, că pretenţiile actuale crescânde, pretenţii individuale, de grup sau de stat, bazate pe "dreptul" prădătorului de a hăcui prada lipsită de apărare, inclusiv bizarele pretenţii ale unor aşa-zişi "concentraţionari" din Ucraina de a primi compensaţii de la statul român pentru că, odată cu armata regală retrasă în 1944 şi Conducătorul statului fiind declarat, în vechea tradiţie bolşevică şi comunistă "criminali de război", fiindcă în loc să-i execute pe teroriştii ocupantului s-a mulţumit să-i aresteze, ne vor trezi la realitate! Şi vom începe cel puţin să ne reconstituim istoria adevărată, cu toată lipsa de acces la documente, dacă nu vom avea curajul ca, renunţând la păgubosul nostru bun simţ ancestral, să pretindem ca toată lumea, de la toată lumea, că poate... ţine!
CUM DE A FOST POSIBIL?
Cum de a fost posibil ca zeci de milioane de civili de pe toate meridianele să fie torturaţi, arşi, masacraţi cu sânge rece sau alungaţi din casele şi de pe pământurile lor în anii celui de-al doilea război mondial? Cum de s-a putut ajunge la "Holocaust" şi "Genocid" şi cum de astfel de crime încă se mai petrec? Dacă la ultima întrebare doar politicienii lumii ar putea răspunde, în măsura în care omenirea ar dispune de mijloacele necesare tragerii la răspundere, indiferent de pe care parte a Atlanticului, Pacificului sau Oceanului Indian ar acţiona, la prima întrebare Istoria, ignoratul "magister vitae", a oferit deja răspunsul. A fost posibil pentru că, după uriaşul efort de război din anii 1914-1918, când nebunia statelor şi caselor domnitoare de pretenţie universală, asupritoare de popoare, a incendiat planeta, Societatea Naţiunilor democratice şi civilizate a considerat că, în urma victoriei, poate instaura, în spiritul dreptăţii, o pace durabilă. Si, preocupată de fenomenul sovietic, nu a mai acordat atenţia cuvenită celorlalte state revizioniste, în primul rând europene, de genul Germaniei şi Ungariei învinse. După cum nu a sesizat, preocupată de reconstrucţie, nici dezvoltarea, pe solul fertil al spiritului revanşard, a doctrinelor totalitariste îmbrăcate în mantii naţional-socialiste sub semnul crucilor alterate. Aşa a fost posibil ca Germania să încalce sistematic condiţiile păcii, să-şi instruiască noi trupe de elită pe teritoriul şi cu complicitatea Rusiei staliniste, să elaboreze, la concurenţă cu Ungaria horthystă legi antisemite, să proclame o "Nouă Ordine" mondială în 1936, să înghită Austria în 1938 şi Cehoslovacia, cu largul concurs al sovieticilor, în 1939! I s-a permis totul în numele păcii pentru că, epigonii marilor bărbaţi ai începutului de veac XX, politicieni de salon postbelici care priveau micile state şi milioanele lor de locuitori, ca pe nişte entităţi abstracte, sacrificabile, considerau că "pacea", în realitate, liniştea lor, merita orice sacrificiu! Şi au asistat, orbi şi surzi, la sacrificarea pe altarul Noii Ordini hitleriste, a popoarelor din Europa central-răsăriteană, până când ocuparea şi împărţirea Poloniei, în septembrie 1939 le-a demonstrat că adevărata Axă, axa Berlin-Moscova, pecetluită prin actul adiţional secret al pactului Ribbentrop-Molotov (23 august 1939) acţiona potrivit unui plan prestabilit de reîmpărţire şi dominaţie a Europei şi a lumii. Pentru că, dacă la germani visul de dominaţie continentală se transmite genetic, de când au ieşit din păduri şi au dărâmat Roma cu barda, conducând, periodic, omenirea, spre dezastru, la ruşi, eliminată de formă, odată cu ţarul, în 1917, proaspăta vocaţie imperială renăscute, drapată în mantaua internaţionalismului proletar exportat prin revoluţie. In aceste condiţii, soarta continentului şi în primul rând a popoarelor geo-strategic plasate între cele două superputeri era pecetluită.
