Europa si "Bătălia pentru România"

In politica nu exista sentimente! In politica exista doar interese si inteligenta! Cine vorbeşte de sentimente in relaţiile internaţionale... ori face propaganda de circumstanţa, ori face, voluntar sau involuntar, jocul adversarilor! Din aceasta perspectiva, lupta pentru unitatea politica a romanilor, declanşata in veacul XVI al Renaşterii romaneşti si nefinalizata in integrum nici astăzi, înregistrând victorii strălucite dar cunoscând si momente de regres, poate fi definita drept un război psihologic si imagologic, purtat in domeniul politico-diplomatic si, uneori si militar, pe parcursul a 4 secole, in cadrul unor jocuri de interese interne si intemationale, având aliaţi sau adversari conjuncturali atât in interiorul cat si in afara graniţelor.
Reuşita lui Mihai Viteazul din anii 1599-1600 a fost rodul acţiunii politico-militare si diplomatice in cadrul unui conflict internaţional - "Nemce Seferi" sau Războiul Ligii Creştine împotriva Imperiului Otoman, Mihai având adversari interni - aristocraţia alogenilor ocupanţi sau colonişti in Transilvania, conservatorismul si obiectivele unor vârfuri ale elitei romaneşti care puneau interesul personal si de grup deasupra interesului naţional si adversari externi care vizau stăpânirea, sub o forma sau alta a spaţiului romanesc: Imperiul Romano-German, Republica Polona si Imperiul Otoman. Pentru a reuşi, el a început, urmărind stabilirea unor raporturi pe baze noi cu Imperiul Otoman, prin a sprijini militar Liga Creştina, după care, aliat al sultanului, sub spectrul ameninţării cu spargerea Ligii, sau prin ameninţări directe otomane la adresa Poloniei, a înfăptuit Unirea. Reacţia Europei catolice - care nu putea accepta apariţia unei mari puteri ortodoxe in relaţia cu Islamul - a fost prompta si violenta - asasinarea domnului tuturor romanilor pe Câmpia Turzii la 9/19 august 1601.
Planul Unirii, elaborat de generaţia Mihai Viteazul a fost urmat de generaţia următoare, a domnilor moldo-munteni si a principilor transilvani din casele Bathory, Bethlen si Racokzi, pana in anii 1661-1662, când, urmare a stingerii ultimelor focare de conflict din Europa, cauzate de războiul de 30 de ani, peisajul politic internaţional s-a schimbat. In ofensiva, imposibil de oprit după asediul eşuat al Vienei (1683), împotriva Imperiului Otoman, Imperiul Romano-German a acaparat, in perioada 1684-1718, Transilvania, Maramureşul istoric, Crişana, Banatul, celelalte teritorii romaneşti din Partium pana la Tisa si, temporar, Oltenia (1718-1739), introducând in aceste teritorii, ca mijloace redutabile de opresiune, administraţia imperiala, armata imperiala si biserica romano-catolica. In răsărit, in locul Poloniei, s-a ridicat, după 1686, un adversar infmit mai periculos, cu pretenţii de dominaţie universala, inclusiv de stăpânire asupra teritoriilor romaneşti extracarpatice - Imperiul Rus. In aceste condiţii, Imperiul Otoman, anacronic din punctul de vedere al structurilor economice, sociale, politico-administrative si militare, susţinut insa de Franţa si Anglia, din interese proprii, ţinând de păstrarea unui echilibru in Europa in fata pretenţiilor ruso-germane, a devenit, tot din interes, aliatul natural al Partidei naţionale romaneşti. Aceasta s-a con turat la Bucureşti si laşi, pe fondul războaielor ruso-austro-turce din veacul XVIII si in Transilvania la Blaj si Alba lulia, pe fondul luptei romanilor, la început in haina greco-catolica, sub conducerea episcopului unit Ioan Inochentie Micu Clain, pentru afirmarea ca naţiune egal indreptatita a romanilor din teritoriile ocupate de germani, apoi, după eşecul si alungarea acestuia la Roma in 1744, pe cale revoluţionara in haina ortodoxiei, in cadrul mişcărilor declansate sub conducerea lui Visarion Sarai (1744), Sofronie din Cioara (1754-1761), Horia, Closca si Crisan (1784-1785), si pe cale politico-diplomatica, parlamentara, sub stindardul bisericii unite, de catre corifeii Scolii Ardelene.
