joi, 28 mai 2009

Unguri, Secui, Români, Maghiari

Lipsa culturii istorice ne poate juca adesea feste, facandu-ne victimele unei propagande absurde dar tenace, menita, asa cum lesne se poate observa in conflictele majore din ultimele doua decenii, sa transforme albul in negru si negrul in alb, vinovatii in victime, tradatorii si asasinii in eroi, adevarul in contrarul lui, hotul in negustor cinstit' genocidui in cruciada a pacii si pretentiile utopice ale unor fosti calai in revendicari ,,democratice" si ,,europene", in numele unor imagianare ,,drepturi colective" si in detrimentul: drepturilor inalienabile ale cetatenilor, popoarelor si natiunilor. Astfel, daca o intreaga elita politica si nu numai, punea ieri semnul egalitatii intre ,,germani si nemti", intre „ romani" si ,,vlahi", ceea ce era corect, astazi se straduieste sa demonstreze ca ,,moldovenii" si ,,vlahii" nu sunt romani, cu alte cuvinte ca ,.bavarezii" si ,,nemtii" n-ar fi germani, ceea ce este absurd, in timp ce accepta echivalenta ,,unguri-maghiari", ceea ce, in realitate, este tot o absurditate ,,implementata" in constiinta europeana si universala de terorismul de stat al unei politici de genocid etnic si cultural.
In acceptiunea etnica a cuvintelor, ,,ungurii" nu sunt ,,maghiari", tot asa cum romanii nu sunt traci, italienii-romani, englezii-saxoni si francezii-celti. In acceptiunea politica in schimb, in conformitate cu legislatia epocii dualiste (1867-1918), daca ,,ungurii" erau ,,maghiari", nu toti ,,maghiarii" erau etnic unguri; tot asa cum ,,rusii" erau ,,sovietici" dar nu toti ,,sovieticii" erau rusi. Chiar daca si unii si altii au incercat fabricarea in jurul lor a unor natiuni ,,omogene" prin ,,maghiarizare", respectiv ,,sovietizare".
Ca mai toate popoarele moderne europene, inclusiv cel român, si ungurii sunt rezultanta unui proces indelungat si complex de etnogeneza.

Originari din Asia Centrala, maghiarii finici au constituit o minoritate, dar una conducatoare in cadrul valului de populatii turcice in fruntea carora, maghiarul Almus a incercat pe rand, la sfarsitul veacului IX, sa se infiltreze pe cele doua rute ale migratiilor, prin coloarul dobrogean si nordul Peninsulei Balcanice spre Bizant sau prin Carpatii Padurosi si Pannonia spre mirificul Occident. Pe langa cabarii, bulgarii, bascurzii, etc. care-l urmau la Kiev, lui Almus i s-au alaturat multime de pecenegi, apoi slavi si, poate, romani nordici (volohoveni) dupa cum ar indica numele capeteniei Ursu, toti: nemaghiarii fiind numiti generic, de gestele unguresti tarzii -,,cumani", desi cumanii vor participa la etnogeneza ungara masiv, abia in secolele XII - XIII.
Greu loviti de ,,romani si slavi" (Nestor) la trecerea prin Carpatii Padurosi spre Tara Romanilor care traiau ,,la apus de varegi" (,,Urus"), ocazie in care a fost ranit mortal Almus, el nemaiputand ,,intra in Pannonia" (Chronicon Pictum Vindobonense) ei au debusat in 896, sub conducerea lui Arpad, fiul si mostenitorul decedatului intr-o regiune numita cu un cuvant romanesc - ,,munca" in sens de ,,truda" -,tocmai pentru ca au luat-o cu mare efort - Muncaci. Aici au ridicat o fortificatie, apoi alte 3 in jur (Simon de Keza), total 7, de unde confuzia voita a multor istorici revizionisti cu Transilvania numita abia patru secole mai tarziui de colonistii sasi Siebenburgen -Septemcastra. In realitate, ,,noua patrie" maghiara era ceea ce astazi se numeste Ucraina subcarpatica. Aici a inceput, din 896, procesul etnogenezei ungare, in care au fost implicati maghiarii care, dupa Simon de Keza erau ,,108 familii nu mai multe", restul adica majoritatea fiind sau straini (turcii) sau robi (localnicii romano-slavi)".
Conglomeratul a dobandit un nou nume dupa cucerirea cetatii si tarii Ungului sau Unguarului de pe raul omonim si lichidarea conducatorului local numit romaneste in textele latine -DUCA. Arpad s-a impamantenit casatorindu-se cu fiica defunctului, crestina-ortodoxa. ,,Duce de Unguar", el avea sa coboare cu soldatii sai, numiti ,,oarecum in bataie de joc - unguari" (Anonymus) de viitorii adversari fie ca erau maghiari, turci sau slavo-romani supusi, abia in anul 903, in teritoriile ducelui Salanus dintre Tisa si Dunare. De aici avea sa treaca in sfirsit in mult laudata Pannonie care trebuie precizat ca se afla in dreapta Dunarii Mijlocii, pentru ca, in general, se face confuzie intre aceasta si teritoriile romanesti din Transdanubia. Tot asa cum voit se incearca explicarea numelui dobandit de ,,unguri" prin ,,onogunduri-numele membrilor unei federatii turcice de pe Volga, fara legatura cu valul lui Almus sau sau prin ,,huni", din care ar fi derivat ,,hunguri" spre a se legitima stapanirea in Pannonia prin pretinsa mostenire al lui Attila.
Dupa lupte care au durat decenii, sfarsind prin alungarea lui Salanus la Vidin, romanii, slavii si bulgarii dintre Tisa si Dunarea Mijlocie au intrat in creuzetul care va da nastere, prin amalgamare, noului popor modern, european, ungar. La fel si locuitori Pannoniei: "latinii" sau ,,romanii" bastinasi (romanitatea central-europeana, din care mai subzista astazi doar romansii in Elvetia), ,,teutonicii adica urmasii francilor stapanitori in veacurile VIII-IX slavii moravi si cei supravietiutori ai regatului lui Samo (623-658), romanii timoceni si ,,guduscani,, refugiati aici cu ducele Borna, de teama bulgarilor, in 814(,,messianii") ca si romanii vestici (,,pastorii romanilor") care-si purtau turmele, in cadrul transhumantei, pana la lacul cu nume romanesc Balaton. Apoi, dupa crestinarea fortata a asiaticilor maghiaro-turcici, (fiindca populatia europeana, acel ,,mult popor" peste care se instapanise Arpad era deja crestina) - performanta realizata de cel de-al cincilea ,,duce de Unguar", Voicu (997-1038), cel care era crestin-ortodox si vorbea, potrivit Cronicii Pictate de la Viena, romaneste in familie, dar care, rebotezat catolic Stefan si primind de la papa Silvestru II (999-1003) titlul regal (25 decembrie 1001) va deveni pentru ,,unguari" Szent Istvan, puzderie de cavaleri europeni ratacitori sau lipsiti de dreptul de primogenitura, germani, francezi, italieni, spanioli, au fost atrasi cu promisiuni in noul regat (Simon de Keza). In fine, pentru pastrarea echilibrului si ramura asiatica avea sa fie intarita prin colonizarea de noi valuri de pecenegi incepand cu domnia lui Zulta (907-947)- ginerele ducelui bihorean ,,Menumorut' si cumani masiv raspanditi prin satele Ungariei si fortati sa realizeze casatorii mixte de regele Bela IV (1235-1270) in preziua marii invazii mongolo-tatare din 1241.
Similar si contemporan procesului etnogenetic desfasurat in Anglia, unde din romanici, saxoni, danezi si normanzii francofoni s-a nascut in secolele X-XV natiunea engleza, poporul ungar s-a conturat in veacurile XV-XVI, decisiv pentru afirmarea mentalitatii de ,,hungarus" fiind conflictul indelungat cu otomanii (1388-1526) si, indeosebi, ca o reactie de aparare a societatii, pierderea statului propriu prin ,,Mohacsi vesz" (,,pieirea de la Mohacs" - 1526), chiar daca in veacul XVIII inca mai exista constiinta ,,cuna" la buna parte din locuitorii Pannoniei, un Ladislau Khan cerand de pilda, Mariei Tereza, dreptul la invatamant in limba cumana. Asa cum traco-dacii s-au topit, in români, si maghiarii s-au topit prin urmare, in noul popor ungar, dar, posedand un etraordinar instinct de conservare, tocmai pentru ca erau initial putini si profitand de faptul ca asigurau conducerea conglomeratului de triburi asiatice si populatii europene, au facut-o impunandu-si limba si, ca politica statala - casatoriile mixte. Si au transmis acest instinct si teama de disparitie si noului popor rezultat, redus si el numericeste si obsedat in consecinta de inmultirea pe cale nenaturala ,,prin absorbirea permanenta si maghiarizarea a tot felul de natiuni straine''(Fabrizius, 1 august 1940). Teama pe care nu si-a putut-o niciodata infrange, asa cum nu si-a putut reprima nici obsesia originii componentei primare, de strat fino-turcic-Asiatic. In toate timpurile, elita noului popor a folosit in retorica, obsedant, cuvantul Europa, a incercat sa se considere mai europeana decit europenii si mai catolica decat papa, tocmai pentru a sterge amintirea componentei asiatice care ar fi dus cu gandul la ideea de implant strain in centrul continentului divinizat.
Numita cu indarjire maghiara, asa cum limba slavilor sud-dunareni se cheama astazi bulgara, limba ungara de astazi, exceptand gramatica si fonetica, are insa prea putin in comun cu limba vorbita de Arpad, datorita miilor de cuvinte si expresii slave, germane si române patrunse in vocabular. Ca românii creatori de cultura, civilizatie si popoare in Europa central-rasariteana se pot regasi si in ungurii de astazi, o dovedesc atat cele peste 2500 de cuvinte romanesti identificate de savantii unguri in limba lor, cat si, elocvent, onomastica. Romanul Radu a devenit ungurul Raduly, Cojocaru-Kozsokar, Columb-Kolumban, Damacea-Domokos, iar fiii lui Ban Banffy, ai lui Drag-Dragffy si mari romanofobi in perioada 1867-1918, pentru ca mai-catolicii-decat-papa au existat in toate timpurile si la toate popoarele, vehementa lor tinand de refuzul prozelitului de asumare a propriei identitati.


N-au fost amintiti in acest excurs istorie secuii deoarece, asemeni celtilor neromanizati care n-au participat la etnogeneza engleza, pastradu-si propriul destin, nici acesti urmasi ai avarilor, alungati din Pannonia in Transdanubia, apoi peste Tisa, la ,,romanii din Muntii de zapada" (Jansen Enikel) de trupele lui Carol cel Mare(768-814), nu au luat parte la etnogeneza ungara. Colonizati ca aliati de regii de la Buda, cu 8-900 de ani in urma mai intai in Bihor, apoi in centrul Transilvaniei si in final, in Carpatii Orientali pentru a-i dispersa si neutraliza pe romani, ei si-au pastrat in tot cursul Evului Mediu limba proprie, organizarea sociala, traditiile, obiceiurile, portul, constiinta de sine. Dictata de ratiuni nu atat sociale cat politice si de instinct de supravietuire, Unio Trium Nationum din 1437 a avut conotatii etnice, trei grupuri alogene distincte dandu-si mana pentru a exclude masa majoritara a romanilor autohtoni de la decizie.
Secuii n-au devenit prin urmare unguri, ci, treptat si decisiv dupa 1867, prin deznationalizare... ,,MAGHIARI"! Cum a reaparut termenul si cu ce semnificatie noua? Pentru cine studiaza ,,legile de maghiarizare" si intelege ca a ,,bulgariza" inseamna, de fapt, a slaviza, raspunsul este simplu.
Primind la sfarsitul lui 1867, in cadrul statului dualist, sumedenie de teritorii slave, romanesti si chiar germane, pe care le-au declarat abuziv mostenire de la "Szent Istvan", ungurii s-au trezit minoritari intr-un stat himeric numit ,,Ungaria Sfantului Stefan". Drept care instinctul lor tenace de supravietuirire prin cucerire i-a facut sa treaca rapid la o politica oficiala si ,,stiintifica" de deznationalizare, meticulos programata, a neungurilor, in scopul confectionarii unei natiuni "omogene". Astfel au decis sa nu mai vorbeasca despre existenta unor popoare in cuprinsul statului lor ci despre un singur popor, asa cum rusii, preluandu-le exemplul, aveau sa treaca, ulterior, de la ,,popoarele sovietice" din vremea lui Stalin la ,,poporul sovietic", in timpul lui Brejnev. Numai ca ungurii nu au folosit un termen abstract pentru a defini poporul ,,unic" ci unul concret, extras din propria istorie.
Prin ,,legile de maghiarizare" de dupa 1867, indeosebi prin aceea din decembrie 1871, ei au dezgropat numele de ,,maghiar" si au proclamamt ca in Ungaria dualista nu mai existau unguri, slovaci, germani, croati, sloveni, romani, evrei, tigani ci ...maghiari, maghiarii fiind ,,fii patriei", unguri, slavi, romani etc, care acceptau sa invete limba, sa-si schimbe numele si credinta si recunosteau hotarele asa zise ale lui Szent Istvan. Ar fi ca si cum noi, romanii, am fi proclamat pe 2 decembrie 1918 ca in Romania Mare nu mai existau romani, unguri, tigani, secui si altii ci TRACI, tracii fiind fii patriei care vorbeau limba traca, adica romana si recunosteau hotarele lui Burebista. Bizar este faptul ca, in deceniul pregatitor al revolutiilor ,,spontane" din Est, au aparut si la bulgari si la ucraineni si la noi astfel de teorii aberante, ba chiar prolifereaza masa de manevra a amatorilor de istorie, care echivaleaza romanii cu dacii, care vad ,,daci adica romani" de la Urali la Atlantic in preistorie si maimute sarind din craca in craca si recitand ,,Luceafarul" in limba lui Eminescu, pe vremea cand nu se nascuse inca Homo Sapiens.
La noi sunt insa doar curente care, oferind celor slabi de inger evadarea din prezentul apocaliptic, intr-un glorios trecut himeric, starnesc haz de necazul specialistilor, in timp ce in Ungaria dualista si horthysta, ca rezultat al unei politici de stat, astfel de idei si termenii "implementati" atunci au prins si continua sa provoace confuzie pentru ca este greu sa te dezbari, nu-i asa, de ... ,,dezastruoasa mostenire a trecutului". Dovada ca, astazi, ungurii isi spun ,,maghiari", in timp ce secuii si ceilalti deznationalizati care n-au fost niciodata unguri, doar ,,maghiari". Iar numele de ,,ungur" ,,Ungaria" si ,,maghiar" se amesteca intr-un carusel ametitor pana si in noua lege de maghiarizare care se vrea o ,,lege a statului maghiarlor din tarile vecine", mai putin cele apte de riposta, ca Austria. Citam din articolul 6 al Proiectului care afirma ca scopul noii gaselnite a Budapestei este ,,asigurarea apartenetei maghiari lor de dincolo de hotare la natiunea ungara pentru propasirea lor pe pamantul natal, precum si pentru asigurarea constiintei lor identitare". De unde putem intelege ca ungurii din Ungaria dau unora din "afara cetatii" numele de ..maghiar" si ,,constiinta identitara" corespunzatoare cu, evident, conditia sa ramana pe pamantul strain respectiv, care, astfel, devine ca ,,natal" si el parte a natiunii si patriei... ungare.
Dar cadourile nu li se fac respectivilor doritori oricum, ci doar daca sunt buni propagandisti, ,,in semn de recunoastere a activitatii lor exemplare, deosebite, destasurate in slujba maghiarimii, in sporirea valorilor umane maghiare".