În ceea ce priveşte România, interesat doar de petrolul său, de soarta comunităţii germane şi de potenţialul militar - strategic, în situaţia în care "Planul Barbarossa" era deja pus la punct (parcă pentru a demonstra că orice tentativă de unificare a Europei sfârşeşte prost atunci când decizia se reduce la doar două centre de putere) Hitler i-a dat, cu mărinimie, mână liberă asociatului său Stalin, să dispună de teritoriile care nu-1 interesau. Drept urmare, Rusia Sovietică a ocupat, în iunie 1940, România de N-E şi de Răsărit, însumând 50500 km2 şi 3700000 ele locuitori supuşi rapid unui proces de purificare etnică prin metodele specifice genocidului şi a impus cedarea către eternul său satelit, Bulgaria, a judeţelor Durostor şi Caliacra, însumând 7412 km2 şi 410 000 locuitori.
În ceea ce priveşte Transilvania, cel mai nefast personaj al istoriei planetare, Adolf Hitler - despre care, culmea, încă avem voie să vorbim şi să-i analizăm faptele, spre deosebire de Mareşalul căzut sub incidenţa Ordonanţei 31/2002 - nu a agreat nici ideea cedării, nici ideea împărţirii ei. Nu din dragoste faţă de români, pentru că, pe de-o parte voia să folosească potenţialul lor militar, vitejia şi ura lor împotriva ocupantului bolşevic, promiţându-le recuperarea teritoriilor răpite, după bătălia finală, cu ruşii, pentru stăpânirea Europei, iar pe de altă parte, era sincer preocupat de soarta comunităţii germane din România. Îşi baza decizia pe raportul-sinteză al lui Wilhem Fabricius, transmis de la Bucureşti, la l august 1940, prin telegrama secretă nr. 1326 din care aflăm următoarele:
" l. Istoric. Transilvania a fost de la colonizarea germană cu 800 de ani în urmă, independentă din punctul de vedere statal, sub supremaţie schimbătoare ... Abia în 1868 (anul intrării în vigoare,instituţional, a pactului dualist - n.n.) sub presiunea constrângerii, Transilvania a fost încorporată monarhiei statului maghiar şi maghiarizată sistematic. Deci, Ungaria a stăpânit Transilvania numai în mod trecător, timp de 50 de ani.
2. Etnic. Revendicarea maximală maghiară cunoscută până acum se întinde asupra Satului Mare şi a celei mai mari părţi din Transilvania cu 54 600 km2… Banatul propriu-zis, în măsura în care a revenit României în 1919, nu este revendicat de unguri, fiindcă are un procent mic de tot de unguri...
3. Economic. Transilvania formează din timpuri străvechi un spaţiu ... care, în cazul satisfacerii pretenţiilor maximale maghiare ar fi tăiat. În special ar fi separate una de alta regiunea industrială de cea agrara şi acestea ar pierde teritoriile de desfacere.
4. Biologic. Poporul român este tânăr (din punct de vedere biologic) şi în creştere. Ţărănimea este sănătoasă şi bogată în copii. Poporul maghiar stagnează de secole. Statul maghiar se menţine biologic numai prin absorbirea permanentă şi maghiarizarea a tot felul de naţiuni străine.
5. Din punctul de vedere al germanilor etnici, îndeplinirea revendicărilor maximale maghiare ar rupe grupul etnic german din Transilvania şi i-ar tăia pe germanii de la nord de valea Târnavei, în număr de 61000, de ceilalţi 192000. Prin aceasta., ambele, părţi ar fi sensibil slăbite fată de poporul statului respectiv. În nord ar fi pradă maghiarizării, iar în sud ar fi sugrumaţi din punct de vedere economic ... Germanii din Satu Mare ar trebui colonizaţi în alta parte, în măsura în care, de la dominaţia română încoace, au putut fi demaghiarizaţi circa 3000 capete ...".