Obiectivul Partidei nationale era acela de a realiza, asa cum avea sa scrie Nicolae Balcescu, in preajma revolutiei de la 1848 "o natie, una puternica si libera, prin dreptul si datoria noastra, pentru binele nostru si al celorlalte natiuni", prin unirea la care eram si suntem "indreptatiti prin nationalitate, prin aceeasi limba, religie, obiceiuri, simtaminte, prin pozitia geografica, prin trecut... in sfarsit, prin nevoia de a ne pastra si mantui"! Ori aceasta insemna declansarea unui razboi deschis sau de culise impotriva Europei marilor interese, atat occidental^ cat si orieniala! Un razboi purtat de trei generatii care au stiut sa lase, pentru cateva clipe, in numele idealului general, deoparte traditia politica: nepotismul, coruptia, promovarea incompetentei, orgoliile si ambitiile nefondate, interesele personale si de grup, pentru a se tine, cum avea sa o ceara Mihail Kogalniceanu - "hotarat si uniti sub marele si nobilul steag al Unirii"!
Adversari permanenţi împotriva Unirii romanilor care le ameninţa propriile interese, au fost cele doua mari imperii vecine, Imperiul Roman-German si cel rusesc, adversari conjuncturali in anumite perioade, si in funcţie de propriile interese in regiune, alte state europene, iar aliat de circumstanţă Imperiul Otoman, care avea nevoie de un scut, de un stat-tampon in fata ofensivei ruso-germane!
Planul Unirii, cel care avea sa fie urmat neabătut pana la 1918, s-a conturat, in cadrul uni^ lungi perioade de cautari in ceea ce priveste lactica, la inceputul razboiului ruso-turc din anii 1768-1774, o contributie fsentiala avand-o transilvaneanul Sofronie din Cioara, refugiat la Arges dupa infrangerea miscarii revolutionare a romanilor ardeleni de catre trupele de ocupatie romano-germane ale generalului Buccow. Corespondenta sa cu Partida nationala de la Bucuresti si lasi, dezvaluie ce se ascunsese de fapt in spatele miscarii pentru ortodoxie. Sofronie declara ca are un imens tezaur, ca satele ardelene continua sa-i trimita zeciuiala si propunea inchegarea cu acesti bani a unei armate mixte munteano-moldo-transilvane, deci a unei armate nationale care sa sprijine Unirea principatelor extracarpatice mai intai, obtinerea independentei noului stat si care, apoi, sa treaca muntii pentru eliberarea si Unirea Transilvaniei. Acesta a fost planul (mai putin ideea de unire a statului in jurul unei armate), care avea sa fie aplicat, punct cu punct, pana in 1916-1919.
Ocazia a fost oferita de razboiul amintit, armata nationala a fost realizata si incredintata lui Raducanu si Parvu-Cantacuzino, dar liderii nostri, inselandu-se, crezand ca Rusia ortodoxa poate fi un aliat sincer, i-au atacat pe otomani si acestia au zdrobit-o la Comana la 16 noiembrie 1769. Persistand in greseala, invitati de rusi la Congresul de pace de la Focsani-Bucuresti, liderii Partidei nationale, in loc sa ceara obladuirea Rusiei, cum spera aceasta, au cerut unirea Principatelor sub garantia marilor puteri europene, adica ceea ce avea sa se intample abia la 1856-1859. A urmat ocupatia ruseasca si introducerea abia acum, la 1774, a fanariotilor ca agenti ai tarului in Principate, potrivit lui Karl Marx care a si fost cenzurat pentru vina de a fi dat reperele istoriei reale moderne a romanilor, ca istorie antiruseasca si antigermana.