In concluzie ca sa fii" maghiar", poti sa nu fii ....ungur. Datorita ,,criteriilor complementare", poti sa te declari ,,maghiar", turc sau japonez fiind, daca ai copilul, de exemplu, la o gradinita ,,maghiara". II faci maghiar intai pe ala micu', pe urma ceri reintregirea familiei! Si daca nu pricepi ca din cecen ajungi sovietic, adica rus, domnul Gyula Kestely, reporter BBC, este in masura sa-ti explice la o adica, asa cum a facut-o pe 28 mai a.c. la ora 08:00 ora Romaniei, ca legitimatia in cauza este o ,,anumita forma de identificare, mai putin decat un pasaport si mai degraba, UN SOI DE LEGITIMATIE ETNICA". Adica, vorba Lapusneanului, ma vreti, nu ma vreti, eu tot va voi, ca ponoasele le va trage, ca de obicei, acarul Motoc!

joi, 21 mai 2009

Totul despre Transnistria


Transnistria în sens geografic este delimitată de malul de 800 km al Nistrului, de malul de 600 km al Bugului şi litoralul de 150 km al Mării Negre1.Prin români transnistrieni înţelegem însă pe toţi cei de dincolo de Nistru,cuprinzând Podolia şi mergând până la Nipru ba chiar Don, în Crimeea, Caucaz şi Siberia.

Începuturile întinderii marginii estice a românităţii la est de Nistru se regăsesc în simbioza dintre tyrageţi (geţii de la Tyras sau Nistru), deci între supuşii lui Burebista care la gurile Bugului stăpânea Olbia şi romanii ale căror urme se găsesc la tot pasul.

Din vremuri foarte vechi a început între români şi ruteni sau ucrainieni un vădit proces de interpenetraţie etnografică şi demografică continuat în decursul veacurilor prin colonizări şi emigrări ale acestor două rase. Stăpânirea cnejilor bolohoveni se afla pe cursul râului Sluci şi pe Bugul superior care sunt şi cei care îi vor preceda pe cazaci2. Istoricul ucrainian V.B.Antonovici scria în 1885 că nici dreapta nici stânga Nistrului ,,nu a aparţinut nici principilor halicieni nici altor principi ruşi”.3 Lupta corp la corp cu triburile slave şi turaniene nu va împiedica realizarea statului moldovean în sec.XIV, principatul de la Baia alăturîndu-se altor aşezări româneşti mai vechi, unele răspândite până în Polonia şi Volhinia.4 Între voievozii bolohovenilor mai cunoscuţi sunt Alexandru din Belţi şi Gleb al lui Ieremia.5 Încă la debutul mileniului al II-lea, această romanitate era destul de puternică, surse scandinave din veacul XI semnalând prezenţa ,,blakumenilor” dincolo de Nistru, iar o cronică veche rusească menţionează pe aceiaşi ,,volohove” în zonă.6 În Crimeea ne întâmpină la 1287 un Crăciun, la 1280 o ,,unguroaică Mărioara” de la Caffa, iar în sec.XV ,,ungurii” Radu, Stanciu, Stoica în aceeaşi colonie7, elementul românesc cunoscând iată din excesul său de vitalitate şi fenomenul de diasporă.

La 25 mai 1455 orăşenii din Cetatea Albă nemulţumiţi de acţiunile piratereşti ale genovezilor din castelul Lerici de la gurile Niprului pun stăpânire pe această fortificaţie şi îi trimit captivi domnitorului Petru Aron pe conducătorii cetăţii.87

Podolia epocii lui Ştefan cel Mare este socotită de N. Iorga ca aparţinând ,,de fapt nimănui” deşi succesiv ţinuse nominal de cnejii tătari, Marele Cnezat al Lituaniei şi Polonia. Pe nesimţite s-a născut o Moldovă ,,nouă” dincolo de Nistru cu sate din ce în ce mai numeroase. Cetatea Lerici este ocupată de Moldova între 1455-1475.

Cazacii români

Ştefan Bathory într-o scrisoare către înalta Poartă arată că întinderile dintre Bug şi Nipru erau populate cu o adunătură de oameni compusă din poloni litvani, moscali şi români. Cazacii sunt strânşi dintre moscali şi români.8 Prin denumirea de cazac, tătarii înţelegeau vagabond. Hatmanul lor Dumitru Vişnovieţchi se cobora dintr-o soră a lui P.Rareş. A pretins şi scaunul Moldovei.9 După Ioan Vodă cel Cumplit, cazacii vor năvăli în Moldova de mai multe ori aducând cu ei ,,Domnişori” -fii adevăraţi sau închipuiţi de dincolo de Nistru ai domnilor de odinioară ai Moldovei.

Ioan Nicoară Potcoavă a fost primul hatman ales de întreaga Sece Zaporojeană. El va reuşi să ocupe pentru scurt timp tronul Moldovei şi acelaşi noroc si-l vor încerca şi alţi români din fruntea cazacilor: Alexandru şi Constantin Potcoavă10, Petre Lungu, Petre Cazacu. Rangul suprem de hatman al cazacilor îl vor mai deţine dintre românii transnistrieni Ion Grigore Lobodă, Tihon Baibuza, Samoilă Chişcă, Ion Sârcu, Opară, Trofim Voloşanin (Românul), Ion Şărpilă, Timotei Sgură, Dumitru Hunu şi eroul legendar al cazacilor în lupta pentru independenta Ucrainei, Dănilă Apostol. Pe tot parcursul sec XVI - XVIII, înalte ranguri printre cazaci le-au avut polcovnicii Toader Lobădă, (în Pereiaslav), Martin Puşcariu (în Poltava), Burlă (în Gdansk), Pavel Apostol (în Mirgorod), Eremie Gânju şi Dimitrie Băncescu (în Uman), Dumitraşcu Raicea (în Pereiaslav) comandantul Varlam Buhăţel, Grigore Gămălie (în Lubensc), Grigore Cristofor, Ion Ursu (în Raşcov), Petru Apostol (în Lubensc). Alţi mari comandanţi de unităţi căzăceşti dintre ,,dacii transnistrieni” sunt: Ţopa, Scapă, Ţăranul, Moldovan, Munteanu, Procopie, Desălagă, Drăgan, Gologan, Polubotoc, Cociubei, Turculeţ, Chigheci, Grigoraş, Bogdan, Radul, Focşa, Basarab, Grigorcea, Borcea, etc. Mulţi din ei vor fi semnatari ai documentelor de unire a Ucrainei cu Rusia de la 18 ianuarie 165411, iar alţii precum generalul Ciorbă şi coloneii Mândra, Ghinea şi Brânca vor intra în servicul Rusiei.12

Domnii Moldovei au stăpânit Transnistria

După ce în 1574, Ion Vodă Armeanul pomenea de ,,ţara noastră a Moldovei de dincolo de Nistru”, după ce în 1602 boierii 13 vorbesc de neamurile lor de peste Nistru, Ghe. Duca devine la 1681 ,,Despot al Moldovei şi Ucrainei”14 împlinind pe lângă rolul de domnitor al Moldovei şi rostul de hatman15 şi administrator al Ucrainei, unde în vremea aceasta se vor scrie şi acte redactate în româneşte.16 Dacă până acum doar hotarul etnic depăşise Nistrul, Duca va duce şi hotarul politic în zona transnistreană având în stăpânire toate teritoriile dintre Carpaţi şi Nipru. După el au mai deţinut conducerea Ucrainei, Ştefan Movilă, Dimitrie Cantacuzino şi Ene Drăghici iar cu mari funcţii au fost şi Simeon Paliş şi Sandu Colţea.17

Consecinţă a stăpânirii lui Duca Vodă (care a ridicat curţi domneşti la Ţicanova pe Nistru şi Nimirov pe Bug) Moldova continuă până la 1765 să administreze şi malul stâng al Nistrului.18

Importantele centre ale Transnistriei erau Movilăul, Dubăsari, Silibria, Iampol, Jaruga, Raşcov, Vasilcău. În noua oblastie formată de ruşi la Oceakov (la a cărei construcţie Petru Şchiopu participase cu 15.000 salahori şi 3.000 care) au primit în sec. XVIII pământuri boierii: Cantacuzino, Rosetti, Catargiu, Badiul, Sturza, Manuil, Macaresu, Cucu, Boian, Iliescu, Sabău, Cananău, Crăciun, Pascal, Hagilă, Săcară, Nicoriţă, Ghenadie, Dodon, Zurucilă etc. Cetatea a fost cerută de Mihai Viteazul la 1600 şi apărea încă de pe atunci, ca fiind unul din oraşele Moldovei). Într-un recensământ din 1793, între Nistru şi Bug din 67 de sate, 49 erau exclusiv romăneşti.19

Biserica transnistreană subordonată din vechime bisericii române

Ţinutul gravita şi bisericeşte spre Moldova, astfel la 1657 mitropolitul Sucevei hirotoniseşte pe Lazăr Branovici ca episcop la Cernigov.20 Într-un act dat la Thighina în 1769 se face următoarea precizare privind subordonarea bisericească: ,,mitropolitul Proilavei (Brăilei), al Tamarovei (Reniului), al Hotinului, al tuturor marginilor Dunării şi al Nistrului şi al întregii Ucraine a hanului”.21 În câteva rânduri ţinutul dintre Nistru şi Bug a intrat sub jurisdicţia episcopiei Huşilor. După 1792 (dată la care ruşii ating Nistrul) Transnistria va aparţine bisericeşte de Ecaterinoslav în fruntea căreia însă era românul Gavril Bănulescu-Bodoni care după anexarea Basarabiei va reuni sub aceeaşi mitropolie Chişinăul, Hotinul şi Oceacovul ,,fiindcă în ţinutul Oceacovului precum şi în Basarabia locuiesc moldoveni, vlahi, greci, bulgari şi colonişti de diferite neamuri, iar ruşi sunt foarte puţini”. Din 1837 se va înfiinţa eparhia Chersonului şi Tauridei cu reşedinţa la Odessa.22 Pe malul stâng al Nistrului şi pe alocuri şi în stepa Chersonului până la Bug, erau aşezări în care fiinţau cam 100 de biserici moldoveneşti, iar tot sudul Rusiei până aproape de Kiev era în stadiul de colonizare abia cu două decenii înainte de răpirea Basarabiei.23

În 1717 domnul Moldovei, Mihai Racoviţă, atestă printr-un act o dăruire de moşie făcută peste Nistru lui Apostol Leca.24

Viorel Dolha

Totul despre Transnistria (II)

Capitala unei ţări poartă numele unui român transnistrean

Ruşii vor ajunge în 1772 la Bug, în 1792 la Nistru şi în 1812 la Prut. La fiecare din aceste etape Rusia avea şansa să obţină clauze privind dreptul supuşilor creştini rămaşi sub suzeranitate turcească să se mute între graniţele ei pentru a-i coloniza. Ţarii doreau ca sudul Ucrainei să nu rămână nepopulat. Astfel la 1739 Constantin şi Dumitraşcu Cantemir (urmaşi ai celui ce la 1711 a trecut cu sine Nistrul 4.000 moldoveni) conduceau voluntarii moldoveni în luptele cu turcii şi încheiau la 5 septembrie o convenţie cu Rusia obţinând recunoaşterea independenţei ţării.25 La retragerea ruşilor aceştia au luat cu ei pentru colonizări peste 100.000 de suflete.