Din perspectiva intereselor germane, Hitler era aşadar, împotriva pretenţiilor ungureşti argumentând consecvent până la 28 august 1940 în faţa lui Mussolini şi Ciano cei mai aprigi susţinători ai lui Horthy, iniţiatorul lor de la Budapesta, că "SOLUŢIONAREA PROBLEMEI ESTE DEOSEBIT DE COMPLICATĂ, DATORITĂ FAPTULUI CĂ, UNEI REVENDICĂRI TERITORIALE CARE SE BUCURĂ DE EXTREM DE MULTĂ POPULARITATE ÎN SÂNUL NAŢIUNII UNGARE, I SE OPUNE O REALITATE ETNO¬GRAFICĂ CU SIGURANŢĂ INCONTESTABILĂ"!
Cum de s-a ajuns, în aceste condiţii ca, în numai 2 zile, Hitler să-şi schimbe decizia, politica germană să se întoarcă la 1800, teritoriile din N-V să fie smulse României şi soarta a 2,6 milioane de cetăţeni români să fie pecetluită? Neintoxicaţi de lozincile de tip bolşevic privind "odiosul dictat fascist de la Viena", nici de cele de tip fascist privind "dreptatea istorică" înfăptuită prin "arbitrajul de la Viena", vom încerca să răspundem, în premieră, la această întrebare, prin prisma adevărului istoric.
FEŢELE LUI IANUS.
Îndopaţi cu lozinci despre istorica "misiune" civilizatoare a urmaşilor lui "Szent Istvan" (997-1038) care, de altfel, era român ortodox prin naştere şi întâiul botez, sau despre "nedreptatea" la fel de "istorică" ce s-ar fi făcut Ungariei la Trianon (4 iunie 1920) specialiştii celui de-al doilea război mondial nu s-au aplecat cu suficientă atenţie asupra revizionismului unguresc, mult mai radical decât cel german şi de o perfidie fără egal, permiţând unui întreg popor, să-şi schimbe într-o fracţiune de secundă, de dragul câştigurilor teritoriale, opţiunea politică internă şi externă. Astfel, văzând dincotro bate vântul, dacă până la abdicarea lui Carol de Habsburg (1916-1918), Ungaria era monarhistă, după l noiembrie 1918, din ordinul abilului conte Mihaly Karoly, care, ulterior se va proclama preşedinte, întreaga societate ungurească a devenit, peste noapte, "republicană" şi "antantofilă", mai democratică şi mai europeană decât toate democraţiile occidentale la un loc.
Spirit vizionar, Karoly a autorizat însă, în acelaşi timp (24 noiembrie 1918), înfiinţarea Partidului Comunist Ungar şi, constatând, la tratativele de pace, că îi este imposibil să convingă Occidentul că "UNGARIA AUTOCRATĂ DE IERI - UNGARIA GROFILOR ŞI A NEMEŞILOR, SILUITOARE DE CONŞTIINŢE, ASUPRITOARE DE NAŢII - UNGARIA ÎMPOTRIVA CĂREIA S-AU RIDICAT DE DECENII PROTESTELE ÎNTREGII LUMI CIVILIZATE, A DEVENIT PESTE NOAPTE PARADISUL NAŢIONALITĂŢILOR ŞI MAREA NEDREPTĂŢITĂ A RĂZBOIULUI MONDIAL! (Milton Lchrcr), 1-a adus de Ia Moscova pe Bela Kun, predând puterea comuniştilor, aşa cum o recunoştea însuşi Lenin: " GUVERNUL BURGHEZO-CONCILIATORIST ŞI-A DAT EL ÎNSUŞI DEMISIA, A ÎNCEPUT EL ÎNSUŞI TRATATIVE CU COMUNIŞTII, CU TOVARĂŞII UNGURI CARE SE AFLAU ÎN ÎNCHISORI ŞI A RECUNOSCUT EL ÎNSUŞI CĂ NU EXISTĂ ALTĂ SOLUŢIE DECÂT TRECEREA PUTERII ÎN MÂNA POPORULUI MUNCITOR".