In conditiile in care, mai mult de 2/3 din teritoriul national era sub ocupatie straina, romano-germano-rusa ori otomana, Partida nationala, a invatat din gafa de la 1772-1773 si nu a mai proclamat niciodata Unirea deschis. Toate scrierile liderilor politici insa au invocat-o! La fel, dupa 1789, anul izbucnirii revolutiei masonice in Franta, toate programele asociatiilor carbonare sau fratiilor secrete romanesti! Oficial, Tudor nu a inscris-o in programul sau ea transparand discret in corespondenta cu moldovenii si din agitatia ardelenilor gata sa-1 aclame ca pe domnul lor de drept. La fel la 1848, Unirea apare doar in programele din emigratie, in scrierile si declaratiile individuale de presa, in aclamatiile marilor multimi, incat era limpede pentru toata lumea ca natiunea romana in intregul ei, din Carpatii Padurosi pana in Pind unde puteai ajunge, potrivit lui Balcescu, trecand tot ,,prin sate romanesti", de la Tisa la Nipru, ,,nu un popor", cum proclama grupul de la Cernauti ,,ci o natie puternica si de sine statatoare" visa si lupta peniru ceea ce Ion Cimpineanu, Dimitrie Filipescu, Aaron Florian, loan Trifu Marinescu, Eftimie Murgu, Damaschin Bojinca anuntasera la 1838. ,,o patrie libera si independents a tuturor membrilor raspanditi ai natiei"! ,,Un frumos unic, regat rotund cu hotare pe care parca le-a ridicat natura" scria Dimitrie Golescu... Un regat care sa se cheme ROMANIA, cerea in Parisul revolutionar, Costache Negri. Romania si nu altcum! Acesta era atunci visul romanilor! Dar pentru implinirea lui trebuia prudenta, o strategic inteligenta, deoarece adversarul era insasi Europa, unita in 1815 intr-o mare familie, sub o noua ordine, (cuvinte la fel de vechi ca si ambitiile pe care le ascund astazi ca si ieri) - Sfanta Alianta ai carei artizani erau exact cele doua imperii hoate de pamant romanesc - eel habsburgic si eel rus. ,,Era foarte primejdios pentru romani a proclama principiul de unire intre dansii la o epoca cand amandoua imperiile de care atarnau cea mai mare parte a lor erau inca puternice, nota Ion Ghica. Mai mult, sublinia Balcescu ,,ciocnirea de interese dintre marile puteri in aceasta parte a Europe! a facut ca nici una dintre ele sa nu se identifice cu problema unitatii romanilor". Ar fi deci timpul sa renuntam la legendele despre bunavointa unora sau altora fata de problema romanilor. Adversarul unirii noastre era intreaga Europa politica, interesata in zona iar aliatul - Europa celor ce-si revendicau libertatea si a celor ce doreau pastrarea satu-quo-ului.
Tinand cont de realitate, generatia pasoptista a avut probleme in stabilirea tacticii adecvate. Cei mai putin profunzi, visau, ca de obicei. o actiune violenta, o ridicare generala armata care sa deschida portile Unirii si au organizat in acest scop un conclav secret la Manjina la 21 mai / 8 iunie 1848, dar ideea unei ,,actiuni generale a tuturor romanilor" sustinuta de emisarul lor Grigore Gradisteanu la Brasov, Sibiu, Fagaras si Alba-Iulia, a fost primita cu rezerve. Ardelenii sustineau calea parlamentara, reinviind planurile lui Petru Rares din 1542. - ,,Sa staruim ca sa facem, un congres general dintre toti romanii", ii scriau ei la 21 iunie 1848 lui Balcescu. In fine, grupul de la Cernauti inclina spre o solutie mixta, demonstrativ-violenta. Spre crearea in emigratie a unui ,,centru care, intemeiandu-se atat pe puterea armelor din tara, cat si mai vartos pe puterile din Transilvania si Banat, ar fi in stare sa faca manifestatii mult mai serioase si mult mai mantuitoare in intelegere cu Valahia".
A prevalat solutia nationala, oferita de istorie, vechiul plan al lui Sofronie: ca prima „ chestie de viata si putere - unirea Principatelor deocamdata" explica Balcescu. In paralel, ii continua explicatia Andrei Saguna, urma sa se realizeze o ,,intrunire a tuturor romanilor din statele austriece intr-o unica natiune de-sine-statatoare", cu ,,un cap al natiei" si ,,unul bisericesc". O unire a tuturor romanilor din Republica Moldova, Transnistria, Bugeac, Basarabia istorica, Herta si fosta ,,Bucovina de Nord", am traduce noi astazi!
,,Cand deci cele doua mari grupuri de 4 milioane si de 3 milioane si jumatate se vor constitui unul alaturi de celalalt, cine le va mai putea impiedica sa se uneasca? Romania noastra va exista, deci!", concluziona Balcescu.