Ecaterinei a II-a ne-ar fi mutat pe toţi la est de Nistru

La 1769-1774 la curtea Ecaterinei a II-a se făceau proiecte de ,,transplantare a populaţiei amânduror Principatelor”, iar la 1792 se raporta că au fost aşezaţi între Nistru şi Bug ,,două treimi din locuitorii Moldovei” fiind vorba că acestei ,,Moldove Noi” să i se dea autonomie şi domn pe A.I.Mavrocordat.26 Acordând scutiri de serviciu militar şi dări, acoperind cheltuielile de călătorie, asigurând autonomie, biserică românească, magistraţi români, şcoală de limbă populară, tipărire de cărţi în limba română şi chiar pecete cu capul de zimbru, Ecaterina a II-a atrăgând deja români din principate şi Transilvania reuşeşte la 1783 să aşeze chiar dincolo de Bug 2.000 de familii cu 15 biserici româneşti.27 Se făceau colonizări chiar şi în jurul Kievului dar şi în sudul Rusiei, aducându-se câte 25-40 de familii pentru o aşezare. Ciobanii din Ardeal s-au aşezat în Crimeea, la Marea de Azov până în Caucaz sau în Dombas. Salariaţi din direcţia oficiului de studii sub conducerea lui A.Golopenţia în cercetările etnografice şi folclorice efectuate dincolo de Bug între 1942-1944 găsesc în oraşul Melitopol de la Marea de Azov, unicul restaurant din localitate cu numele de Bucureşti. Bătrânii spuneau că fiecare familie primise 50 ha, două perechi de boi, scutiri pe 50 de ani, şi că sosiseră din sudul Basarabiei.28

Cu gust pentru numele antice, Ecaterina a II-a va construi puternice fortăreţe pe malul stâng al Nistrului: Tiraspol în faţa Tighinei şi Ovidiopol în faţa Cetăţii Albe.29 Marea majoritate a transnistrienilor fiind români, aceeaşi Erhani, Soltani, Buşilă, Codreanu, Munteanu, Braşoveanu, Ardeleanu, Eşanu vor fi mâna de lucru la ridicarea Odessei, dar şi printre fruntaşii locali. Bănulescu e cel care sfinţeşte temelia oraşului Odessa şi contribuie la planul de organizare al oraşului, iar Manole e menţionat ca arhitect pe lângă guvernator. Pe firmele Odessei apăreau ciobotarul Ştirbei, croitorul Sturza, restaurantul Catargi, iar suburbia ,,Moldovanca” populată cu români va deveni un oraş întreg cu peste 40.000 de locuitori.30

Românii pun bazele culturii ruse

În 1796 la Dubăsari ori Movilău s-a tipărit primul volum de versuri în limba română (versuri originale şi traduceri de I.Cantacuzino).31 În 1799 rusul Pavel Sumarcov notează că în Ovidiopol, Tiraspol, Grigoriopol, Dubăsari, Mălăieşti majoritatea locuitorilor sunt moldoveni.32

Cultura românească a influenţat şi cultura ucrainienilor şi ruşilor prin românii ce şi-au găsit rosturi în Rusia. Petru Movilă a devenit mitropolit al Kievului şi întemeietorul Academiei ruseşti. Călugărul român Paul Berândă este întemeietorul lexicografiei ruseşti. Milescu Spătaru pe lângă activitatea diplomatică şi ştiinţifică a fost învăţătorul lui Petru cel Mare. Dimitrie Cantemir a depus o rodnică activitate ştiinţifică fiind şi consilier intim al împăratului. Herăscu (Hirăstov) a fost literat şi întâi curator al universităţii din Moscova.33 Dosoftei va ajunge episcop al Azovului, Antonie ( trecut peste Nistru împreună cu cei peste 100.000 moldoveni la 1739) a devenit mitropolit de Cernigov şi Bielgorod. Mihail Strilbiţchi din Moldova îşi va muta tipografia la Dubăsari apoi la Movilău. Ioan Silviu Nistor în ,,Istoria românilor din Transnistria” mai aminteşte de un român Turcu ca autor al codului penal rusesc, de Mihail Voloşaninov ca organizator al Ministerului de externe rus şi Grigore Voloşeninov (Românul) de asemenea diplomat al Rusiei.34 Literatura rusă recunoaşte că poezia rusească modernă începe cu Antioh Cantemir. Prin D.Cantemir, prin Spătaru Milescu (care în China la popasuri dă comandă cazacilor să îi cânte ,,Dunăre,Dunăre”), prin Leon Donici şi alţii capătă nişte mari oameni de cultură.35

În 1737 se năştea în Rusia, Nic Bantânş Camenschi urmaş de boier moldovean ce va deveni membru de onoare al Academiei ruse şi universităţii.36 Mihai Frunză geniu militar al Armatei Roşii, mort în 1925 la 40 de ani, este cel al cărui nume l-a purtat capitala R.S.S.Kirghiză (Frunze) şi Academia militară a URSS. Acesta se născuse în Turkestan, urmare a unor colonizări ale basarabenilor şi transnistrienilor în 1878 în regiune.37 În 1854 se stingea la Odessa Al.Sturza, filozof al religiilor. N.Donici a întemeiat în 1908 la Dubăsarii Vechi, Observatorul de astronomie fizică.38 Guvernul rus refuză oferta lui Mihail Stroescu (fratele filantropului V. Stroescu) de a finanţa deschiderea unei catedre de limba română la Universitatea din Odessa.

Academicianul sovietic L.S.Berg, afirma: ,,Moldovenii ce locuiesc în Moldova, Basarabia şi până în guberniile învecinate, Podolia, Herson, iar într-un număr mai mic în gubernia Ecaterinoslav sunt români”, iar Take Ionescu privitor la Rusia ,,este duşmanul nostru natural”.39

Toponimia confirmă românitatea Transnistriei

Iată în continuare o serie de nume ale localităţilor de dincolo de Nistru: Singuri, Voloşovca, Cioban, Beseni, Voloşschie, Caracinţi-Valahi, Cotiujani, Uşiţa, Voloşcovţâ, Bârliadca (lângă izvoarele Bugului); Glodoasa, Troianca, Mamaica, Adăbaşi, Alexandria, Perepeliţino, Şantuia, Malai (pe lângă Kirovograd); Buric, Fundescleevca, Vărsaţi, Curecni (între Cigirin şi Novomirgorod); Băbanca, Burta, Tecucica (lângă Novoarhanghelsk); Răzmeriţa, Şelari, Moldovca, Moldovscaia, Odaia, Moldovanca (lângă Olviopol); Arcaşi, Cantacuzinca, Moldovca Braşoveanovca, Pădureţ, Urâta, Şerbani, Arnautovca (lângă Voznerensk); Baraboi, Grădiniţa, Dobrojeni, Grosulovo, Moldovanca (lângă Odessa); Coşuri, Guşa, Şura-Bondureni, Buda, Soroca, Chişleac, Bursuci, Odaeva, Şura (lângă Gaisân) etc.

Th. Burada înfăţişează din gubernia Cherson în 1893 următoarele sate moldoveneşti: Iasca, Grădiniţa, Sevărtaica, Belcauca (spre Ovideopol), Mălăieşti, Floarea, Tei, Coşarca, Buturul, Perperiţa, Goiana, Siclia, Corotna, Cioburceni, Speia, Caragaciu, Taşlâc, Doroţcaia, Voznisevsca (pe Bug), Moldovca şi Cantacuzinovca. Acelaşi aromân Burada în 1906 găseşte în Podolia satele româneşti: Lescovăţ, Ruda, Ivaneţ, Rogozna, Studeniţa, Uşiţa, Lipciani, Serebia, Buşa, Coşniţa, Gruşca, Ocniţa, Camenca, Lăpuşna, Sărăţei, Râbniţa, Botuşani, Pietrosul, Slobozia, Domniţa, Balta, Moşneagul, Senina, Bursucul.40

Tot atunci potrivit cifrelor oficiale existau în Cherson şi Podolia 532.416, în Ecaterinoslav 11.813, iar în Taurida (Crimeea) 4.015 români. Aprecierile asupra cifrelor reale merg până la 1.200.000. Încă de la mijlocul secolului XIV se găseau în Transnistria peste 400 de sate curat româneşti.41

Alexis Nour (care a identificat în Transnistria o localitate ,,Nouroaia”) numeşte ca ultime sate ale zonei compact româneşti spre răsărit Glodoşi -cam la aceeaşi paralelă cu Cernăuţiul şi Şerbani -la o paralelă cu Iaşul însă la 200-250 km de la Nistru.42 Acesta a găsit în Kiev un liceu care purta numele celui care îl întreţinea prin donaţii uriaşe ,,Pavel Gălăgan”. La fel de vestiţi erau cei din familiile Funduclea (numele îl purta şi o stradă în Kiev), Cordunean, Frunzetti, Macarescu, Bontaş, Gredescu etc.43

Dintre numele de ape din Transnistria amintim Tiligul, Ingul, Inguleţul, Baraboi, Volosica, Balacliica, Berezan, Cuciurean, Tigheci, Putred, Soroca, Ocniţa, Dârla, Udici, Sahaidac (veche denumire pentru desagă), Moldovca, Buşa, Tătrani, Humor, Merla, Uşiţa etc.44
Viorel Dolha

Totul despre Transnistria (III)

În 1918 Transnistria cânta ,,Deşteaptă-te române”

Între 1909 şi 1913 ieromanahul Inochentie a condus în Transnistria la Balta o ,,mişcare” pentru reintroducerea limbii române în biserică. Zeci de mii de moldoveni veneau în pelerinaj la Balta unde li se vorbea şi li se împărţeau gazete în limba lor. Apărat de ţărani (60 vor cădea ucişi), Inochentie este ridicat de cazaci şi închis. Autorităţile vor permite însă folosirea limbii române în biserici.45
Pe vremea când ni se oferea Odessa

În 1914 Austria promitea României ,,toată Basarabia cu Odessa “ promisiune ce o va reînnoi.46

Prezenţa voluntarilor ardeleni şi bucovineni în Ucraina a avut un rol benefic în redeşteptarea conştiinţei naţionale la românii din Imperiul Ţarist. Ofiţerii români vor desfăşura o vie activitate culturală atrăgând de partea lor studenţii din Kiev. La Odessa se aflau 40.000 de ostaşi şi ofiţeri români din armata rusă care vor avea şi ei o puternică înrâurire asupra studenţilor din Odessa şi împreună vor organiza un congres la 23 martie 1917. În 18 aprilie la Odessa a avut loc o manifestare a soldaţilor români la care au luat parte 12.000 de ostaşi şi studenţi basarabeni şi transnistrieni. La 9 aprilie ziarul ,,Cuvânt moldovenesc” publicase programul P.N.M. care cuprindea printre altele şi drepturi naţionale pentru românii de dincolo de Nistru, iar în 14 aprilie se înfiinţase ,,Asociaţia învăţătorilor moldoveni din Basarabia şi de dincolo de Nistru”.47 Congresul învăţătorilor români din Rusia ţinut la Odessa a cerut pentru transnistrieni serviciu divin, şcoli, inspectorat şcolar, episcopie la Dubăsari, seminar la Odessa, toate în limba română.



,,Pe noi cui ne lăsaţi?...”

În şedinţa Radei ucrainene deputatul Ion Dumitraşcu (transnistrean) va protesta împotriva pretenţiilor Ucrainei asupra Basarabiei.48 Acelaşi împreună cu Ion Precul şi Valeriu Cicate vor conduce ,,Deşteptarea -societate naţională a românilor din Ucraina” înfiinţată la Kiev la 26 noiembrie 1917”.

Congresul ostăşesc moldovenesc de la începutul lui noiembrie 1917 din Chişinău a avut pe ordinea de zi la punctul 8 ,,Moldovenii de peste Nistru” şi a hotărât ca în Sfatul Ţării, românii de peste Nistru să deţină 10 mandate.49 S-a mai cerut Ucrainei să recunoască românilor de peste Nistru, din Caucaz, din Siberia aceleaşi drepturi pe care Basarabia le recunoaşte minorităţilor etnice. Chişinăul mai cerea administraţiilor transnistriene să notifice numărul copiilor români de vârstă şcolară.50 La acest congres ţăranul transnistrean Toma Jalbă a întrebat ,,şi cu noi care trăim pe celălalt mal al Nistrului, cum rămâne fraţilor, pe noi cui ne lăsaţi?”.51

La 17 decembrie s-a organizat un congres al românilor transnistrieni la Tiraspol precedat fiind de adunări pregătitoare la Tiraspol în 16 noiembrie şi Grigoriopol în 21 noiembrie hotărându-se ca fiecare sat să trimită doi delegaţi. Ţinut sub semnul tricolorului, congresul a votat pentru crearea de şcoli naţionale cu predare în limba română şi alfabet latin; introducerea limbii române în biserici, justiţia în limba băştinaşilor, medici români la sate, moldovenii să facă armată în oastea naţională şi alegerea a opt reprezentanţi în Rada ucraineană. S-a mai hotărât tipărirea de gazete, împărţirea moşiilor la ţărani şi să se facă tot posibilul ca Transnistria să fie alipită Basarabiei. şi cum nu ştiau dacă Basarabia va lupta pentru această alipire, sublocotenentul transnistrean Bulat atenţiona ,,dacă vom lăsa Ucraina să taie o ramură azi, alta mâine, din copacul nostru va rămâne buturuga”.52 Trimisul Radei ucrainene a urat în încheiere ,,Slavă Moldovei slobode”.

Comitetul Naţional Român ales a deschis 52 şcoli româneşti, Rada ucraineană a aprobat manualele româneşti tipărite la Chişinău cu litere latine, Consiliul Zemstvei din Tiraspol a început să introducă si în administratie şi în justiţie cunoscători ai limbii române. Timotei Pleşca şi Toma Jalbă au organizat batalionul românesc, ostaşii primind echipament, armament, cazarmă. Cadrele didactice nu au fost silite să urmeze cercurile de vară în limba ucraineană, ci 30 dintre ele au urmat cursuri la Chişinău. În satul Lunca s-a jucat chiar ,,Piatra din casă” de V.Alecsandri. Până ce teroarea bolşevică va pătrunde peste tot, pe alocuri, în şcoli şi în 1919 se mai cânta ,,Deşteaptă-te române”.

În 9 ianuarie 1918 Ion Precul, moldovean din stânga Nistrului în calitate de deputat în Rada ucraineană ia cuvântul şi cere drepturi egale pentru compatrioţii lui.53 Se preconiza un congres general al românilor din Ucraina în iunie 1918 dar abia în decembrie 1919 la o Adunare naţională au cerut organizarea lor într-un stat naţional. La 21 martie 1919, în urmărirea bandelor bolşevice, românii trec Nistrul şi ocupă pentru scurt timp Tiraspolul şi Razdelnaia.

La Conferinţa de pace de la Paris, România nu a reclamat Transnistria şi rămân de domeniul istoriei motivele pentru care dezrobirea fraţilor transnistrieni nu s-a înfăptuit atunci, fiind siliţi să înfrunte încă o epocă de suferinţe, după spusele lui Dominte Timonu (născut în Măhala lângă Dubăsari, membru mai apoi al Fondului Literar al Uniunii Scriitorilor din România) perioada a fost ,,mai grea şi mai cumplită”.54 Într-o cuvântare ţinută la Varşovia în noiembrie 1920, Take Ionescu spunea că ,,600.000 de români trăiesc dincolo de frontiera estică”.55 În aprilie 1920 încep mari revolte ţărăneşti, răsculaţii conduşi de Tutunică ocupă Balta, răscoala întinzându-se în raioanele Codâma şi Ananev (raion despre care ,,Marea enciclopedie rusă” spunea că ,,moldovenii sunt locuitorii autohtoni ai raionului”). În 1922 sub conducerea lui Chirsula revolta a reizbucnit. După înăbuşirea în sânge a acestora s-au făcut deportări în masă.56
Viorel Dolha


Totul despre Transnistria (IV)

RASSM-un stat românesc între Rusia şi România Mare
Opoziţie ucraineană la crearea RASSM

După declaraţia din 3 august 1923 a Guvernului Sovietic privind nationalităţile şi libera folosire a limbii materne şi ca urmare a tendinţelor hotărâte de ucrainizare, la 3 septembrie se întrunesc la Balta delegaţii satelor româneşti. Ucrainienii au făcut opoziţie la organizarea unei republici autonome.57

Şi totuşi în 12 octombrie 1924 se crează Republica Autonomă Socialistă Sovietică Moldovenească58 în cadrul Ucrainei, capitală fiind Balta, iar din 1928 Tiraspolul cu graniţa vestică fixată declarativ pe Prut. La Bârzula în aprilie 1925 Congresul Pan-Moldovenesc a fixat graniţele şi Constituţia recunoscută de ucrainieni la 10 mai.

Cu o suprafaţă , la 1934, de 8.434 km2 şi o populaţie de 615.500 locuitori din care 80% români, noua republică cuprindea raioanele: Balta, Bârzula, Camenca, Crut, Dubăsari, Grigoriopol, Ananiev, Ocna Roşie, Râbniţa, Slobozia, Tiraspol. A fost creată pentru a aţâţa pe nemulţumiţii din Basarabia. Vintilă Brătianu considera cu luciditate că ,,crearea unui stat român între Rusia şi noi” va permite dezvoltarea în URSS ,,a unei vieţi naţionale româneşti”.59

Tiraspolul în alfabet latin

Moştenirea lăsată de ţarism era înfiorătoare: populaţia agramată, şcoli de limbă maternă lipsă, conştiinţa naţională stinsă, oamenii în mare parte neştiind de unde se trag şi cine sunt, limba la condiţia de limbă păsărească.60 Demn de menţionat că în RASSM i s-a spus limbii pe nume după cum reiese din paginile săptămânalului ,,Plugarul roşu” din 21 august 1924 (ce apărea din 1 iulie): ,,s-a hotărât ca în şcoale, case şi în aşezăminte de cultură românească să se întrebuinţeze limba românească”.61

Au funcţionat 145 şcoli româneşti gimnaziale, 18 şcoli româneşti de rang liceal, institut agronomic, unul pedagogic şi politehnică, cu o populaţie şcolară românească totală de 24.200 din care 800 studenţi. Din 1933 se introduce alfabetul latin. Apar publicaţii cum ar fi: ,,Plugarul roşu”, ,,Moldova Socialistă”, ,,Comsomolistul Moldovei”, ,,Moldova literară”, ,,Octombrie”, ,,Scânteia leninistă”. Mai existau staţie radio la Tiraspol, Corul de Stat ,,Doina”, teatrul de stat şi secţie română la Şcoala teatrală din Odessa, institut de cercetări ştiinţifice şi tânăra republică avea un Congres General al Sovietelor, parlament local, guvern şi chiar un preşedinte de republică.62

Revenirea la ,,limba moldovenească” s-a făcut cu puşca


În 1937 însă, intelectualitatea din RASSM a fost acuzată că a făcut jocul duşmanului de clasă63 şi exterminată în mod barbar. Începând cu întregul guvern al republicii şi terminând cu inimoşii scriitori transnistrieni între care: Nicolae Smochină, Toader Mălai, Nicolae Ţurcanu, Simion Dumitrescu, Petre Chioru, Mihai Andreescu, Mitrea Marcu, Alexandru Caftanachi, Iacob Doibani, Ion Corcin, Dumitru Bătrâncea, Nistor Cabac. Atrocităţile staliniste au mers până acolo încât în satul lui Toma Jalbă (Butor-raionul Grigoriopol) au fost împuşcaţi 167 bărbaţi din cei 168.64

Datorită colectivizărilor forţate şi închiderii bisericilor (încheiată în 1938) a avut loc un adevărat exod peste Nistru atât de intens încât a fost nevoie de un lagăr pentru refugiaţii transnistrieni, iar numărul intelectualilor originari de dincolo de Nistru ajunsese atât de mare încât la Chişinău, Cluj şi Iaşi, apar reviste ale acestora: ,,Tribuna românilor transnistrieni”65 condusă de Şt. Bulat, ,,Transnistria” redactată de Ilia Zaftur, respectiv ,,Moldova Nouă” redactată de N.Smochină. Grănicerii ruşi trăgeau fără milă în cei pe care îi descopereau trecând Nistrul. Astfel de evenimente erau obişnuite, însă la 23 februarie 1932 a fost un adevărat masacru fiind ucişi 40 de bărbaţi, femei şi copii, fiind un subiect de discuţie în parlament şi în presa internă şi internaţională.66

Înainte de 28 iunie 1940 şi în zilele următoare se vorbea despre reunirea noilor teritorii dintre Prut şi Nistru cu RASSM.

Agenţia RATAU transmitea din Balta despre mitingul consacrat susţinerii ,,întrunirii poporului basarabean cu poporul RASSM.” Ecouri ale intenţiei CC al PC din URSS din 11 iunie 1940 se regăsesc în paginile Moldovei Socialiste din 13 iulie 1940: ,,cu mare bucurie am aflat noi că Sovietul Comisarilor Poporului din CC al PC Unional au susţinut rugămintea organizatorilor Moldovei şi au intrat cu propunere în Sovietul Suprem al URSS de a întruni locuitorimea Basarabiei cu locuitorimea RASSM şi organiza Republica Confederativă SSM”.

Kremlinul comandase culegerea de date în vederea luării hotărârii privind structura administrativ teritorială a RSSM. Un asemenea raport datat la 15 iulie 1940 şi semnat A.Scerbacov care ţinând cont de considerente etnice, istorice, economice, propune pe lângă cedarea dintre judeţele basarabene doar a Hotinului (care împreună cu Cernăuţiul să aparţină Ucrainei), iar din RASSM să cedeze Ucrainei doar raioanele Balta şi Pesceansc. Viitoarea Moldovă urma să aibe 5 regiuni: Bălţi, Chişinău, Bender, Akkerman şi Tiraspol cu raioanele Ananiev, Valea Hoţului, Grigoriopol, Dubăsari, Camenca, Codâma, Cotovsc, Ocna Roşie, Râbniţa, Slobozia, Tiraspol şi Cerneansc). Regiunea Tiraspol ar fi avut 518.385 locuitori.67

Conducerea fostei RASSM propune şi ea cedarea către Ucraina pe lângă Bucovina de Nord doar a Hotinului, Ceţătii Albe şi Chiliei, iar de la est de Nistru să fie cedate doar raioanele Codâma, Balta şi Pesciana.68

Sfâşierea Transnistriei

Kievul însă prin preşedintele Sovietului Suprem al Ucrainei, M.Greciuha cerea la 22 iulie 1940 ca Ucrainei să-i revină pe lângă Bucovina de Nord, Hotin, Akkermann, Chilia şi a Ismailului, Bolgradului şi a opt din raioanele RASSM (Codâma, Balta, Pesciana, Ananiev, Valea Hoţului, Ocna Roşie, Cerneansc, Kotovsk).69 Deşi în urma analizării propunerilor Ucrainei şi RASSM, A.Gorkin, secretar al prezidiului Sovietului Suprem propunea lui G.Malenkov secretar al CC al PCUS să se adopte varianta RASSM70, în 2 august 1940 Sovietul Suprem a adoptat legea formării RSSM în varianta propusă de Ucraina.71

La 10 mai 1941 se respingeau demersurile cetăţenilor din următoarele localităţi transnistriene de a trece din componenţa Ucrainei în componenţa Moldovei: Timcov (raionul Codâma) Stanislavca (raionul Kotovsc), Culmea Veche ( raionul Kotovsc), Grebenichi şi Slaveano-Serbca ( raionul Grosu) şi dau curs doar cererilor satelor Doroţcaia Nouă şi Sadovo (raionul Ocna Rosie).72

Iată câteva din numele localităţilor din fosta RASSM care treceau la Ucraina: Lunga, Hârtop, Visterniceni, Borş, Dabija, Carleşti, Şerpa, Culmea Veche şi Nouă (raionul Bârzu); Valea Hoţului, Tocila, Grecu, Perişori, Handrabura, Şalpani (raionul Nani); Păsat, Holmu, Pârlita, Păsăţel, Mironi, Bănzari, Bursuci, Moşneanca, Raculova, Herbina (raionul Balta), Budăi, Buza, Strâmba, Broşteni, Slobozia, Buchet, Timcău, Ploţi, Şerbi (raionul Crutâi); Ocna Roşie, Clăveni, Tiscolung, Tiscol, Odaie, Ideia, Coşari, Dihori, Mironi, Slobozia, Dubău, Ţâbuleanca, Sahaidac, Topala, Ciorna, Perlicani, Basarabia, Bahta, Mălăieşti, Ilie, Brânza, Untilovca, Găvănosu (raionul Ocna Roşie). Multe din numele românesti vor fi schimbate: Bârzu în Kotovsk, Mărculeni în Dimovka, Voloşca în Pisariovka, Întunecata în Svetloe, Nani în Ananiev, Vrabie în Vradievka, Valea Hoţului în Dolinskoie, Mălai în Karataevka, Urâta în Elenovka etc.73
Numele moldovenilor au fost ucrainizate, şi ele: Sandu, Rusu, Buzatu, Cherdevară au devenit peste noapte: Sandulenko, Rusulenko, Buzatenko. Kerdevarenko.74
Viorel Dolha


Totul despre Transnistria (V)

Transnistria-a XI-a poruncă a decalogului românesc
Sub administraţie românească

Între 19 august 1941 şi 29 ianuarie 1944, România a avut sub administraţie temporară ,,Transnistria” ce se întindea între Nistru şi Bugul de până la limanul Niprului, iar în nord până la apa Niomjâi şi a Rovului. Teritoriul în suprafaţă de 44.000 km2 şi o populaţie de 1,2 millioane locuitori a fost împărţit în 13 judeţe: Ananiev, Balta, Berzovca, Dubăsari, Golta, Jugastru, Movilău, Oceacov, Odessa, Ovidiopol, Râbniţa, Tiraspol, Tulcin. În vederea deschiderii şcolilor la 1941, primarii urmau să consulte imediat obştile locale spre a stabili limba de predare a învăţământului (rusă sau moldovenească) după alegerea obştei.75

Păstrând vechea împărţire în 64 de raioane, din cei 1.623 funcţionari, doar 398 proveneau din România. Din cele peste 1.000 de biserici desfiinţate de comunişti, în 1943 nu erau încă reparate doar 76. Alături de 219 preoţi localnici mai slujeau 250 preoţi din ţară. S-au organizat cursuri pentru 800 cadre didactice, româneşti din Transnistria, apar publicaţii ca: ,,Transnistria”, ,,Glasul Nistrului”, ,,Bugul”, ,,Gazeta Odessei”, ,,Ţara Bugului””, ,,Molva”. La Tiraspol s-a înfiinţat Liceul românesc ,,Duca Vodă”, iar cinematografe în Tiraspol, Ananiev şi Odessa. Reprezentaţii cinematografice au avut loc în toate satele Transnistriei.76 În satul Hârjău au fost repatriaţi români din Kuban (504 familii de dincolo de Bug au fost repatriate între Prut şi Bug la începutul acţiunii).77 Din relatările bulibaşei Coca din Sinteşti - Ilfov, pe malul Bugului era amenajat un fel de lagăr unde au fost adunaţi 2.600 ţigani.78

În 1944 odată cu înaintarea frontului, cea mai mare parte a Transnistriei a fost încorporată în RSS Ucraineană, iar raioanele Camenca, Râbniţa, Dubăsari, Grigoriopol, Tiraspol, Slobozia în componenţa RSS Moldoveneşti, situatie existentă şi în prezent.

O Românie extrem-orientală

În 1966 R.Udler precizează că 240 localităţi cercetate în cadrul Atlasului Lingvistic Moldav se aflau în Ucraina (Transcarpatia, Cernăuţi, Odessa, Nicolaev, Kirovograd, Dniepropetrovsk, Zaporojie, Doneţk, Lugansk), în RSSA Abhazia, în Khirghizia. Mai erau materiale necartografiate şi pentru Omsk şi Primorsk. V.Buescu aduce date noi privind diaspora românească de peste Ural. În regiunea Orenburg şi Turgai există sate pur moldoveneşti. În satul Berdianski locuiesc basarabeni ce mai întâi fuseseră colonizaţi în Simferopol. În satul Abiarski a întâlnit familii cu numele Şeptechiţă. În regiunea Samarkand există un sat exclusiv moldovenesc iar în satul Orheievka din Semipalatinsk trăiau coloni din Orhei. Sate româneşti sunt în jurul Omskului şi Akmolinskului şi în regiunea Tansk. În jurul oraşului Irkutsk există români, unul din sate fiind Ceremskov. Lângă Vladivostok pe fluviul Usuri există sate ca:Teiul, Zâmbreni, Bogatârca, Kişinovka, Bălcineşti, Dunai, Basarabia Nouă, Logăneşti cuprinzând la 1968, 30.000 moldoveni. Pe Amur, lângă Habarovsk, există sate ca: Inul, Aur, Dunărea. În Manciuria erau înainte de război 20.000 de români. S-au semnalat pescari români din Primorsk care au cerut azil în Japonia.79

Între multele valuri de deportări, emigrări, colonizări ale românilor spre est, un rol important l-a avut şi strămutarea în Siberia şi Kazastan între 1906-1914 a 60.000 basarabeni şi crearea unei adevărate Românii extrem-orientale.80

Câţi aţi muri pentru tricolor? Ea a făcut-o!


În Ucraina, la recensământul din 1989, existau la est de Nistru români în regiunea Odessa care cuprinde însă şi sudul Basarabiei (149.534), Nikolaev (16.673), Kirovograd (10.694) şi alte regiuni (73.128).81 Exista în 1992 la Odessa o Societate Culturală Românească ,,Luceafărul” care edita şi un săptămânal cu acelaşi nume condus de Vadim Bacinschi. Maria Margarit din Ananiev spunea de acest săptămânal că este un ,,alin pentru durerea ce mă încearcă” şi că ,,ne dor schimbările cărora au fost supuse cândva denumirile satelor noastre” şi vorbeşte de ,,existenţa de veacuri a noastră pe aceste locuri”.82

Interesele ruseşti în zonă a căror expresie este conflictul început în 1992 şi tendinţele centrifuge continuate până în prezent împiedică accesul la viaţa naţională măcar pentru românii transnistrieni din raioanele Moldovei. Dacă la început 26.000 elevi din Transnistria au cerut grafie latină, în urma presiunilor rusofonilor au rezistat doar şcolile nr. 20 din Tiraspol (despre care T.Tabunşcic vicepreşedinte al Societăţii ,,Transnistria”83 anunţă că a crescut de la 30 la 700 de elevi); nr.4, 17, 18, 19, din Bender (Thighina) şi nr. 12 din Râbniţa84. În întreaga Transnistrie moldovenii deţin 40% din populaţie (ruşii şi ucrainenii deţin doar 22, respectiv 28%); în Tiraspol unde în 1940 aveau 65% mai deţineau în 1989 abia 12%.86

În Cocieri (satul transnistrian care i-a dat pe prozatorul şi regizorul Ioviţă Vlad şi academicianul I.Capiton Lupol) învăţătoarea Maria Gherasim Isaicul în timpul conflictului pleca şi se întorcea de la şcoală purtând cu ea, tricolorul. Într-o noapte au ucis-o şi au aruncat-o în fântână.85 Ferice de copiii ce au avut-o în frunte. Vai nouă ce le permitem unor analişti români (nu doar lui Smirnov şi armatei a XIV-a) să afirme categoric că nu avem interese în Transnistria şi că aceasta nu aparţinuse nicicând României.

Cu gândul la aceşti bravi români transnistrieni va fi zis probabil C.Coposu că ,,integritatea noastră teritorială până la frontierele estice ale neamului este o obligaţie sfântă, ca a XI-a poruncă a decalogului românesc”.

Autorităţile autoproclamatei Republici Moldovene Transnistriene de azi controlează pe lângă raioanele de la est de Nistru şi oraşul Tighina care este în Basarabia. În 1992, după ce armata Moldovei a intrat în Tiraspol, a primit ordin de la Snegur să se retragă. Ostaşii au plâns de necaz. Chişinăul este îndreptăţit conform dreptului internaţional să restabilească ordinea constituţională în zonă însă a avut şi are nişte ezitări cel puţin suspecte.

Sper, stimate cititorule, că te-ai convins că avem oarece interese şi dincolo de Nistru, cu toate că probabil eşti tipul de român ce se revoltă că americanii nu ştiu de spaţiul nostru mioritic, dar care permite cu seninătate să fie ţinut în beznă de o şcoală ce nu i-a dat nici cele mai elementare date despre fraţii săi din Transnistria, Transcarpatia, Pocuţia, Bucovina de Nord, Basarabia de Nord, Herţa, Basarabia de Sud, Cadrilater, Timocul sârbesc şi bulgăresc, Banatul de Vest, Ungaria de est, despre fraţii săi aromâni, meglenoromâni şi istroromâni. Americanii sunt nişte nesuferiţi superficiali. Ca bun român, continuă să cauţi soluţii de a mai face români verzi din încă câţiva unguri şi nu îţi pune problema celor 12 milioane de români din afara României ce nu au acces la limba maternă. Nu îţi fă inimă rea ci treci mai bine la pagina sportivă.
Viorel Dolha

NOTE
1. A. Nour, Basarabia nr.1/1992 pag. 82.
2. G. Brătianu, ,,Tradiţia istorică despre întemeierea statelor româneşti”, Bucureşti 1980, pag. 170.
3. A. Boldur, Teritoriul Moldovei faţă de principatele..., ,,Patrimoniu” nr.4 1991, pag. 14.
4. S. Mehedinţi, Fruntaria României spre răsărit, ,,Neamul Românesc”, Chişinău nr. 1/1991, pag. 6.
5. I.S. Nistor, ,,Istoria românilor din Transnistria”, Bucureşti 1995, pag.13.
6. E. Lozovan, Românii orientali de la Nistru la Vladivostok, ,,Neamul Românesc, pag. 31, nr. 1/1991.
7. Ghe. Brătianu, op.cit. , pag.170.
8. I. Nistor, ,,Basarabia” nr.10/1990, pag.159.
9. N. Iorga, ,,Istoria românilor pentru poporul românesc”, Chişinău 1992, pag.103
10. A. Boldur, ,,Istoria Basarabiei”, Bucureşti 1992, pag. 177.
11. D. Pocitarencu, Cetatea Thighina, ,,Patrimoniu” nr.2/1991, pag.22, Chişinău.
12. I.S. Nistor op.cit., pag. 16.
13. E.Şt. Holban, Figuri basarabene, ,,Basarabia” nr.3/1992, pag.89.
14. A. Crihan, Basarabia nr. 10/1991, pag.69.
15. XXX ,,Istoria României în date”, Chişinău 1992,pag. 138.
16. N. Iorga, Istoria românilor prin călători, Bucureşti 1981, pag. 276.
17. I.S. Nistor, op.cit. , pag.19.
18. N. Iorga, Românii de peste Nistru, ,,Basarabia”, nr. 11/1992, pag.87.
19. E. Lozovan, Românii orientali..., ,,Neamul Românesc”, nr.1/1991, pag.32.
20. I.S. Nistor, op.cit., pag.23.
21. E.Şt. Holban, Figuri basarabene, ,,Basarabia”, nr.1/1992.
22. I.S. Nistor, op.cit., pag 26.
23. Şt. Ciobanu, Cultura românească în Basarabia, Chişinău 1992, pag.23.
24. E.Şt. Holban, Prin veacurile învolburate..., ,,Basarabia”, nr.1/1992.
25. M. Iacobescu, Din istoria Bucovinei, Bucureşti 1993, pag.35.
26. N. Iorga, Românii de peste Nistru, ,,Basarabia”, nr.11/1992, pag.89.
27. I.S. Nistor, op.cit, pag.,27.
28. A. Raţiu, Avertismentul, ,,Neamul Românesc”, nr. 1/1991, pag.29.
29. D.A. Lăzărescu, ,,Imaginea României prin călători”, Bucureşti 1986, vol. II, pag. 102.
30. A. Nour, op.cit., pag.82.
31. XXX Istoria României în date, pag.156.
32. N. Iorga, ,,Istoria românilor prin călători”, Bucureşti 1981, pag.445.
33. Şt. Ciobanu, op.cit., pag.250.
34. I.S. Nistor, op.cit., pag32.
35. Al. Matcovski, ,,Basarabia”, nr.5/1990, pag.143.
36. Ibidem, nr.11/1991, pag.157.
37. I.S. Nistor, op.cit. pag.109.
38. Şt.Holban,Prin veacurile învolburate…,în’Basarabia’ nr.5/1992
39.F.Bichir, ,,Baricada”,nr.178,pag.6
40.N.Iorga, Românii de peste Nistru, în ,,Basarabia” nr.11/1992,pag92
41.I.S.Nistor,op.cit.,pag.35
42.A.Nour,în ,,Basarabia” nr.1/1991,pag82
43.Ibidem,pag.85
44.I.S.Nistor,op.cit.,pag.35
45.Ibidem,pag.39
46.A.Boldur,op.cit..,pag.512
47.E.Şt.Holban, Figuri basarabene, în Basarabia,nr.3/1992,pag.89
48.Ibidem,pag.91
49.C.Botoran,M.Retegan, 1918-Făurirea României Mari, Buc.1993,pag.48
50.I.S.Nistor,op.cit.pag.49
51.A.Chiriac, Mic dicţionar al membrilor Sfatului Tării, Patrimoniu nr.4/1991, pag.77
52.Şt.Bulat, Şedinţele Sfatului Tării, Patrimoniu, nr.2/1991,pag.140
53.E.Şt.Holban, Figuri basarabene , Basarabia nr.12/1991,pag.97
54.D.Timonu, în Basarabia nr.12/1992,pag.198
55.XXX 1918,vol.VI,Buc.1986,pag466
56.I.S.Nistor, op.cit.,pag.60
57.Ibidem,pag.61
58.M.Bruhis, Rusia,România,Basarabia, Chişinău ,1992,pag.343
59.I.S.Nistor, op.cit.,pag.68
60.L.Lari, Labirintul basarabean, în Îndemn la înălţare în istorie, Chişinău 1990, pag.185
61.V.Mândricanu, în Nistru nr.2/1990,pag.69
62.I.S.Nistor, op.cit. pag.65
63.L.Lari, op.cit., pag.185
64.N.Dabija, în Literatura şi Arta, Chişinău nr.22/1996
65.I.Datcu, Basarabia nr.11-12,an1993,pag.191
66.E.Şt.Holban, Figuri basarabene, Basarabia 1/1992
67.A.Văratec, Dezintegrarea Basarabiei la 1940, Revista Istorică nr.1-2/1992, pag.154
68 XXX Pactul Molotov-Ribbentrop ,pag.82,Chişinău1992
69. XXX Ibidem,pag.90
70.XXX Ibidem,pag.83
71.XXX Ibidem,pag.93
72.XXX Ibidem,pag110
73.N.Dabija, Literatura şi Arta, Chişinău 1996
74.Ibidem
75.O.Verenca, Realităţi economice în guvernământul Transnistriei, Revista Istorică, nr.1-2/1992,pag.137
76.I.S.Nistor, op.cit.,pag.97
77.Ibidem,pag.95
78.R.Toma, Nordul poetic, Flacăra, aprilie 1997,pag.6
79.E.Lozovan,op.cit.,pag.32
80.N.Negru, Îndemn la înălţare în istorie, Chişinău 1990, pag.165
81.V.Trebici, Ucraina şi minoritatea etnică românească, România Liberă 29.03.1997
82.M.Mărgărit, ,,Luceafărul”-Odessa, nr.19/1992
83.*** Românul nr.28/1997
84*** Moldova Suverană nr. 119/1994
85.E.Nirca, Basarabia nr.10/1992,pag.205
86.N.Dabija, Literatura şi Arta, 22/1996
87.*** Istoria României în date, pag.9

marți, 19 mai 2009

Secuii deznationalizati - agenti de "maghiarizare"

Restabilind adevarul istoric la începutul erei Romaniei Mari, Nicolae Iorga preciza: "Cu secuii avem o simbioza, adica o viata împreuna. Cu ungurii, numai o vecinatate. Deosebirea este esentiala". Numai ca aceasta "simbioza" a facut ca, practic sub ochii parintilor nostri, sa se nasca din romani si secui... "maghiari".

Cu doua secole mai devreme, în 1711, esua ultima încercare a romanilor, ungurilor si secuilor de a stavili împreuna ofensiva imperiala si catolica a Habsburgilor - Razboiul Curutilor (1703-1711). Un mare istoric, secuiul Cserei Mihaly (1668-1750), îsi îndemnase compatriotii : "Cel putin de acum încolo sa înveti, Transilvanie/ Tu, draga mea tara,/ Sa traiesti în pace alaturi de fratii tai sub/acelasi acoperis;/ Nu-i mai apara cu atata usurinta pe cei din Ungaria/ Ca sa nu mai suferi cum suferi acum din pricina/ cumplitei nedreptati".

Deznationalizati treptat prin ofensiva catolica a veacurilor XIII-XV, prin legislatia ungara privind statutul de nobil si limba oficiala, apoi prin Contrareforma si ofensiva catolica romano-germana, în veacurile XVI-XIX, secuii au cazut prada "legilor de maghiarizare" din 1867-1918. Chiar daca au trait sute de ani "amestecati" cu romanii. Si o data "maghiarizati", au devenit un agent patogen extrem de virulent de transmitere a "bolii".
Sate romanesti în secolele XIII-XIX, ca Bodogaia, Eliseni, Porumbenii Mari etc. din bazinul Tarnavei Mari, sunt astazi "secuiesti", adica "maghiare"! Atestat ca sat romanesc din 1211, Miclosoara mai aminteste astazi de romani doar prin crucile din cimitir pe care se pot citi nume ca: Ola Miclos, Bocor Gyorgy, Vaida, Dragus, Pintea, Macovei, Baduy, Vaszi Istvan etc.

La 1584, Antonio Possevino nota ca printre secui traiesc multi "vlahi" care nu stiu ungureste. Dar care continuau sa treaca la catolicism, precum cei din Vlahita. Si o data trecuti... Lexiconul lui I. Lenk din 1835 nota ca, din cele 500 de sate ale secuimii, 130 sunt romanesti si în 122 populatia este amestecata. Intre 1920 si 1940 doar în 30 din satele mentionate mai erau vorbitori de romana. Astazi... Ultimul recensamant oficial unguresc, din 1910, recenza în secuime 612 000 persoane, din care 114 270 vorbitori de romana. Dar, ciudat, ortodocsi erau mai multi - 138 763!

Tragand cu tunurile în romanitate si ortodoxism, generalul Bucov mentiona la 1761 ca, în cel mai intens ungurizat "scaun" de secuime, Odorhei, din 102 sate, 99 sunt locuite de romani. Cinci decenii mai tarziu, Alexa Dusa pentru Covasna si groful Domokos Teleki (el însusi urmas al renegatului roman Mihai, "porcarul valah" care, potrivit Suzanei Lorantffy, adoptase numele satului Teleki) pentru Trei Scaune consemnau ca "mare parte dintre tarani fiind romani sunt de credinta veche; aici romanii îsi uita graiul pe care aproape numai popii lor îl cunosc: confesiunea si-o pastreaza însa peste tot".

Dupa revolutia de la 1848, cand romanii ardeleni au luptat alaturi de imperiali împotriva bandelor lui Kossuth, pentru pastrarea fiintei lor nationale, guvernatorul Wolgemuth propunea (1849-1850) masuri de stavilire a maghiarizarii romanilor din secuime. Tardiv - nota ziarul budapestan "Kronika" în 1867, deoarece fusesera deja "maghiarizati" 30 000-40 000. In sate romanesti, ca Tulghes, Lunca de Jos, Joseni, Ditrau, Remetea, Lazarea, Valea Stramba, la 1839, doar antroponimele mai amintesc de romani (Csortan, Baicu, Danciu, Ivancso, Lucacs, Ghenciu, Moga, Olah, Sztupar, Bogdan, Vakar, Todor, Koszta, Koszma, Tofan, Koszti, Buszdugan, Kolumban, Krojitor, Kozsokar, Puja etc.). La Ciceu, Soimeni, Lazaresti, Tomesti, declarate "curat" unguresti în 1900, se constata ca toata antroponimia era romaneasca. La Madaras, Frumoasa, Racu, înca întalnim pe "ungurii" Babes, Buta, Gheorghi, Korbea, Markus, Raduly, Szava, Stefan etc., iar la Jigodin si Sancraieni pe alde Serban, Boricz, Danko, Vakar, Kozma, Nedelko, Vasuly, Popul etc.

Istoricul HĂşnfalvi Pal, pe numele de nastere Paul Hunsdorffer, deci el însusi un maghiarizat, nota la sfarsitul veacului XIX: "In general, consideram neîndoielnic faptul ca, între secuii de azi, o parte este de obarsie romaneasca". Iar etnograful german Rudolf Bergner (1860-1899) era în masura sa stabileasca etapele procesului: I. etapa bilingvismului - acceptarea ca a doua limba a "maghiarei" (se dadea ca exemplu satul Voslobeni de langa Gheorghieni); II. etapa uitarii limbii natale, dar pastrarea confesiunii ortodoxe (ex. Satul Joseni); III. etapa finala, a pierderii confesiunii.

Asa s-a facut ca, numai în ultima suta de ani, zeci de sate romanesti au devenit "secuiesti", adica unguresti: Varghis, Racosu de Sus, Aita Mare, Beliu, Ivanesti, Cernatu de Sus si de Jos, Dobolii, Brates etc. In alte zeci de localitati, doar bisericile ortodoxe parasite mai amintesc de originea romaneasca a locuitorilor: Bodogaia, Lazareni, Curteni, Sarata, Budin, Martinis, Daia, Corund (catolicizat la 1720), Anghelus, Ghidfalau, Olteni etc. In multe altele, doar vechile cimitire mai amintesc originea curat romaneasca a locuitorilor, chiar daca, uneori, si numele de pe cruci au fost maghiarizate: Jigodin, Soimeni, Pauteni, Ciceu. Iata de ce, cand procesul continua sub ochii nostri, la Zagon, de exemplu, cand alde Damacea (Domokos), Cojocaru (Kozsocar), Columba(n) sau Radu(ly) sustin în parlamentul tarii nu interesele romanesti ci pe cele ale "Europei", ar trebui sa ne îngrijoram si sa luam masuri. Cel putin sa explicam autenticei Europe, nu "Europei" Sfantului Stefan care moare de dragul si de grija noastra, ca tot tam-tam-ul cu deznationalizarile în Romania în timpul regimului "comunist" si dupa nu este altceva decat povestea hotului care striga, cand e prins, ... "Hotii".

O datorie civica si europeana - sa-i sprijinim pe secui sa redevina ei însisi!
Entitate asadar distincta, traind un mileniu în mediul romanesc, influentati de si influentand la randul lor pe romani, secuii au rezistat cu eroism tendintelor regalitatii ungare de a le încalca privilegiile, i-au sprijinit pe autohtoni sa-si realizeze aspiratia milenara de unitate, în epoca lui Mihai Viteazul, dar au sfarsit prin a fi "maghiarizati" prin religie si limba. Si au actionat, la randul lor, ca agenti de maghiarizare în mediul romanesc si continua aceasta actiune asupra ceangailor (romani catolici în satele din Subcarpatii Moldovei).

Problema secuilor, initial avari, apoi si romani maghiarizati, problema acuta astazi, a stat în atentia oamenilor politici din deceniile interbelice ale "democratiei-etalon", pentru unii, "solutia" cea mai potrivita pentru toate partile fiind propusa atunci de Nicolae Iorga în sedinta Senatului din 8 aprilie 1935: "Cate comune din secuime le-ati trecut la Roman, Bacau, Putna? Desi trebuie tratata conform legilor, secuimea este un ghimpe în mijlocul tarii noastre. Si nu tin a-i preface în buni romani, dar cel putin sa-i deprind cu tara aceasta; sa nu stea ariciul acolo, bagat în cuibul lui, ci sa-l scoti din vagauna, sa vina sa vada romanul la fata; sa nu-si închipuie ca romanul e numai un functionar, un jandarm, un soldat; din contra, sa-l vada în fata ca e un om zdravan, cu calitati si însusiri pe care un secui, adesea si el un roman desnationalizat, s-ar putea sa nu le aiba!

Ceea ce ati început sunt lucruri bune, dar este un început; trebuie daramata bariera si orice aminteste faptul ca poporul romanesc a trait în provincii create si dominate de straini trebuie sa dispara!"

Vom tine oare astazi seama de sfatul inegalabilului Iorga? Sau, de dragul asa-zisei integrari în Europa, vom adopta opiniile asasinilor sai si vom da o mana de ajutor "latrones gentium", sprijinindu-le ultima gaselnita în domeniul "armelor de nimicire în masa" - asa-zisa "legitimatie de maghiar". (Atentie! Nu de ungur, ci de "maghiar" cum scrie la Constitutia Ungariei dualiste.) "Spiritul european", nu tolerant, ci umanist si reparator vis-à-vis de minoritati, ne-ar impune sa ne aplecam cu dragoste asupra secuilor de astazi. Pe cei de origine romana sa-i ajutam sa revina acasa, iar pe ceilalti, urmasii avarilor, sa-si redescopere trecutul "de neam ales", limba, traditiile, uncitatea. Chiar si prin excursii de studii si documentare în Caucaz si nordul Mongoliei! Pentru ca ar fi absurd ca, din romani si avari, la început de mileniu III, sa continue sa se nasca himera dualista numita "maghiari"!
Dr Mircea Dogaru

sâmbătă, 16 mai 2009

Europa si "Bătălia pentru România"

In politica nu exista sentimente! In politica exista doar interese si inteligenta! Cine vorbeşte de sentimente in relaţiile internaţionale... ori face propaganda de circumstanţa, ori face, voluntar sau involuntar, jocul adversarilor! Din aceasta perspectiva, lupta pentru unitatea politica a romanilor, declanşata in veacul XVI al Renaşterii romaneşti si nefinalizata in integrum nici astăzi, înregistrând victorii strălucite dar cunoscând si momente de regres, poate fi definita drept un război psihologic si imagologic, purtat in domeniul politico-diplomatic si, uneori si militar, pe parcursul a 4 secole, in cadrul unor jocuri de interese interne si intemationale, având aliaţi sau adversari conjuncturali atât in interiorul cat si in afara graniţelor.
Reuşita lui Mihai Viteazul din anii 1599-1600 a fost rodul acţiunii politico-militare si diplomatice in cadrul unui conflict internaţional - "Nemce Seferi" sau Războiul Ligii Creştine împotriva Imperiului Otoman, Mihai având adversari interni - aristocraţia alogenilor ocupanţi sau colonişti in Transilvania, conservatorismul si obiectivele unor vârfuri ale elitei romaneşti care puneau interesul personal si de grup deasupra interesului naţional si adversari externi care vizau stăpânirea, sub o forma sau alta a spaţiului romanesc: Imperiul Romano-German, Republica Polona si Imperiul Otoman. Pentru a reuşi, el a început, urmărind stabilirea unor raporturi pe baze noi cu Imperiul Otoman, prin a sprijini militar Liga Creştina, după care, aliat al sultanului, sub spectrul ameninţării cu spargerea Ligii, sau prin ameninţări directe otomane la adresa Poloniei, a înfăptuit Unirea. Reacţia Europei catolice - care nu putea accepta apariţia unei mari puteri ortodoxe in relaţia cu Islamul - a fost prompta si violenta - asasinarea domnului tuturor romanilor pe Câmpia Turzii la 9/19 august 1601.
Planul Unirii, elaborat de generaţia Mihai Viteazul a fost urmat de generaţia următoare, a domnilor moldo-munteni si a principilor transilvani din casele Bathory, Bethlen si Racokzi, pana in anii 1661-1662, când, urmare a stingerii ultimelor focare de conflict din Europa, cauzate de războiul de 30 de ani, peisajul politic internaţional s-a schimbat. In ofensiva, imposibil de oprit după asediul eşuat al Vienei (1683), împotriva Imperiului Otoman, Imperiul Romano-German a acaparat, in perioada 1684-1718, Transilvania, Maramureşul istoric, Crişana, Banatul, celelalte teritorii romaneşti din Partium pana la Tisa si, temporar, Oltenia (1718-1739), introducând in aceste teritorii, ca mijloace redutabile de opresiune, administraţia imperiala, armata imperiala si biserica romano-catolica. In răsărit, in locul Poloniei, s-a ridicat, după 1686, un adversar infmit mai periculos, cu pretenţii de dominaţie universala, inclusiv de stăpânire asupra teritoriilor romaneşti extracarpatice - Imperiul Rus. In aceste condiţii, Imperiul Otoman, anacronic din punctul de vedere al structurilor economice, sociale, politico-administrative si militare, susţinut insa de Franţa si Anglia, din interese proprii, ţinând de păstrarea unui echilibru in Europa in fata pretenţiilor ruso-germane, a devenit, tot din interes, aliatul natural al Partidei naţionale romaneşti. Aceasta s-a con turat la Bucureşti si laşi, pe fondul războaielor ruso-austro-turce din veacul XVIII si in Transilvania la Blaj si Alba lulia, pe fondul luptei romanilor, la început in haina greco-catolica, sub conducerea episcopului unit Ioan Inochentie Micu Clain, pentru afirmarea ca naţiune egal indreptatita a romanilor din teritoriile ocupate de germani, apoi, după eşecul si alungarea acestuia la Roma in 1744, pe cale revoluţionara in haina ortodoxiei, in cadrul mişcărilor declansate sub conducerea lui Visarion Sarai (1744), Sofronie din Cioara (1754-1761), Horia, Closca si Crisan (1784-1785), si pe cale politico-diplomatica, parlamentara, sub stindardul bisericii unite, de catre corifeii Scolii Ardelene.
Obiectivul Partidei nationale era acela de a realiza, asa cum avea sa scrie Nicolae Balcescu, in preajma revolutiei de la 1848 "o natie, una puternica si libera, prin dreptul si datoria noastra, pentru binele nostru si al celorlalte natiuni", prin unirea la care eram si suntem "indreptatiti prin nationalitate, prin aceeasi limba, religie, obiceiuri, simtaminte, prin pozitia geografica, prin trecut... in sfarsit, prin nevoia de a ne pastra si mantui"! Ori aceasta insemna declansarea unui razboi deschis sau de culise impotriva Europei marilor interese, atat occidental^ cat si orieniala! Un razboi purtat de trei generatii care au stiut sa lase, pentru cateva clipe, in numele idealului general, deoparte traditia politica: nepotismul, coruptia, promovarea incompetentei, orgoliile si ambitiile nefondate, interesele personale si de grup, pentru a se tine, cum avea sa o ceara Mihail Kogalniceanu - "hotarat si uniti sub marele si nobilul steag al Unirii"!
Adversari permanenţi împotriva Unirii romanilor care le ameninţa propriile interese, au fost cele doua mari imperii vecine, Imperiul Roman-German si cel rusesc, adversari conjuncturali in anumite perioade, si in funcţie de propriile interese in regiune, alte state europene, iar aliat de circumstanţă Imperiul Otoman, care avea nevoie de un scut, de un stat-tampon in fata ofensivei ruso-germane!
Planul Unirii, cel care avea sa fie urmat neabătut pana la 1918, s-a conturat, in cadrul uni^ lungi perioade de cautari in ceea ce priveste lactica, la inceputul razboiului ruso-turc din anii 1768-1774, o contributie fsentiala avand-o transilvaneanul Sofronie din Cioara, refugiat la Arges dupa infrangerea miscarii revolutionare a romanilor ardeleni de catre trupele de ocupatie romano-germane ale generalului Buccow. Corespondenta sa cu Partida nationala de la Bucuresti si lasi, dezvaluie ce se ascunsese de fapt in spatele miscarii pentru ortodoxie. Sofronie declara ca are un imens tezaur, ca satele ardelene continua sa-i trimita zeciuiala si propunea inchegarea cu acesti bani a unei armate mixte munteano-moldo-transilvane, deci a unei armate nationale care sa sprijine Unirea principatelor extracarpatice mai intai, obtinerea independentei noului stat si care, apoi, sa treaca muntii pentru eliberarea si Unirea Transilvaniei. Acesta a fost planul (mai putin ideea de unire a statului in jurul unei armate), care avea sa fie aplicat, punct cu punct, pana in 1916-1919.
Ocazia a fost oferita de razboiul amintit, armata nationala a fost realizata si incredintata lui Raducanu si Parvu-Cantacuzino, dar liderii nostri, inselandu-se, crezand ca Rusia ortodoxa poate fi un aliat sincer, i-au atacat pe otomani si acestia au zdrobit-o la Comana la 16 noiembrie 1769. Persistand in greseala, invitati de rusi la Congresul de pace de la Focsani-Bucuresti, liderii Partidei nationale, in loc sa ceara obladuirea Rusiei, cum spera aceasta, au cerut unirea Principatelor sub garantia marilor puteri europene, adica ceea ce avea sa se intample abia la 1856-1859. A urmat ocupatia ruseasca si introducerea abia acum, la 1774, a fanariotilor ca agenti ai tarului in Principate, potrivit lui Karl Marx care a si fost cenzurat pentru vina de a fi dat reperele istoriei reale moderne a romanilor, ca istorie antiruseasca si antigermana.
In conditiile in care, mai mult de 2/3 din teritoriul national era sub ocupatie straina, romano-germano-rusa ori otomana, Partida nationala, a invatat din gafa de la 1772-1773 si nu a mai proclamat niciodata Unirea deschis. Toate scrierile liderilor politici insa au invocat-o! La fel, dupa 1789, anul izbucnirii revolutiei masonice in Franta, toate programele asociatiilor carbonare sau fratiilor secrete romanesti! Oficial, Tudor nu a inscris-o in programul sau ea transparand discret in corespondenta cu moldovenii si din agitatia ardelenilor gata sa-1 aclame ca pe domnul lor de drept. La fel la 1848, Unirea apare doar in programele din emigratie, in scrierile si declaratiile individuale de presa, in aclamatiile marilor multimi, incat era limpede pentru toata lumea ca natiunea romana in intregul ei, din Carpatii Padurosi pana in Pind unde puteai ajunge, potrivit lui Balcescu, trecand tot ,,prin sate romanesti", de la Tisa la Nipru, ,,nu un popor", cum proclama grupul de la Cernauti ,,ci o natie puternica si de sine statatoare" visa si lupta peniru ceea ce Ion Cimpineanu, Dimitrie Filipescu, Aaron Florian, loan Trifu Marinescu, Eftimie Murgu, Damaschin Bojinca anuntasera la 1838. ,,o patrie libera si independents a tuturor membrilor raspanditi ai natiei"! ,,Un frumos unic, regat rotund cu hotare pe care parca le-a ridicat natura" scria Dimitrie Golescu... Un regat care sa se cheme ROMANIA, cerea in Parisul revolutionar, Costache Negri. Romania si nu altcum! Acesta era atunci visul romanilor! Dar pentru implinirea lui trebuia prudenta, o strategic inteligenta, deoarece adversarul era insasi Europa, unita in 1815 intr-o mare familie, sub o noua ordine, (cuvinte la fel de vechi ca si ambitiile pe care le ascund astazi ca si ieri) - Sfanta Alianta ai carei artizani erau exact cele doua imperii hoate de pamant romanesc - eel habsburgic si eel rus. ,,Era foarte primejdios pentru romani a proclama principiul de unire intre dansii la o epoca cand amandoua imperiile de care atarnau cea mai mare parte a lor erau inca puternice, nota Ion Ghica. Mai mult, sublinia Balcescu ,,ciocnirea de interese dintre marile puteri in aceasta parte a Europe! a facut ca nici una dintre ele sa nu se identifice cu problema unitatii romanilor". Ar fi deci timpul sa renuntam la legendele despre bunavointa unora sau altora fata de problema romanilor. Adversarul unirii noastre era intreaga Europa politica, interesata in zona iar aliatul - Europa celor ce-si revendicau libertatea si a celor ce doreau pastrarea satu-quo-ului.
Tinand cont de realitate, generatia pasoptista a avut probleme in stabilirea tacticii adecvate. Cei mai putin profunzi, visau, ca de obicei. o actiune violenta, o ridicare generala armata care sa deschida portile Unirii si au organizat in acest scop un conclav secret la Manjina la 21 mai / 8 iunie 1848, dar ideea unei ,,actiuni generale a tuturor romanilor" sustinuta de emisarul lor Grigore Gradisteanu la Brasov, Sibiu, Fagaras si Alba-Iulia, a fost primita cu rezerve. Ardelenii sustineau calea parlamentara, reinviind planurile lui Petru Rares din 1542. - ,,Sa staruim ca sa facem, un congres general dintre toti romanii", ii scriau ei la 21 iunie 1848 lui Balcescu. In fine, grupul de la Cernauti inclina spre o solutie mixta, demonstrativ-violenta. Spre crearea in emigratie a unui ,,centru care, intemeiandu-se atat pe puterea armelor din tara, cat si mai vartos pe puterile din Transilvania si Banat, ar fi in stare sa faca manifestatii mult mai serioase si mult mai mantuitoare in intelegere cu Valahia".
A prevalat solutia nationala, oferita de istorie, vechiul plan al lui Sofronie: ca prima „ chestie de viata si putere - unirea Principatelor deocamdata" explica Balcescu. In paralel, ii continua explicatia Andrei Saguna, urma sa se realizeze o ,,intrunire a tuturor romanilor din statele austriece intr-o unica natiune de-sine-statatoare", cu ,,un cap al natiei" si ,,unul bisericesc". O unire a tuturor romanilor din Republica Moldova, Transnistria, Bugeac, Basarabia istorica, Herta si fosta ,,Bucovina de Nord", am traduce noi astazi!
,,Cand deci cele doua mari grupuri de 4 milioane si de 3 milioane si jumatate se vor constitui unul alaturi de celalalt, cine le va mai putea impiedica sa se uneasca? Romania noastra va exista, deci!", concluziona Balcescu.
In fata adversitatilor interne si externe, romanii trebuiau sa-si asume asadar si si-au asumat riscul intrarii intr-un conflict indelungat, sub amenintarea ca, daca nu li se vor recunoaste dreptul si dreptatea, acesti ultimi romani, uitati de istorie in Carpati, isi vor dezgropa armele paraginite - cum comenta un analist german - si vor provoca o explozie continentala, ducand la distrugerea celei de-a ,,n"-a Noi Ordini stabilite in favoarea acelorasi eterni profitori, de la caderea Romei si pana in epoca revolutiilor. Sa retinem deocamdata ca obiectivul generatiilor unirii a fost crearea unui stat numit ROMANIA si nu altfel. Acesta era si este numele real al poporului inca supravietuitor in aproape Intreg spatiul Europei central-rasaritene. Pe spatiul amintit si descris cu obiectivitate de Georg Soterius la 1714, ,,natio Romano-valahica" a lui Inochentie Micu, voia Romania nu Principatele Unite, nu Moldo-Vlahia, nu Moldo-Vlaho-Transilvania ci ROMANIA! Prin dreptul descinderii din vechea Romanie si cel dat de numele poporului care-si proclama intaietatea in casa construita de el insusi - Europa! Romania! Un nume pe care, nu intamplator istoricul si geograful Ioannes Tomka Szaszki il punea in circulatie in 1748, adica exact in perioada in care se inchega partida nationala din cele trei principate nord-dunarene si planul lui Sofronie, planul Unirii celei mari, un plan legat dintru inceput de cele doua puteri capabile sa unifice politic natiunea - puterea duhovniceasca a bisericii ortodoxe si puterea militara.
Din pacate, planul Unirii,si angajarea romanilor in ceea ce am putea Batalia pentru Romania, au fost intuite de toti cei interesati, atat in plan intern, cat si pe plan international. Astfel, sasii faceau cunoscut, prin pana lui St. Ludwig Roth ca, ,,ideea unui imperiu daco-roman a cuprins mii de inimi', iar marele nostru adversar, magnatul Wesselenyi Miklos il avertiza pe Lajos Kossuth, cu mult inainte de 1848, sa nu declanseze revolutia ungara fiindca aceasta va duce la maturarea nobilimii unguresti si la victoria romanilor, deoarece ,,planurile lor si sperantele lor constau in unirea in viitor intr-o natiune si o tara, a tuturor populatiilor romane, de origine si limba comune. Ei vor sa unifice nu numai cele doua principate, dar pretentiile lor se intind de asemenea asupra numerosilor locuitori ai Bucovinei si Basarabiei, deci asupra acestor doua provincii din care prima fusese smulsa Moldovei cu 50 de ani inainte iar cea de-a doua numai in 1812. Iar pretentiile lor se intind de asemenea si asupra Transilvaniei si a partilor din Ungaria unde locuiesc romani." De aceea, pentru Wesselenyi, orice conllict violent de tip revolutie sau razboi era un pericol mortal, grabind unirea romanilor, care era inevitabila deoarece ,,In actuala epoca a nationalitatilor evoluate si in curs de evolutie, spiritul elevat al sentimentului national a inspirat de asemenea si pe oamenii si neamurile de origine si de limba romana. Acesti oameni, a caror origine si limba vin, in mare parte, de la marea ginta a Romei, oricat au fost de apasati si umiliti de opresiune si dominatie de-a lungul secolelor, nu si-au uitat niciodata cu totul nobila lor origine. Si acum ei simt cu putere ca un popor de cca. sapte milioane, care are o origine a lui, o limba a lui si chiar obiceiuri si un mod de existenta proprii numai lui, un popor care traieste pe un teritoriu al Europei, impartit, este adevarat, politic in mai multe parti, dar unitar sub aspect geografic, vast ca intindere si daruit de natura cu cele mai mari bogatii, poate avea un viitor al lui si se vede chemat la o existenta nationala" proprie. Wesselenyi recunostea asadar, unitatea spatiului romanesc, fiindca nu se nascuse inca fictiunea propagandistica a latrones gentium, numita ,,Bazin carpatic".
Mai mult, in privinta drepturilor ancestrale asupra pamantului transilvan, la care renuntam cu usurinta uluitoare astazi, datorita stupiditatii sau inculturii in domeniul juridic, legiferand, sub lozinca repararii ticalosiilor comuniste, drepturi de uzufruct, de exemplu in privinta padurilor, datand din evul media, conditionate de obligatii militare, anulate de Franz Iosif in 1848, Wesselenyi era transant: romanii isi intemeiau, spunea el, pretentiile de unire politica, juridic, tocmai ,,pe drepturile lor de odinioara asupra pamantului, pe proprietatea originara niciodata pierduta ci numai limitata si restransa prin agresiune s uzurpare - si pe multe lucruri de acest gen".
Kossuth avea sa-i inteleaga mesajul abia dupa infrangere, dupa ce, pana la confruntarea cu fortele imperiale si tariste, floarea trupelor revolutionare ungare fusese macinata de legionarii lui Avram lancu si luptatorii pentru unirea poporului slavon - fiii aceluiasi neam, vorbind aceeasi limba zisa sarbo-croata, condusi de banul Jellacic. Mult prea tarziu, meditand asupra erorilor, Kossuth, si-a dat seama ca nici o oculta si nici un plan globalizator nu pot izbandi, pentru ca ,,nu exista putere omeneasca care sa impiedice ca sentimentul, dorinta si instinctul (national) sa ramana vii in constiinta popoarelor"!
In ceea ce priveste marile puteri europene grupate de la 1815 in acea "Uniune" menita "a reprima orice miscare de insurectionare", numita Sfanta Alianta, acestora nu le puteau scapa actiunea Partidei nationale romanesti, bazata pe vointa majoritatii populatiei si faptul ca intreg spatiul romanesc, datorita tensiunilor acumulate, se transformase intr-un butoi cu pulbere, care ameninta Noua Ordine postnapoleoniana. Un emisar polon, deci al unei natiuni care se afla intr-o situatie mult mai cumplita decat a noastra, fiind sfasiata si mghitita de vecini, facea public, la 1838, faptul ca ,,ideea unirii tuturor populatiilor romanesti sub acelasi sceptru ocupa toate inimile".
Cat despre Germania, Imperiul Romano-German conlinuase ofensiva in spatiul romanesc rapind nordul Moldovei in 1775 si transformandu-1 in comitatul Moldovei de Nord pana in 1786 cand, pentru a masca furtul, in plan imagologic, serviciile speciale germane au inventat numele de Bucovina. Este drept, Napoleon a desfiintat Imperiul, intre 1806-1815 conturandu-se doua German ii - una gravitand in jurul Prusiei, iar cea de-a doua, cea austriaca, a Habsburgilor, fiind o Germanic pestrita, in care germanii erau minoritari, deoarece ingloba aproape toate teritoriile slave, romanesti si unguresti, rapite de defunctul Imperiu. Ambele erau ingrozite de planul romanilor despre care consulul prusac Rihtoffen, transmitea din lasi la 22 iunie 1848 urmatoarea nota informativa:
Afirmarea romanilor din Transilvania ca natiune de-sine-statatoare va avea in mod necesar cele mai importante urmari asupra Principatelor Moldova si Valahia ca si asupra Bucovinei si poate si asupra Basarabiei, dinire care ultimele doua, odinioara provincii moldovenesti, apartindnd acum Austrici, respectiv Rusiei, sunt de nationalitate romana.
Daca Transilvania ramane in aceeasi situatie de pana acum, la Ungaria si Austria, atunci s-ar putea ca romanii (cel mai numeros si in orice caz cel mai vechi neam din Transilvania , care pana acum a fost sclav al celorlalte trei natiuni, unguri, sasi si secui, sa fie recunoscuti ca a patra natiune prin superioritatea numericd a neamului lor si s-ar putea sa reuseascd sa impund revendicarilor lor la viitoarele diete... O nationalitate ajunsd in acest mod la o pozitie destul de compactd nu se va dizolva, fireste, intr-o nationalitate straind, ca cea a ungurilor, ci va voi mai curind Basarabia si Bucovina, s-au prezentat ca o populatie neamestecata de circa sapte milioane de romani.
Aceasta tendinta a aparut deja la adunarea de la Blaj, la care s-participat masiv din toate partile romanesti... "
Franta, sora noastra mai mare, ne tradase in 1807 si 1812 cand Napoleon i-a a dat verde tarului Alexandru I sa rasluiasca, sub numele de Basarabia, extins de diplomatia rusa de la zona litorala a Dunarii maritime, dintre varsarea Prutului si Chilia, initial intre Siret si Nistru, Cetatea Alba si Hotin - intreaga Moldova de la est de Prut, desi, fusese informata de consulul Ledoulx ca acolo traieste ,,0 singura natiune... Acelasi dialect, aceleasi obiceiuri, aceeasi religie, aceleasi resurse, totul este comun". Cel mai mare adversar era insa Rusia care a inteles ca nu poate ocupa dintr-o singura lovitura Principatele si, prin planul Prozorovski,a militat pentru divizarea Tarii Moldovei in doua parti egale sub numele de Moldova si Basarabia, si a Tarii Muntenesti tot in doua, Muntenia si Oltenia, care aveau sa fie ocupate, una dupa alta si transformate in gubernii. Un plan functional de vreme ce si in veacul XX, principiul enuntat de euro-germanul Leopold Kohr - ,,tot ce este mic este minunat", s-a materializat de doua ori prin impartirea Cehoslovaciei, care n-a avut inspiratia sa refuze numele compus, in doua state, si a Regatului sarbo-croato-sloven, care si-a zis prea tarziu Jugoslavia, tot de doua ori in sase natiuni spirituale.
De aceea inspaimanta numele de Romania care, spre deosebire de Moldo-Vlahia, sau Moldo-Vlaho-Transilvania, nu lasa perspective redivizarii, presupunand un efort de Sisif spre a-i momi ulterior pe romani spre reregionalizare sau federalizare! Atentie deci la posturile noastre de televiziune care anunta ca ninge sau ploua nu in judetele, din centrul ori din estul tarii, ci intr-o Transilvanie sau o Moldova care nu mai exista demult pe harta politico-administrativa a Romaniei !
Rusia era constienta ca ,,inceputul, religia, obiceiurile, si cea de un fel limba a salasluitorilor, precum si cele deopotriva trebuinte sunt indestule elemente de o mai indeaproape a lor unire, care, pana acum, s-au fost poprit" de vreme ce a introdus aceste cuvinte in Regulamentul organic. Si a facut-o inspaimantand Europa politica oculta a Sfintei Aliante cu mesaje de genul celui semnat de ministrul sau de externe Nesselrode: ,,factiunile unioniste stabilesc legaturi, organizeaza corespondente si lucreaza fara incetare ca sa pregateasca o rasturnare politica ce urmeaza, dupa planul lor, sa cuprinda nu numai Valahia si Moldova dar si toata partea din Transilvania si Banat unde locuieste o populatie de aceeasi origine". Circulara dupa circulara, trimise de la Petersburg, au informat pana la 1848 membrii Sfintei Aliante, ca societatile secrete romanesti, prin ,,emisari si afiliati" pregatesc o ,,rasculare al carui rezultat trebuie sa fie rasturnarea ordinei stabilite - tot de Rusia, prin Regulamentul Organic - si unirea celor doua principate intr-un singur stat, fara vreo legatura cu Rusia sau Poarta otomana". Temerea era atat de mare incat guvernul tarist s-a hotarat sa-l informeze si pe sultan la 19/31 iulie 1848 ca romanii vor un ,,regat daco-roman, un nou stat separat si independent, la formarea caruia cheama pe fratii lor din Moldova, Bucovina, Transilvania si Basarabia".
In conditiile in care otomanii erau favorabili unui astfel de stat - obstacol in calea ambitiilor ruso-germane, Europa politica crestina, grupata in Sfanta Alianta, a contracarat prin metode coercitive, zdrobind cu armele orice incercare de insurectionare sau asasinandu-i pe lideri ca la 1821. Butoiul cu pulbere romanesc ameninta insa sa explodeze din moment in moment, astfel incat, cea mai interesata putere, Rusia a clacat si, la 21 iulie 1853, 80.000 de soldati rusi au ocupat prin surpindere Principatele.
Astfel a murit noua ordine europeana introdusa de Sfanta Alianta, echilibrul geo-politic s-a prabusit si s-a declansat, din cauza romanilor si pentru romani, razboiul cunoscut sub numele de Razboiul Crimeii, un razboi ,,ivit in conditii asa de favorabile Principatelor noastre, incat imi vine sa cred - nota Alexandru Cretzianu - ca Providenta l-a provocat intr-adins pentru romani !
In plin razboi, beligerantii, Anglia, Franta, Austria, apoi Turcia si chiar adversarul de pe campul de lupta, Rusia, s-au intalnit in secret la Viena in decembrie 1854 si martie 1855, principalul scop fiind discutarea soartei romanilor.
Punandu-se de acord, ne-au oferit reparatii teritoriale (Cahul, Ismail si Cetatea Alba), garantia marilor puteri in fata suzeranitatii otomane si dreptul de a fi consultati in privinta organizarii interne. Nici un cuvant insa despre Unire! Dar, in pofida agentilor de influenta, a raspandirii cu generozitate a banilor lui Iuda si a manipularii Armaghedonilor de atunci, care au compromis alegerile, transformand efervescenta politica in stare revolutionara, adunarile au cerut in 1857 Unirea si, prin glasul lui Mihail Kogalniceanu, Unirea sub numele de Romania.
Speriati, suveranii Angliei si Frantei au decis in secret la Osborne, la 6-9 august 1857, un simulacru de Unire pentru depasirea crizei si, sub presiunea lor, Conventia de la Paris a marilor puteri le-a oferit romanilor o unire de tip caragialesc. "Sa se uneasca, primim, dar sa nu se schimbe nimic!" Un asa-zis stat, pe ideea moldo-vlaha, nici macar o federatie, sub numele de: ,,Principatele Unite ale Moldovei si Valahiei", cu doi domni, 2 guverne, 2 parlamente, 2 capitale, 2 armate s.a.m.d., avand in comun doar o comisie centrala de justitie si o curte de casatie la Focsani! In vederea alegerilor celor doi domni, banii tradarii si agentii de influenta s-au revarsat din nou asupra Iasilor si Bucurestilor dar natiunea a reactionat inteligent si in forta.
Ambitiile Sturzestilor, Mihail si Grigore (tata si fiu), au fost spulberate, in noaptea de 3/4 ianuarie partida pro Romania impunand la Iasi canditatura colonelului Cuza care a fost votat pe data de 5 ian.
La Bucuresti, I.C. Bratianu, ,,rosu" la data aceea si autor al unor articole despre inutilitatea clasei boieresti si obtinerea prin furt a proprietatilor de catre aceasta, a conceput alegerile, pentru infrangerea celor ce faceau atunci jocul Europei impotriva Romaniei, ca pe o operatie militara. 30.000 de bucuresteni ridicati la ordinul sau de fostul tribun pasoptist N.T. Orasanu si tarani adusi din satele vecine de fostul deputat-taran Mircea Malaieru, au ocupat Dealul Mitropoliei scandand ,,Jos aristocratii" si ,,Traiasca Unirea!" Aceasta ,,mare vie ale carei valuri abia se puteau misca si care amenintau sa navaleasca pe usi si pe ferestre in Camera ca sa-si sustina drepturile" a spulberat sperantele partidei pro Europa marilor puteri de a-si impune candidatul: Barbu Stirbei sau Gheorghe Bibescu. La 11 dimineata, in ziua de 24 ianuarie, cu 64 de voturi, Cuza a fost ales si la Bucuresti, pentru ca ambitiile si lacomia diversilor cavaleri ai Apocalipsei romanesti au fost invinse de frica de moarte. Dand socoteala Austriei, prin consuluI Eder, conservatorii declarau ca n-au putut face nimic fiind ,,convinsi ca n-ar fi parasit in viata sala de sedinte".