Devenită instantaneu sovietică, de dragul teritoriilor pe care le pretindea pe seama vecinilor şi pe care Occidentul nu era dispus să i le recunoască, Ungaria Sfaturilor a încheiat un tratat de alianţă cu Rusia sovietică, prevăzând graniţa pe Carpaţii Orientali şi, mobilizând, la 25 martie 1919, Armata Roşie, care a atacat Slovacia, apoi, în noaptea de 15/16 aprilie 1919, România. Rezultatul se cunoaşte - ocuparea Budapestei, în urma contraofensivei, de către "opinca românească" (ilustrativ arborată pe clădirea Parlamentului ungar) la 3 august 1919 şi salvarea Europei centrale de la bolşevizare, lucru pentru care, însă, nu ne-a mulţumit încă nimeni.
După eşecul experimentului comunist, Ungaria s-a transformat din nou, peste noapte, în ceea ce inegalabilul jurnalist Fenyes Samu numea "o fortăreaţă a tranşeelor fasciste" din Europa, în speranţa că, ceea ce i-au refuzat democraţiile occidentale şi nu i-a putut asigura Lenin, îi vor pune pe tavă noile forţe nazisto-fasciste - provinciile româneşti şi slave revendicate.
Devenit şef de stat, Miklos Horthy a restructurat monarhia, proclamându-se "regent", a instaurat "teroarea alba" masacrând peste 5000 de opozanţi, aruncând în lagăre şi închisori alţi 70 000 şi obligând la emigrare 100 000, pentru a putea avea motive să se plângă de... "atrocităţile comise de valahi". A dat apoi "LEGEA PRIVIND PRIVAREA EVREILOR DIN UNGARIA DE DREPTURI CETĂŢENEŞTI", prima de acest gen din Europa, plângându-se în acelaşi timp Conferinţei de pace de la Paris despre atitudinea antidemocratică a guvernului român, prin "Memoriul cu privire la violările dreptului comise de regimul românesc în Transilvania împotriva minorităţilor naţionale, religioase şi rasiale". Totul în scopul de a apăra Europa şi "civilizaţia", post-factum, de bolşevism pe... crestele Carpaţilor Păduroşi. Evident şi Orientali, de vreme ce a tratat în secret cu guvernul francez, prin dr. Holmos şi Maurice Paleologue încheierea unei alianţe politico-militare , promiţând, între altele, cedarea exploatării bazinului carbonifer al Văii Jiului pe 99 de ani în schimbul recuperării Transilvaniei. Toate acestea constituiau însă perdeaua de fum la adăpostul căreia Horthy s-a înţeles cu cercurile revizioniste şi naziste germane, prin colonelul Bauer, omul lui Luddendorf şi ofiţerii Kunz şi Gustav Kahr, emisarii Gărzii de Apărare bavareze.
Eforturile micului Mussolini de Balaton, au fost susţinute cu entuziasm de Parlament care, întrunit în august 1920 pentru ratificarea Tratatului de pace de la Trianon a scandat "Ném, ném, sóha!", a proclamat 4 iunie "zi de doliu naţional" şi România "actualmente şi în viitorul apropiat, principalul nostru duşman" organizând ad-hoc, "brigăzile de lupta pentru învierea Ungariei milenare" cărora, arhiducele Iosif de Habsburg le-a înmânat drapelele de luptă cu urarea: "Doresc ca acest drapel să-1 împlântaţi cât mai curând pe crestele Carpaţilor Transilvaniei, de asemenea pe crestele Carpaţilor nordici şi să-1 duceţi cât mai glorios până la Adriatica"!
Nu ştim cu câte dintre aceste "brigăzi" teroriste ne-am confruntat în veacul trecut, dar planul de agresare a României la pace, în primul rând în domeniul imagologic, pe principiul "România stat izolat", elaborat de Horthy în 1921 a fost continuu îmbunătăţit până la capodopera înaintată de Henric Werth, ministrul de război ungar, Amiralului, la 8 mai 1939, care prevedea agresarea României în trei etape: 1) la pace, prin sabotarea economică, a vieţii politice, culturale şi stabilităţii sociale în interior, concomitent cu deteriorarea imaginii ei în afară; 2) etapa încordării în relaţiile internaţionale, când asupra României trebuiau să se abată acuze nefondate şi 3) etapa mobilizării şi a războiului declanşat prin rebeliunea internă a organizaţiilor paramilitare secrete ungureşti, camuflate în "ligi" şi "asociaţii" culturale şi sportive.
