duminică, 22 martie 2009

În ziua de anul nou

"Patria ungară a supravieţuit şi acestui an. Pe cerul furtunos steaua lui s-a
întunecat puţin, dar n-a apus. Mâna ne este rănită adânc, dar mai poate
purta armele, iar acolo unde izbeşte, lasă urme însângerate. Lasă urme
însângerate, hoardă de tâlhari, pe mutrele voastre. Ca la judecata de apoi
acestea să te învinovăţească: să te învinovăţească în faţa lui Dumnezeu. ce
bine ar fi dacă ele l-ar face pe Dumnezeu să-şi reverse groaznica mânie
împotriva ta, care ne arăţi colţii tăi turbaţi. Dar ce ne pasă nouă de
judecată? Chiar dacă va exista una, mai e mult până atunci. Iar lucrul cel
mai important este că domnul e îndurător, poate că o să-i ierte. Să nu
aşteptăm: noi înşine rostim verdictul în cazul acestor câini sângeroşi …
pronunţăm o asemenea condamnare la moarte, încât lumea să
înmărmurească. Vom presăra atâta timp asupra lor nenorocirile
îngrozitoare şi aducătoare de moarte, până ce nu va mai rămâne decât unul
singur de-al lor, care să povestească acasă tremurând: vai de cel care nu-l
cinsteşte pe maghiar. Acum Dumnezeu nu ne ajunge, căci el nu este destul
de aspru; către tine mă întorc în rugăciune, oh, iadule, în această dimineaţă
de anul nou: răsădeşte în inimile noastre întreaga ta mânie, ca să nu
cunoaştem ce înseamnă îndurarea până ce pe acest pământ mai mişcă
vreunul dintre blestemaţii ăştia”

(Sandor Petofi)

3 comentarii:

  1. interesant blog ... :) felicitari :)
    Traiasca România Mare!

    vezi si blogul meu:
    http://uniristu.blogspot.com

    Numai bine. Doamne Ajuta!

    RăspundețiȘtergere
  2. lasa traducerile astea de doi bani ... nu se poate inlocui cu limba maghiara :


    ÚJÉV NAPJÁN, 1849


    Megérte ezt az évet is,
    Megérte a magyar haza:
    A vészes égen elborult,
    De nem esett le csillaga.
    Meg van vagdalva, vérzik a kezünk.
    De azért még elbírja fegyverünk,
    S amerre vág,
    Ott hagyja fájó vérnyomát.

    Ott hagyja fájó vérnyomát,
    Haramja csorda, képeden!
    Hogy majd az ítéletnapon
    E bélyeg vádolód legyen,
    Vádolód az isten szine előtt,
    És gyujtsa rettentő haragra őt,
    Te ellened,
    Ki ránk veszett fogad fened!

    De mit az ítélet nekünk?
    Ha lesz is az, sokára lesz!
    És ami több, és ami fő:
    Az isten könyörűletes.
    Még majd kegyelmet adna nékik ő...
    Ne várakozzunk; e vérengező
    Kutyák felett
    Tartsunk magunk itéletet!

    Tartsunk oly véritéletet,
    Hogy elborzadjon a világ;
    Majd addig szórjuk rájok a
    Szörnyű halálos nyavalyát,
    Amíg hirmondónak marad csak egy,
    Ki majd otthon reszketve mondja meg,
    Hogy jaj neki,
    Ki a magyart nem tiszteli!

    Nekünk most az isten kevés,
    Mert ő nem eléggé kemény;
    Hozzád imádkozom, pokol,
    Az új esztendő reggelén:
    "Öntsd szíveinkbe minden dühödet,
    Hogy ne ismerjünk könyörületet,
    Mig e gazok
    Közűl a földön egy mozog!"

    Debrecen, 1849. január 1.

    RăspundețiȘtergere
  3. Si cum ai vrea sa intelegem, desteptule?

    RăspundețiȘtergere