Elaborat dupa 1683, enuntat la 1769, perfectat in anii 1848-1850, planul Unirii incepea asadar sa se deruleze. ,,Am inceput domnilor, abia am inceput, dara nu am terminat, ramane sa continuam si sa terminam!"- anunta liderul Partidei nationale pro Romania din Ardeal, Timotei Cipariu, in timp ce in Principate, Cuza prelua conducerea bataliei pentru Romania, unificand, simbolic, misiunile diplomatice ale Moldovei si Munteniei la Constantinopol. Inghitind pacaleala romanilor, Rusia, Anglia, Franta, Prusia si Sardinia au recunoscut la 1 aprilie dubla alegere a lui Cuza, in schimb Austria si, sub presiunea ei Turcia, abia la 25 august/6 septembrie 1859. Supralicitand, domnitorul a infaptuit uniunea vamala in vara lui 1860, a deschis prima agentie diplomatica unica la 26 august la Paris si a incheiat, in scopul consolidarii recunoasterii, prima conventie internationala la 3/15 decembrie 1860 - Conventia Telegrafica cu Rusia.
Pentru a contracara planul Unirii aflat in derulare, Habsburgii s-au reorientat spre aristocratia ungureasca, au redat Transilvaniei, in scopul destabilizarii Partidei nationale romane - statutul de stat autonom la 8/20 octombrie 1860 dar, in fata cererilor formulate de aceasta la Timisoara, la 18 noiembrie, de unire a Transilvaniei cu Banatul, au decis, la 15 decembrie 1860, alipirea Banatului la Ungaria, pentru impiedicarea inchegarii, conform planului Unirii, in varianta Balcescu-Ghica-Saguna, a celui de-al doilea ,,mare grup" romanesc de ,,3 milioane si jumatate".
Intors in acest timp de la Istanbul, unde fusese primit cu onorurile cuvenite unui suveran, Cuza a dat, la 24 ianuarie 1861, Legea pentru infiintarea curtii unice de casatie si justitie si, a trecut, cu acceptul Portii, la pregatirea marelui moment -proclamarea Romaniei.
La 20 noiembrie/ 2 decembrie 1861, in urma aprigelor dezbateri ale marilor puteri, a sosit din capitala otomana firmanul care admitea unificarea administrativa si politica, semnand deci decesul celor hotaratc la Osborne si la Paris. Cu un amendament insa, impus Portii de Austria - Unirea reala sa dureze doar pe timpul domniei lui Cuza, dupa care ar fi urmat iarasi alegeri pentru 2 domni, 2 parlamente, s.a.m.d. Interpretand in stilul sau si in interesul natiunii documentul, la 3/15 decembrie 1861, Cuza anunta la deschiderea camerelor ca: ,,Inalta Poarta precum si toate puterile garante" accepta Unirea Principatelor ,,care va fi asa cum Romania o va decide"! Iar la numai o saptamana dupa prima utilizare oficiala a numelui de Romania, a urmat suparatoarea - pentru Europa ocultelor politice - Proclamatie catre tara din 11 decembrie 1861: ,,Unirea este indeplinita, nationalitatea romana este intemeiata!... Alesul vostru va da astazi o singura Romanic" Termenul de Principatele Unite era asadar inmormantat si, odata cu el, dispareau in istorie, topindu-se in Romania, Muntenia si Moldova! Si inainte ca Europa sa reactioneze, la 22 ianuarie 1862, a fost instalat la Bucuresti primul guvern al Romaniei, iar la 24 ianuarie 1862 si-a deschis lucrarile primul Parlament al Romaniei care a votat ca Bucuresti sa devina capitala unica a statului numit Romania.
La 11 decembrie 1861, cea mai importanta etapa a Bataliei pentru Romania, s-a incheiat asadar prin victoria romanilor si includerea pe harta Europei, in locul Moldo-Vlahiei a unui stat care sa poarte numele poporului. Au urmat, conform planului, cunoscut de adversar dar imposibil de contracarat, proclamarea independentei noului stat la 9 mai 1877, unificarea Dobrogei istorice in doua etape (1878 si 1913), intrarea cu trupe in Transilvania in 1916 si unificarea in 1918, in conformitate cu dreptul popoarelor, recunoscut pe plan international a tuturor teritoriilor rapite de Rusia, Imperiul Romano-German sau statele succesoare acestuia din urma, Imperiul Austriac (din 1806) si Imperiul Austro-Ungar (din 1867): Moldova de Rasarit (botezata de rusi in 1807 Basarabia si rapita in 1812, Moldova de Nord rapita in 1775 si botezata de germani Bucovina (1786), Maramuresul, Partiumul pana la Tisa, Transilvania si Banatul intreg.
Chiar daca marile puteri au incalcat prin tratatele de pace din 1919 si 1920, actul de vointa al natiunii romane infaptuit la Chisinau, Cernauti si Alba Iulia, impunand corective frontaliere in vest si sud-vest, putem concluziona ca, la 1 decembrie 1918, Batalia pentru Romania a fost definitiv castigata! Se pune intrebarea de ce Romania a rezistat in timp ce, in decursul a numai 80 de ani, Cehoslovacia si Regatul sarbo-croato-sloven, devenit prea tarziu Yugoslavia (1929) au fost de doua ori spulberate? Pentru ca cele doua popoare vecine nu au avut o generatie Cuza, care sa aiba intelepciunea sa-si inghita urile, ambitiile si parerile "de mana a doua", sa se tina "hotarat si uniti sub marele si nobilul steag al Unirii" si, mai ales sa refuze darul otravit al marilor puteri si fortelor oculte, interesate - ideea pseudostatului federativ. O idee care inca ne da tarcoale, otrava invaluita intr-un limbaj pseudoeuropean reusind in numele marilor interese, sa suceasca mintile unor Voronin, Barba, Gherman si Savescu, in directia faramitarii, nu a statului ci a poporului roman, prin proclamarea existentei unui asa-zis popor "moldovean", al altuia "vlah", a unuia "transillvanean" sau chiar "dac". Si, fapt la fel de grav, reusind, pe baza lipsei de cultura a reprezentantilor media, sa acrediteze ideea persistentei unor realitati istorice de mult disparute. De pilda, posturile noastre de radio si televiziune, deschid calea federalizarii atunci cand, la buletinele meteo, intr-o Romanie unitara impartita in judete, anunta ca in Moldova sau in Muntenia, ploua. Acestea au disparut pentru romani la 11 decembrie 1861, cand pe harta lumii a aparut Romania. Chiar daca Stalin, in scop clar antiromanesc, a inventat, pe pamant romanesc furat, o Moldova Socialista transnistreana in 1924 si o alta, tot pe pamant romanesc furat, in 1940 ! Nici in Dobrogea nu ploua, pentru ca aceasta s-a topit in Romania in 1878, iar in Banat, Crisana, Maramures si Transilvania nu ninge, fiindca acestea si-au incetat existenta regionala, separata la 1 Decembrie 1918. Asadar, deocamdata, atat in judetele din centrul tarii, cat si in cele din est, vest, sud sau nord este vreme frumoasa! Doar in Romania de Est, la Chisinau, apele sunt iarasi tulburate!
Mircea Dogaru