In fata adversitatilor interne si externe, romanii trebuiau sa-si asume asadar si si-au asumat riscul intrarii intr-un conflict indelungat, sub amenintarea ca, daca nu li se vor recunoaste dreptul si dreptatea, acesti ultimi romani, uitati de istorie in Carpati, isi vor dezgropa armele paraginite - cum comenta un analist german - si vor provoca o explozie continentala, ducand la distrugerea celei de-a ,,n"-a Noi Ordini stabilite in favoarea acelorasi eterni profitori, de la caderea Romei si pana in epoca revolutiilor. Sa retinem deocamdata ca obiectivul generatiilor unirii a fost crearea unui stat numit ROMANIA si nu altfel. Acesta era si este numele real al poporului inca supravietuitor in aproape Intreg spatiul Europei central-rasaritene. Pe spatiul amintit si descris cu obiectivitate de Georg Soterius la 1714, ,,natio Romano-valahica" a lui Inochentie Micu, voia Romania nu Principatele Unite, nu Moldo-Vlahia, nu Moldo-Vlaho-Transilvania ci ROMANIA! Prin dreptul descinderii din vechea Romanie si cel dat de numele poporului care-si proclama intaietatea in casa construita de el insusi - Europa! Romania! Un nume pe care, nu intamplator istoricul si geograful Ioannes Tomka Szaszki il punea in circulatie in 1748, adica exact in perioada in care se inchega partida nationala din cele trei principate nord-dunarene si planul lui Sofronie, planul Unirii celei mari, un plan legat dintru inceput de cele doua puteri capabile sa unifice politic natiunea - puterea duhovniceasca a bisericii ortodoxe si puterea militara.
Din pacate, planul Unirii,si angajarea romanilor in ceea ce am putea Batalia pentru Romania, au fost intuite de toti cei interesati, atat in plan intern, cat si pe plan international. Astfel, sasii faceau cunoscut, prin pana lui St. Ludwig Roth ca, ,,ideea unui imperiu daco-roman a cuprins mii de inimi', iar marele nostru adversar, magnatul Wesselenyi Miklos il avertiza pe Lajos Kossuth, cu mult inainte de 1848, sa nu declanseze revolutia ungara fiindca aceasta va duce la maturarea nobilimii unguresti si la victoria romanilor, deoarece ,,planurile lor si sperantele lor constau in unirea in viitor intr-o natiune si o tara, a tuturor populatiilor romane, de origine si limba comune. Ei vor sa unifice nu numai cele doua principate, dar pretentiile lor se intind de asemenea asupra numerosilor locuitori ai Bucovinei si Basarabiei, deci asupra acestor doua provincii din care prima fusese smulsa Moldovei cu 50 de ani inainte iar cea de-a doua numai in 1812. Iar pretentiile lor se intind de asemenea si asupra Transilvaniei si a partilor din Ungaria unde locuiesc romani." De aceea, pentru Wesselenyi, orice conllict violent de tip revolutie sau razboi era un pericol mortal, grabind unirea romanilor, care era inevitabila deoarece ,,In actuala epoca a nationalitatilor evoluate si in curs de evolutie, spiritul elevat al sentimentului national a inspirat de asemenea si pe oamenii si neamurile de origine si de limba romana. Acesti oameni, a caror origine si limba vin, in mare parte, de la marea ginta a Romei, oricat au fost de apasati si umiliti de opresiune si dominatie de-a lungul secolelor, nu si-au uitat niciodata cu totul nobila lor origine. Si acum ei simt cu putere ca un popor de cca. sapte milioane, care are o origine a lui, o limba a lui si chiar obiceiuri si un mod de existenta proprii numai lui, un popor care traieste pe un teritoriu al Europei, impartit, este adevarat, politic in mai multe parti, dar unitar sub aspect geografic, vast ca intindere si daruit de natura cu cele mai mari bogatii, poate avea un viitor al lui si se vede chemat la o existenta nationala" proprie. Wesselenyi recunostea asadar, unitatea spatiului romanesc, fiindca nu se nascuse inca fictiunea propagandistica a latrones gentium, numita ,,Bazin carpatic".
Mai mult, in privinta drepturilor ancestrale asupra pamantului transilvan, la care renuntam cu usurinta uluitoare astazi, datorita stupiditatii sau inculturii in domeniul juridic, legiferand, sub lozinca repararii ticalosiilor comuniste, drepturi de uzufruct, de exemplu in privinta padurilor, datand din evul media, conditionate de obligatii militare, anulate de Franz Iosif in 1848, Wesselenyi era transant: romanii isi intemeiau, spunea el, pretentiile de unire politica, juridic, tocmai ,,pe drepturile lor de odinioara asupra pamantului, pe proprietatea originara niciodata pierduta ci numai limitata si restransa prin agresiune s uzurpare - si pe multe lucruri de acest gen".
Kossuth avea sa-i inteleaga mesajul abia dupa infrangere, dupa ce, pana la confruntarea cu fortele imperiale si tariste, floarea trupelor revolutionare ungare fusese macinata de legionarii lui Avram lancu si luptatorii pentru unirea poporului slavon - fiii aceluiasi neam, vorbind aceeasi limba zisa sarbo-croata, condusi de banul Jellacic. Mult prea tarziu, meditand asupra erorilor, Kossuth, si-a dat seama ca nici o oculta si nici un plan globalizator nu pot izbandi, pentru ca ,,nu exista putere omeneasca care sa impiedice ca sentimentul, dorinta si instinctul (national) sa ramana vii in constiinta popoarelor"!
In ceea ce priveste marile puteri europene grupate de la 1815 in acea "Uniune" menita "a reprima orice miscare de insurectionare", numita Sfanta Alianta, acestora nu le puteau scapa actiunea Partidei nationale romanesti, bazata pe vointa majoritatii populatiei si faptul ca intreg spatiul romanesc, datorita tensiunilor acumulate, se transformase intr-un butoi cu pulbere, care ameninta Noua Ordine postnapoleoniana. Un emisar polon, deci al unei natiuni care se afla intr-o situatie mult mai cumplita decat a noastra, fiind sfasiata si mghitita de vecini, facea public, la 1838, faptul ca ,,ideea unirii tuturor populatiilor romanesti sub acelasi sceptru ocupa toate inimile".
Cat despre Germania, Imperiul Romano-German conlinuase ofensiva in spatiul romanesc rapind nordul Moldovei in 1775 si transformandu-1 in comitatul Moldovei de Nord pana in 1786 cand, pentru a masca furtul, in plan imagologic, serviciile speciale germane au inventat numele de Bucovina. Este drept, Napoleon a desfiintat Imperiul, intre 1806-1815 conturandu-se doua German ii - una gravitand in jurul Prusiei, iar cea de-a doua, cea austriaca, a Habsburgilor, fiind o Germanic pestrita, in care germanii erau minoritari, deoarece ingloba aproape toate teritoriile slave, romanesti si unguresti, rapite de defunctul Imperiu. Ambele erau ingrozite de planul romanilor despre care consulul prusac Rihtoffen, transmitea din lasi la 22 iunie 1848 urmatoarea nota informativa:
Afirmarea romanilor din Transilvania ca natiune de-sine-statatoare va avea in mod necesar cele mai importante urmari asupra Principatelor Moldova si Valahia ca si asupra Bucovinei si poate si asupra Basarabiei, dinire care ultimele doua, odinioara provincii moldovenesti, apartindnd acum Austrici, respectiv Rusiei, sunt de nationalitate romana.
Daca Transilvania ramane in aceeasi situatie de pana acum, la Ungaria si Austria, atunci s-ar putea ca romanii (cel mai numeros si in orice caz cel mai vechi neam din Transilvania , care pana acum a fost sclav al celorlalte trei natiuni, unguri, sasi si secui, sa fie recunoscuti ca a patra natiune prin superioritatea numericd a neamului lor si s-ar putea sa reuseascd sa impund revendicarilor lor la viitoarele diete... O nationalitate ajunsd in acest mod la o pozitie destul de compactd nu se va dizolva, fireste, intr-o nationalitate straind, ca cea a ungurilor, ci va voi mai curind Basarabia si Bucovina, s-au prezentat ca o populatie neamestecata de circa sapte milioane de romani.
Aceasta tendinta a aparut deja la adunarea de la Blaj, la care s-participat masiv din toate partile romanesti... "
Franta, sora noastra mai mare, ne tradase in 1807 si 1812 cand Napoleon i-a a dat verde tarului Alexandru I sa rasluiasca, sub numele de Basarabia, extins de diplomatia rusa de la zona litorala a Dunarii maritime, dintre varsarea Prutului si Chilia, initial intre Siret si Nistru, Cetatea Alba si Hotin - intreaga Moldova de la est de Prut, desi, fusese informata de consulul Ledoulx ca acolo traieste ,,0 singura natiune... Acelasi dialect, aceleasi obiceiuri, aceeasi religie, aceleasi resurse, totul este comun". Cel mai mare adversar era insa Rusia care a inteles ca nu poate ocupa dintr-o singura lovitura Principatele si, prin planul Prozorovski,a militat pentru divizarea Tarii Moldovei in doua parti egale sub numele de Moldova si Basarabia, si a Tarii Muntenesti tot in doua, Muntenia si Oltenia, care aveau sa fie ocupate, una dupa alta si transformate in gubernii. Un plan functional de vreme ce si in veacul XX, principiul enuntat de euro-germanul Leopold Kohr - ,,tot ce este mic este minunat", s-a materializat de doua ori prin impartirea Cehoslovaciei, care n-a avut inspiratia sa refuze numele compus, in doua state, si a Regatului sarbo-croato-sloven, care si-a zis prea tarziu Jugoslavia, tot de doua ori in sase natiuni spirituale.
De aceea inspaimanta numele de Romania care, spre deosebire de Moldo-Vlahia, sau Moldo-Vlaho-Transilvania, nu lasa perspective redivizarii, presupunand un efort de Sisif spre a-i momi ulterior pe romani spre reregionalizare sau federalizare! Atentie deci la posturile noastre de televiziune care anunta ca ninge sau ploua nu in judetele, din centrul ori din estul tarii, ci intr-o Transilvanie sau o Moldova care nu mai exista demult pe harta politico-administrativa a Romaniei !
Rusia era constienta ca ,,inceputul, religia, obiceiurile, si cea de un fel limba a salasluitorilor, precum si cele deopotriva trebuinte sunt indestule elemente de o mai indeaproape a lor unire, care, pana acum, s-au fost poprit" de vreme ce a introdus aceste cuvinte in Regulamentul organic. Si a facut-o inspaimantand Europa politica oculta a Sfintei Aliante cu mesaje de genul celui semnat de ministrul sau de externe Nesselrode: ,,factiunile unioniste stabilesc legaturi, organizeaza corespondente si lucreaza fara incetare ca sa pregateasca o rasturnare politica ce urmeaza, dupa planul lor, sa cuprinda nu numai Valahia si Moldova dar si toata partea din Transilvania si Banat unde locuieste o populatie de aceeasi origine". Circulara dupa circulara, trimise de la Petersburg, au informat pana la 1848 membrii Sfintei Aliante, ca societatile secrete romanesti, prin ,,emisari si afiliati" pregatesc o ,,rasculare al carui rezultat trebuie sa fie rasturnarea ordinei stabilite - tot de Rusia, prin Regulamentul Organic - si unirea celor doua principate intr-un singur stat, fara vreo legatura cu Rusia sau Poarta otomana". Temerea era atat de mare incat guvernul tarist s-a hotarat sa-l informeze si pe sultan la 19/31 iulie 1848 ca romanii vor un ,,regat daco-roman, un nou stat separat si independent, la formarea caruia cheama pe fratii lor din Moldova, Bucovina, Transilvania si Basarabia".
In conditiile in care otomanii erau favorabili unui astfel de stat - obstacol in calea ambitiilor ruso-germane, Europa politica crestina, grupata in Sfanta Alianta, a contracarat prin metode coercitive, zdrobind cu armele orice incercare de insurectionare sau asasinandu-i pe lideri ca la 1821. Butoiul cu pulbere romanesc ameninta insa sa explodeze din moment in moment, astfel incat, cea mai interesata putere, Rusia a clacat si, la 21 iulie 1853, 80.000 de soldati rusi au ocupat prin surpindere Principatele.
Astfel a murit noua ordine europeana introdusa de Sfanta Alianta, echilibrul geo-politic s-a prabusit si s-a declansat, din cauza romanilor si pentru romani, razboiul cunoscut sub numele de Razboiul Crimeii, un razboi ,,ivit in conditii asa de favorabile Principatelor noastre, incat imi vine sa cred - nota Alexandru Cretzianu - ca Providenta l-a provocat intr-adins pentru romani !
In plin razboi, beligerantii, Anglia, Franta, Austria, apoi Turcia si chiar adversarul de pe campul de lupta, Rusia, s-au intalnit in secret la Viena in decembrie 1854 si martie 1855, principalul scop fiind discutarea soartei romanilor.
Punandu-se de acord, ne-au oferit reparatii teritoriale (Cahul, Ismail si Cetatea Alba), garantia marilor puteri in fata suzeranitatii otomane si dreptul de a fi consultati in privinta organizarii interne. Nici un cuvant insa despre Unire! Dar, in pofida agentilor de influenta, a raspandirii cu generozitate a banilor lui Iuda si a manipularii Armaghedonilor de atunci, care au compromis alegerile, transformand efervescenta politica in stare revolutionara, adunarile au cerut in 1857 Unirea si, prin glasul lui Mihail Kogalniceanu, Unirea sub numele de Romania.
Speriati, suveranii Angliei si Frantei au decis in secret la Osborne, la 6-9 august 1857, un simulacru de Unire pentru depasirea crizei si, sub presiunea lor, Conventia de la Paris a marilor puteri le-a oferit romanilor o unire de tip caragialesc. "Sa se uneasca, primim, dar sa nu se schimbe nimic!" Un asa-zis stat, pe ideea moldo-vlaha, nici macar o federatie, sub numele de: ,,Principatele Unite ale Moldovei si Valahiei", cu doi domni, 2 guverne, 2 parlamente, 2 capitale, 2 armate s.a.m.d., avand in comun doar o comisie centrala de justitie si o curte de casatie la Focsani! In vederea alegerilor celor doi domni, banii tradarii si agentii de influenta s-au revarsat din nou asupra Iasilor si Bucurestilor dar natiunea a reactionat inteligent si in forta.
Ambitiile Sturzestilor, Mihail si Grigore (tata si fiu), au fost spulberate, in noaptea de 3/4 ianuarie partida pro Romania impunand la Iasi canditatura colonelului Cuza care a fost votat pe data de 5 ian.
La Bucuresti, I.C. Bratianu, ,,rosu" la data aceea si autor al unor articole despre inutilitatea clasei boieresti si obtinerea prin furt a proprietatilor de catre aceasta, a conceput alegerile, pentru infrangerea celor ce faceau atunci jocul Europei impotriva Romaniei, ca pe o operatie militara. 30.000 de bucuresteni ridicati la ordinul sau de fostul tribun pasoptist N.T. Orasanu si tarani adusi din satele vecine de fostul deputat-taran Mircea Malaieru, au ocupat Dealul Mitropoliei scandand ,,Jos aristocratii" si ,,Traiasca Unirea!" Aceasta ,,mare vie ale carei valuri abia se puteau misca si care amenintau sa navaleasca pe usi si pe ferestre in Camera ca sa-si sustina drepturile" a spulberat sperantele partidei pro Europa marilor puteri de a-si impune candidatul: Barbu Stirbei sau Gheorghe Bibescu. La 11 dimineata, in ziua de 24 ianuarie, cu 64 de voturi, Cuza a fost ales si la Bucuresti, pentru ca ambitiile si lacomia diversilor cavaleri ai Apocalipsei romanesti au fost invinse de frica de moarte. Dand socoteala Austriei, prin consuluI Eder, conservatorii declarau ca n-au putut face nimic fiind ,,convinsi ca n-ar fi parasit in viata sala de sedinte".

Elaborat dupa 1683, enuntat la 1769, perfectat in anii 1848-1850, planul Unirii incepea asadar sa se deruleze. ,,Am inceput domnilor, abia am inceput, dara nu am terminat, ramane sa continuam si sa terminam!"- anunta liderul Partidei nationale pro Romania din Ardeal, Timotei Cipariu, in timp ce in Principate, Cuza prelua conducerea bataliei pentru Romania, unificand, simbolic, misiunile diplomatice ale Moldovei si Munteniei la Constantinopol. Inghitind pacaleala romanilor, Rusia, Anglia, Franta, Prusia si Sardinia au recunoscut la 1 aprilie dubla alegere a lui Cuza, in schimb Austria si, sub presiunea ei Turcia, abia la 25 august/6 septembrie 1859. Supralicitand, domnitorul a infaptuit uniunea vamala in vara lui 1860, a deschis prima agentie diplomatica unica la 26 august la Paris si a incheiat, in scopul consolidarii recunoasterii, prima conventie internationala la 3/15 decembrie 1860 - Conventia Telegrafica cu Rusia.
Pentru a contracara planul Unirii aflat in derulare, Habsburgii s-au reorientat spre aristocratia ungureasca, au redat Transilvaniei, in scopul destabilizarii Partidei nationale romane - statutul de stat autonom la 8/20 octombrie 1860 dar, in fata cererilor formulate de aceasta la Timisoara, la 18 noiembrie, de unire a Transilvaniei cu Banatul, au decis, la 15 decembrie 1860, alipirea Banatului la Ungaria, pentru impiedicarea inchegarii, conform planului Unirii, in varianta Balcescu-Ghica-Saguna, a celui de-al doilea ,,mare grup" romanesc de ,,3 milioane si jumatate".
Intors in acest timp de la Istanbul, unde fusese primit cu onorurile cuvenite unui suveran, Cuza a dat, la 24 ianuarie 1861, Legea pentru infiintarea curtii unice de casatie si justitie si, a trecut, cu acceptul Portii, la pregatirea marelui moment -proclamarea Romaniei.
La 20 noiembrie/ 2 decembrie 1861, in urma aprigelor dezbateri ale marilor puteri, a sosit din capitala otomana firmanul care admitea unificarea administrativa si politica, semnand deci decesul celor hotaratc la Osborne si la Paris. Cu un amendament insa, impus Portii de Austria - Unirea reala sa dureze doar pe timpul domniei lui Cuza, dupa care ar fi urmat iarasi alegeri pentru 2 domni, 2 parlamente, s.a.m.d. Interpretand in stilul sau si in interesul natiunii documentul, la 3/15 decembrie 1861, Cuza anunta la deschiderea camerelor ca: ,,Inalta Poarta precum si toate puterile garante" accepta Unirea Principatelor ,,care va fi asa cum Romania o va decide"! Iar la numai o saptamana dupa prima utilizare oficiala a numelui de Romania, a urmat suparatoarea - pentru Europa ocultelor politice - Proclamatie catre tara din 11 decembrie 1861: ,,Unirea este indeplinita, nationalitatea romana este intemeiata!... Alesul vostru va da astazi o singura Romanic" Termenul de Principatele Unite era asadar inmormantat si, odata cu el, dispareau in istorie, topindu-se in Romania, Muntenia si Moldova! Si inainte ca Europa sa reactioneze, la 22 ianuarie 1862, a fost instalat la Bucuresti primul guvern al Romaniei, iar la 24 ianuarie 1862 si-a deschis lucrarile primul Parlament al Romaniei care a votat ca Bucuresti sa devina capitala unica a statului numit Romania.
La 11 decembrie 1861, cea mai importanta etapa a Bataliei pentru Romania, s-a incheiat asadar prin victoria romanilor si includerea pe harta Europei, in locul Moldo-Vlahiei a unui stat care sa poarte numele poporului. Au urmat, conform planului, cunoscut de adversar dar imposibil de contracarat, proclamarea independentei noului stat la 9 mai 1877, unificarea Dobrogei istorice in doua etape (1878 si 1913), intrarea cu trupe in Transilvania in 1916 si unificarea in 1918, in conformitate cu dreptul popoarelor, recunoscut pe plan international a tuturor teritoriilor rapite de Rusia, Imperiul Romano-German sau statele succesoare acestuia din urma, Imperiul Austriac (din 1806) si Imperiul Austro-Ungar (din 1867): Moldova de Rasarit (botezata de rusi in 1807 Basarabia si rapita in 1812, Moldova de Nord rapita in 1775 si botezata de germani Bucovina (1786), Maramuresul, Partiumul pana la Tisa, Transilvania si Banatul intreg.
Chiar daca marile puteri au incalcat prin tratatele de pace din 1919 si 1920, actul de vointa al natiunii romane infaptuit la Chisinau, Cernauti si Alba Iulia, impunand corective frontaliere in vest si sud-vest, putem concluziona ca, la 1 decembrie 1918, Batalia pentru Romania a fost definitiv castigata! Se pune intrebarea de ce Romania a rezistat in timp ce, in decursul a numai 80 de ani, Cehoslovacia si Regatul sarbo-croato-sloven, devenit prea tarziu Yugoslavia (1929) au fost de doua ori spulberate? Pentru ca cele doua popoare vecine nu au avut o generatie Cuza, care sa aiba intelepciunea sa-si inghita urile, ambitiile si parerile "de mana a doua", sa se tina "hotarat si uniti sub marele si nobilul steag al Unirii" si, mai ales sa refuze darul otravit al marilor puteri si fortelor oculte, interesate - ideea pseudostatului federativ. O idee care inca ne da tarcoale, otrava invaluita intr-un limbaj pseudoeuropean reusind in numele marilor interese, sa suceasca mintile unor Voronin, Barba, Gherman si Savescu, in directia faramitarii, nu a statului ci a poporului roman, prin proclamarea existentei unui asa-zis popor "moldovean", al altuia "vlah", a unuia "transillvanean" sau chiar "dac". Si, fapt la fel de grav, reusind, pe baza lipsei de cultura a reprezentantilor media, sa acrediteze ideea persistentei unor realitati istorice de mult disparute. De pilda, posturile noastre de radio si televiziune, deschid calea federalizarii atunci cand, la buletinele meteo, intr-o Romanie unitara impartita in judete, anunta ca in Moldova sau in Muntenia, ploua. Acestea au disparut pentru romani la 11 decembrie 1861, cand pe harta lumii a aparut Romania. Chiar daca Stalin, in scop clar antiromanesc, a inventat, pe pamant romanesc furat, o Moldova Socialista transnistreana in 1924 si o alta, tot pe pamant romanesc furat, in 1940 ! Nici in Dobrogea nu ploua, pentru ca aceasta s-a topit in Romania in 1878, iar in Banat, Crisana, Maramures si Transilvania nu ninge, fiindca acestea si-au incetat existenta regionala, separata la 1 Decembrie 1918. Asadar, deocamdata, atat in judetele din centrul tarii, cat si in cele din est, vest, sud sau nord este vreme frumoasa! Doar in Romania de Est, la Chisinau, apele sunt iarasi tulburate!

Mircea Dogaru