Adolf Hitler a fost, desigur, la curent cu toate acestea dar, ceea ce nu putea bănui era că ungurii auto-declaraţi primii şi cei mai fervenţi susţinători ai fascismului şi nazismului în Europa, jucau în taină, de dragul teritoriilor râvnite şi cartea sovietică. Aflată la Moscova, la începutul lunii august 1940, misiunea secretă a contelui Istvan Bethlen, perfecta un pact ungaro-sovietic ce prevedea alianţa, inclusiv militară a celor doua state şi graniţă comună pe... Carpaţii Orientali. Alertat de agenţii din teren, Ciano a luat imediat avionul spre Berlin, pentru a-1 avertiza pe Fuhrer că cel mai recent semnatar al Pactului anticomintern, Ungaria, trădează şi se va trezi, prin ştergerea de pe hartă a României Mari, cu ruşii, ia propriile frontiere.
În aceste împrejurări, obligat să acţioneze rapid, Adolf Hitler şi-a schimbat, la sfârşitul lumi august 1940, opţiunea şi, chemând la "arbitraj" reprezentanţii Ungariei şi României şi-a "dictat" la 30 august, la Viena, voinţa: - împărţirea Transilvaniei în două, pentru a păstra în siaj, în războiul deja pregătit împotriva Uniunii Sovietice, ambele state, urmând ca, după victorie, să ia decizia finală. Acesta este adevărul în privinţa pierderii N-V României, asupra locuitorilor căruia ungurii, redeveniţi fascişti zeloşi după scurtul "intermezzo" cu ruşii au dezlănţuit "Genocidul" căruia i-au căzut pradă peste 540000 de cetăţeni români de alta etnie şi credinţă decât ungurii, germanii şi secuii. Şi pentru că metodele "Kozlodui" şi "Roşia Montană" nu fuseseră încă inventate, marea lor majoritate a fost trimisă în lagărele morţii de la Auschwitz şi Birkenau. Locul lor a fost luat, pentru "îmbunătăţirea" componenţei etnice ungureşti de cei peste 400000 horthyşti, elemente sigure, a căror existenţă pe pământ românesc istoriografia noastră continuă să o ignore cu pudicitate.
Ulterior, când Armata Roşie a ocupat prin sacrificiul... armatei române, Budapesta în 1945, ungurii fascişti au redevenit peste noapte... comunişti zeloşi, zelul fiindu-le răsplătit de Stalin prin acordarea cetăţeniei române celor 400000 de colonişti şi crearea "Regiunii" Mureş A.M.
ÎN LOC DE CONCLUZIE
Din fericire, ca şi România şi celelalte state scăpate din gulag-ul roşu, şi Ungaria, deja membră NATO, este astăzi un stat democratic european, chiar excesiv de european, cel puţin declarativ, fasciştii revizionişti fiind reduşi la tăcere de bunul simţ şi legislaţia democratică europeană. Mai scot însă capul, în special în campaniile electorale, pentru că moştenirea trecutului se şterge greu. De pildă, în campaniile lui Laszlo Tokes sau în campania domnului Viktor Orban cel care, recurgând la vechea perfidie revizionistă a tot încercat, de pildă, să ne bage pe gât, pe post de simbol al "Libertăţii" şi "Reconcilierii" un monument al compromisului ungaro-germano-austriac, pe seama slavilor şi românilor, gândit la 1867, înălţat la Arad în deceniul serbării "Millenium"-ului unguresc şi care, de la l decembrie 1918 şi până la desfiinţarea sa de către Ionel Brătianu şi Regele Ferdinand I întregitorul (1914-1927) în 1925, a funcţionat ca simbol al revizionismului şi iredentismului - monumentul "Hungariei Milenare".
Iată de ce nu trebuie uitate Istoria şi lecţiile ei! Pentru ca vechii fascişti, astăzi deghizaţi în supereuropeni, să fie demascaţi şi nimeni să nu poată strecura în Europa Unită şi profund democratică, a tuturor europenilor, bocceaua urii şi ambiţiilor demente care i-ar putea periclita, prin explozie, existenţa.
Dr. Mircea DOGARU
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu